Page 12 - 1908-04

68 LUCEA FAR UI. Nrtil 4. 1908.
Prietinii deia o vreme ştiură toţi ce păs are gudură pe lângă mine. ştii ca un căţăluş dupăce
Mareu, şi unii-i ziceau. l-ai bătut. Se sileşte să vorbească dulce, face
— Vor fi ele unele, frate Marcule, dar nu toate. nazuri, ştii, drăcia dracului. Dar eu stau aşa şi
— Nu toate-ai zis? Atunci şi tu eşti un mă uit rece. îmi vine să scuip, îmi vine să dau
dobitoc, frate Petre. cu piciorul. Dar nu fac. Stau aşâ şi mă uit rece.
— Aşa-i, Petre-i curat dobitoc! întărea un Şi dacă nu mă poate scoate din apele mele, se
profesor mai bătrân, care nu cuteză să spună duce, cum am zice de un câne: cu coada ’ntre
niciodată nimic împotriva lui Marcu. vine. Şi s’o vezi! Câteodată cearcă s’aducă vorba
Profesorul de nemţască, un om burduhos, cu despre întâmplarea aceea. Dar eu mă uit la ea
bărbie mare ţinea să-şi spună şi el cuvântul. ş’o îngheţ. Eu cred că de aceea o ’ngheţ, pentrucă
— Vezi că fetele noastre învaţă orice în ziua din privirea mea înţelege că eu am cunoştinţă
do azi. Muzică, pian, lux, codul manierelor. şi de fapte mai proaspete de-ale ei. Aşâ. o 'ngheţ
Numai la omenie nu le învaţă nimenea. Ce vrei numai cu privirea. Nu ne certăm. Numai câte
nene, azi o fată dacă se mărită nu mai pune odată mi greu, mi se face rău, şi mă cutremură
mâna decât pe păr şi pe vestminte. Mai ales friguri urâte! Câteodată, când o văd că trece
dacă-s din »elită«. Cred că-i o datorinţă a lor mare, grasă, înfoiată prin casă, mi se pare o
să cheltue, ca să »apară«. Dar încă aceasta n’ar fi râmă — ştii un vierme — o râmă uriaşă, ce se
nimic. Răul cel mai mare e cel din urmă, când tăvale prin casa mea. Pfui! Şi Nicolae Marcu
îşi bat joc de cinstea casii ş’a familiei. Ştie dracu sorbea repede berea, căci simţea că i se face rău.
ce prostie-i asta. Nu se pot închipui doamne Apoi se apleca tare spre masă: »Să vezi. pân’
din lumea bună, dacă nu le face curte vre-un a fost bine, simţeam că-mi ia din tutun, din
străin ! Ce dracu! — şi i se roşise bărbia ca purzicean, că purzicean fumam pe atunci Dar
sângele. Să mă credeţi voi că asta-i idee nouă, nu ziceam nimic. Nu-mi plăcea ca o femeie să
asta-i modă ce o iau acum doamnele noastre fumeze, dar nu ziceam nimic. Acum eu fumez
dela străini. Pe vremea mea nu eră aşa! tutun de şapte. Ce să-l mai aleg. Gândeam:
Toţi băteau în palme după astfel de toaste. acum dumneaei nu mai trage. Dar ce crezi s’a
El gâfăiâ, îşi ştergea sudorile şi priviâ în­ lăsat? Pipă ’n rând cu mine şi de şapte. Grozavă
cruntat. femeie, pătimaşă femeie!
Numai Marcu nu râdea. Oricât să fi fost de Cunoscuţii nu-1 batjocoreau, deşi ar fi avut
beat, asculta cu băgare de seamă, aproba cu capul. poate pentruce. Vorbiau cu blândeţe, cu milă,
— Drept are d-lui. Toate celelalte se îngăduie. cu Niculae Marcu.
Eu le-aş fi îngăduit. Dar când ajunge muierea El mergea acum de multeori beat la şcoală.
să-ţi deie răsplata cea mai mare, atunci — Dimineaţa trăgea câteva ciooănaşe de rachiu, şi
atunci ce-i, frate Petre? se ameţiâ cumu-i găina. Că slăbise rău în pu­
— Ce să fie? teri. Pe vestminte nu mai punea nici un preţ.
— Atunci te-ai prăpădit, frate Petre. Atunci în clasă, de eră beat, totdeauna recită din »înger
nu mai eşti bun de nimic. Şi începea să râză, şi demon« de Eminescu. Le tâlcuiâ aprins şco­
încreţându-şi pielea pe umerii obrazului. larilor. Numai într’un loc nu putea să-i deie
* dreptul lui Eminescu: să poată iubi cineva pe
Altădată se nimeriâ numai cu unul în crâşmă. o femeie, chiar şi dacă e drac. S’o adore.
Atunci se apropia sfios de el: »Plăteşti o bere — Asta, prietinilor, — asta eră vorba lui cu
frate?« »Dacă plăteşti o bere să şedem aici la studenţii. Asta prietinilor nu se poate. Dracul e
o masă«. Şedeau şi beau, şi cu astfel de oca- rău şi necurat. Iar la ce e rău şi necurat nu
ziuni, spunea intimităţi de-acasă dela el. poţi să te închini!
— N’ai bătut-o zici ? îl întrebă prietinul. De multeori glumea, şcolarii râdeau, băteau
— Nu, nici n’am s’o bat, să trăiasc’o sută cu pumnii în scaune, până ce uşa se deschidea,
de ani. şi se arătă directorul.
— Şi nu vă sfădiţi? — Nimic, dle director, nimic. Iată le-am isto­
— Nu, măi, să vezi! Eu mă fac că mi-am risit ceva, şi d-lor, tineri, nu-şi pot stăpâni râsul.
uitat, că nu mai ştiu nimic. Şi ea vine şi se Directorul se ducea făr’ o vorbă, dar dela o