Page 7 - 1908-03

Nrui 3. 1908. LUCEAFĂRUL 39

Semnele unei vieţi.

M’am întâlnit c’un prietin după lungi şi grei erâ acela in şcoală, comod până la boală, până
ani <le luptă. Cărările vieţii ne aruncară in două la boala urâtă a lenei. Ţi-aduci aminte de vorbele
colţuri de ţară, destul de ascunse şi neumblate. celui mai bun profesor al nostru despre el: «mi­
Când ne-am văzut, la o gară, erâ să nu ne mai roasă locul după tine, măi, pui de grof ce eşti«.
cunoaştem. Erâ schimbare de trenuri aci', încru­ Şi tu şti bine. că nu erâ puiu de grof. Tatăl
cişare de linii, şi cum unul aveam să pornim său un funcţionar la judecătorie, cu salar destul
într’o parte, altul într’alta, ne bucurarăm mult de neînsemnat, — cum aflasem în urmă — cu
că va trebui să aşteptăm vr’o două ceasuri şi muncă pentru patru. Bar Victor Tomuş avea,
jumătate. Puteam vorbi în tihnă în restaurantul de-atunci, mult din tândălirea, din moliciunea
gării. Şi câte nu gândeam noi c’avera a ne în­ lenoasa a celorce n’au muncit niciodată în viaţa
trebă şi a ne spune. lor. Pare că-1 văd acum, în dormitor, cum se
Ne aşezarăm la o măsuţă în- întindea de fericit în pat, cum
tr’un colţ, ne poruncirăm cina se cuibăreă, oftând de plăcere,
şi de băut. Şi domol, mirându-ne, cum se sculă de umflat la faţă
ne spuneam întâmplări din vi­ de mănie dimineaţa. Pentru el
aţă, intimităţi, dorinţe, planuri. studiatul erâ lucru de-a treia
Şi nici nu ne-am putut da bine mână. înainte de toate trebuia
seamă, cum am trecut de în- să umble veşnic aşâ de curat,
grabă dela lucrurile ce ne inte­ de nici o scamă să nu fie pe
resau atât de mult, la o discuţie haina lui. Ghetele întinate nu
ce putea ti susţinută şi de doi le putea suferi, să ti fost şi
străini. Eu întăriam că viaţa ce numai câţiva stropi. Şi-ar fi
va duce-o cineva, felul do traiu, schimbat de zece-ori pe zi încăl-
caracterul cuiva in viaţă, nu se ţămintele să fi avut. Apoi nu
prea poate cunoaşte din traiul treceau cinci minute şi trebuia
lui de tânăr, din obiceiurile ce să vadă cum ii stă părul. Atâta
le are ca june. Unele puncte pot pieptenat şi periat, ca la omul
să rămână neşterse, dar peste acela, n’am văzut în viaţa mea.
tot, in lupta vieţii, obiceiurile de Dar vezi bine, pe atuncia noi
mai ’nainte ale cuiva se schimbă. nu puteam pătrunde în sufletul
Prietinul mă asculta cu băgare de seamă. unui om. Poate nici nu cercam. Eram convinşi
Asculta şi pildele ce le aduceam. Şi când văzu că toate acestea le face ca să atragă ochii domni­
că termin o undă uşoară de întristare, de dis- şoarelor.
gust parcă, i se lăsă pe faţa senină. îşi apropie Pân’ aici şti şi tu, dar ceeace o nou, ur­
scaunul mai tare de-al meu. mează acuma.
— Acum să-ţi spun şi eu o pildă, zise el. Tomuş bătrânul, tatăl lui Victor, a murit când
Tu mi-ai spus destule pentru întărirea convin­ feciorul său abia trecuse gimnaziul. Pensia, după
gerii tale. Acum eu am să-ţi spun numai una, plata lui, erâ mică, nici pe trei luni destulă
şi cred că-ţi va fi de-ajuns să vezi de care parte pentru o casă plină de copii mărunţei.
e dreptatea. Să vezi că sunt unele semne, cari Nevasta rămase desperată, îmbătrânită, bol­
pot fi numite semnele vieţii pe care o duce navă. Toată nădejdea ei erâ acum Victor, sin­
cineva. Şi să nu crezi că iscodesc ceeace-ţi gurul copil pe care se putea sprijini.
spun. E o istorie din părţile acelea de ţară, pe Dar Victor Tomuş nu se gândiâ la aşâ ceva.
unde băciuesc eu. El drept c’aveâ doi ochi ca şi alţi oameni, dar
Tu l-ai cunoscut pe Victor Tomuş. Un an cu ochii aceştia, moleşiţi acum par’că de rău­
am fost într’o clasă cu el. Apoi şti că el a rămas tate, nu se vedea decât pe sine, şi strâmtoarea,
repetent, noi am trecut mai departe. Tu şti cum lipsa în care a ajuns dânsul. Gândurile, zbu-