Page 9 - 1908-03
P. 9

it
          Nrul 3, 1908.              LUCEAFĂRUL                        41
                 >
         scoasă  în  drum.  Dar  când  văzu
         că»»  Victor  nici  acum  nu  face
         nimic,  îşi  strânse  toată  puterea
         ce-i  mai  rămase,  şi  într’o  stradă
         puţin  umblată,  în  două  odăiţe
         cu  chirie,  deschise  un  atelier  de
         cusut.
          Victor  ajunse  spre  greutatea
         tuturor  oamenilor  ce-1  cunoş­
         teau.  Nime  nu-1  mai  putea  privi
                                         Bontei de Monvel: Iarna pe malul Seinei.
         în  vecinicile  lui  plimbări,  fără
         nici un lucru, bătând uliţele.     In  urmă  însă,  au  plătit  scump  bucuria  de-o
          Când  se  mută  doamna  Tomuş,  Victor  nu  i-a   clipă.  Căci  ce  crezi  tu,  câtă  vreme  a  stat  pe
         ajutat  la  nimic,  n’a  pus  mâna  pe  o  mobilă,  pe   capul  lor  acest  Victor  Tomuş?  Trei  ani  de  zile,
         o  carte,  ci  —  înmănuşat  —  eşi  la  plimbare.   încât  bieţii  oameni  îmbătrâniseră  sub  greutatea
         Spre  seară,  când  gândi  că  totul  e  gata,  se  trase   comodităţii  şi  lenevirii  lui.  Căci  şi-a  ales  bine
         încet,  ca  un  făcător  de  rele,  până  ajunse  la  noua   oamenii.  Se  sfiau  să-i  zică  ceva  împotrivă,  ori
         .locuinţă.                       să  nu-i  împlinească  o  dorinţă.  Eu  nu  mint  când
          Dar  doamna  Tomuş,  înfuriată,  îl  întimpină  in   îţi  spun  că  pentru  acest  singur  putregaiu,  bieţii
         prag:                            de  ei  au  cheltuit  mai  mult  ca  pentru  susţinerea
          —  Acum  să  faci  bine,  domnule,  să  nu  mai   întregei lor familii.
         intri  aici.  Dacă  eşti  vrednic,  te  poţi  ajută  singur,   Căci  el,  simţindu-se  odată  la  căldură,  începu
         dacă nu, las’ să te prăpădeşti ca un ticălos.  să-şi  întinză  ghiarăle  tuturor  slăbiciunilor  sale.
          Şi  el,  întâiadată,  atins  de  cuvintele  ce  veniau   Fuma  numai  tutun  fin,  umbla  numai  în  vest­
         dela  mamă-sa,  se  întoarse,  şi,  cu  capul  plecat,   minte  elegante,  îi  trebuiau  mâncări  alese.  Pentru
         zgulit, ca un câne plouat, o luă de-a lungul uliţelor.  ochii  rudeniilor,  din  când  în  când,  mai  răsfoia
           Ajunse  acum  cu  adevărat  într’nn  hal,  de   prin  vr’o  carte,  să-şi  adeverească  îndreptăţirea
         trebuia  să-şi  schimbe  caracterul,  viaţa  lui.  silit   şederii  sale  aici:  că  se  prepară  pentru  un
         de  împrejurări.  Aşa  e  teoria  ta.  dragă  prietine,   examen.
         aşa  credeam  şi  eu  atunci.  Dar  n’a  fost  aşa.  Se   Aceşti  trei  ani  au  fost  cât  trei  veacuri  de
         vede  că  sunt  unele  porniri  cari  ies  la  iveală  din   chinuri  pentru  rudeniile  acelea  depărtate.  In
         cea  mai  fragedă  vârstă,  unele  însuşiri  ce  rămân   urma  Victor  Tomuş,  dupăce  a  zăcut  şase  luni
         aceleaşi,   oricari   ar   fi   împrejurările;  unele   de  rărunchi,  s’a  mutat  în  pământ  să-şi  continue
         semne,  cari  se  pot  numi  cu  adevărat  semnele   putrezirea începută în viaţă.
         vieţii.  Nu  la  toţi  oamenii,  bineînţeles.  Dar  eu   In  vremea  din  urmă  vorbisem  şi  eu  într’un
         aşa  mi-am  făcut  judecata,  că  semnele  acestea   rând  cu  el.  Eră  la  faţă  ca  un  pufaiu  ce  dă  în
         din  tinereţe  nu  mint  niciodată  la  cele  două   coacere.  Dar  se  vede  că  pe-atunci  eră  scălciat
         clase  de  oameni,  cari  sunt  mai  depărtaţi  unii   puţin  la  judecată.  Căci  vorbiâ  de  averi  mari
         de  alţii:  La  oamenii  mari  —  şi  la  secăturile   ce  va  câştiga  nu  peste  mult,  de  o  pârtie  stră­
         neamului omenesc.                 lucită ce va face-o în căsătorie.
          Şi  tu  vezi  bine  că  acest  Victor  Tomuş  e  una   Vezi  tu,  prietine,  în  omul  acesta  nimic  nu  s’a
         din ruşinile, nu din gloriile omenimii.  schimbat,  de  când  a  fost  copil  mic,  —  orice  a
          Victor  Tomuş,  în  sara  aceea  încă,  şi-a  adus   venit  peste  dânsul.  Dar  în  sfârşit,  să-i  dăm  pace.
         aminte  că  are  o  rudenie  depărtată,  ce  sta  cale   Pentru  mine  e  o  greutate  să  mă  gândesc  la
         de-o  jumătete  de  oră  dela  orăşelul  nostru.  încă   omul  acesta.  Ţi-am  povestit  de  el,  dragă  Petre,
         în  sara  aceea  a  fost  acolo.  Mici  negustori,  ce   numai  să  vezi  că  sunt  semne  timpurii,  cari
         ţineau  tăbac,  sare  şi  alte  mărunţişuri,  erau  rudele   arată ce se va alege din cutare ori cutare in viaţă.
         acestea  ale  lui  Victor.  Le-a  părut  bine  ca  de  un   Prietinul  tăcu,  şi  fiinţa  grea,  ca  de  un  părăsit
         lucru  mare,  de  sosirea  tânărului  domn,  care,  iată,   uriaş, )greţos, părea că ne-apasă.
         a venit să-i mai vadă şi pe ei.    Târziu începurăm a vorbi iarăş, domol, despre
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14