Page 10 - 1908-04
P. 10
66 I.UCK IFAUUI, Nnil •! 1008
Cu vr’un coleg, nu? Şi ea îşi întinse buzele, Atunci i s’a zdrobit sufletul şi de-atunci nu-1
gândindu-se de-odată la altceva. mai doare. Atunci ce-1 mai ţine pe el in viaţă?
— Mi-a spus slujnica mai nainte că nu mai Ţinta nobilă de a lumină pe alţii? Dar asta s’a
avem lemne decât pe vr’o două zile. N’ar fi întunecat decând în sufletul lui s’a făcut noapte.
bine să mai luăm? Numai ceva i-a mai rămas: gândul mut. chi
Nu mai aşteptă răspuns ci trecu în bucătărie. nuitor, de a se întrebă şi tortură vecinie, cum a
Nicolae Marcu rămase singur in aerul mestecat putut el să se înşele aşă de tare în Eleonoră
cu parfumuri şi cu miros de tutun. Ah, s’ar fi aceasta? Şi-i veniâ in minte, ca un nor luminos
gândit el vr’odată că acea Eleonoră gingaşe ca preserat cu flori de aur, viaţa deodată, plină
o floare proaspătă, să ajungă vr’odată să fumeze de poezie caldă, curată. Şi chipul Eleonorei se
în rând cu el, dar să fumeze pe ascuns, să-i arătă uşor, gingaş, cu sufletul senin ce-i lumină
fure din tutun, ca o slujnică ticăloasă? Ce fru din ochii albaştri şi din obrajii fragezi. Şi erâ.
moasă eră odată viaţa, când el, student şi om pe vremea aceea, Eleonoră, o fată aproape pă
mare, cerea voia ei, ca să-şi poată aprinde o răsită Mamă-sa murise de mult, iar tatăl său
ţigară. băteâ crâşmele. Ea stă la nişte rude depărtate,
Nicolae Marcu nu voi să se gândească mai ca una ce putea să dee ajutor în gospodărie.
departe, ci trecu în cancelarie, unde slujnica Şi la zile mari, la sărbători, îi făceau vestminte
tocmai aprinsese focul. Se puse la masă, în pal nouă, mai mult ca răsplată decât din iubire.
tonul de iarnă, cu pălăria pe cap, rauife peana Nu erâ din lumea mare a oraşului, şi studenţii
şi cercă să scrie. Avea să termine o teză, o mari din oraş n’o prea luau în seamă. Îşi află
lucrare, pentru un prietin ce urma încă la uni însă în grabă un loc cald, alinător, plin de mân
versitate. II rugase mult, şi n’a putut să nu gâiere în sufletul lui Nicolae Marcu. Şi acesta,
primească. când termină gimnaziul, i-a vorbit cu sfială,
Îşi adună cu greu gândurile, aflase in silă şirul încet, ca de un lucru de preţ nemărginit. I-a
ideilor celor scrise mai înainte, dar toată fiinţa spus să-l aştepte, căci el pe altă fată nu va
lui erâ ca amorţită astăzi, şi scria cu greu. Şi putea iubi. Să mai îndure necazurile ce le are
cu cât işi încorda mai tare mintea, durerea de la neamurile acelea încă patru ani. — şi in
capi se puse ca o lespede grea de metal pe frunte, sfârşit toate se vor schimba spre bine.
şi-i apăsa capul spre masă. Şi cum- scria încet Cât de frumoasă, cât de sfântă i-a părut in
părea că vede, părea că simte in creernl lui sara aceea dela sfârşitul lui Iunie. Eleonoră
obosit, pe prietinul acela, care cearcă şi el să plângea şi da să-i sărute mâna.
iese odată în lume. Viaţa lui de altădată, i se — Lasă-mă, tu nu ştii ce lumină ai adus in viaţa
desfăşură acum deodată năvalnică, şi nu mai mea. Ah! Doamne, chiar tu cel mai harnic dintre
putii scrie nimic. toţi!
Pentruce să vrea prietenul acosta al lui să iese Şi Marcu i-ar li căzut atunci în genunchi;
odată în lume, s’apuce la creangă verde? Nu, cum s’o lase încă sa-i sărute mâna?
nu se plăteşte. Astăzi simte Nicolae Marcu, poate Numai el ştie ce putere a fost pentru el in
mai bine ca oricând, că nu se plăteşte. Căci te anii de studiu Eleonoră şi sufletul ei, ce-1 sorbiâ
trudeşti atâta amar de vreme, iar pe seama ta, par’că din toate scrisorile mărunte ce i le trimitea.
drumeţ şi luptător obosit, nu aşteaptă paharul Şi Nicolae Marcu nu erâ un băiat. El putea
cu vin, care să-ţi întremeze puterile, ci cupa cu să judece larg, departe, pe el nu putea să-l în
drojdii. Mai sarbădă şi fără înţeles nu şi-a putut şele o scrisoare! Nu. Eleonoră a rămas cea veche,
închipui niciodată Nicolae Marcu viaţa, decât câtă vreme a stat el la universitate. Câteodată
cum o simţea acum. Mai pasă-i lui acum că primea scrisori neiscălite. în cari Eleonoră erâ
femeie-sa nu lucrează nimic toată ziua, ci se în- judecată foarte aspru. II făceau atent pe Marcu,
graşe aşâ fără nici un rost? Nu-i mai pasă! II să bage bine de seamă, că fata se prea încrede
mai doare pe el sufletul că Eleonoră vorbeşte în norocul ei.
cu el blând şi prietineşte, cu dulceaţă chiar, — Dar scrisorile acestea pentru el, ca şi când
numai ca să-l poată înşelă mai bine? Nu-1 mai n’ar fi fost. Se gândiâ la răutatea oamenilor,
doare. L-a durut odată, când aflase mai întâi. poate a femeilor, cari invidiază pe Eleonoră.