Page 15 - 1908-04

Nrnl 4. 1908. LUCEAFĂRUL •1
atât îi dovedea mai multe cusururi, deşi se Când eră Thorbjorn de 7—8 ani, Sămund
purta din ce în ce mai aspru cu el. De cu îşi schimbă sluga. Pe băiatul cel nou îl chemă
vreme îi puse abecedarul. în mână şi îl luă cu Aslak. Cutreerase lume multă, deşi eră numai
el la câmp, să-l aibă sub pază. un copilandru.
Mama avea casă grea şi copii mici; nu In sara sosirei, Thorbjorn eră culcat; a doua
putea face alta decât să-şi desmierde copilul zi, cum şedea şi ’nvăţâ, împinse cineva uşa cu
şi să-i dea poveţe bune, dimineaţa când îl îm­ o larmă netnai pomenită. Eră Aslak. Venea,
brăcă ; iar, Du­ tot împiedecân-
mineca şi sărbă­ 1 du-se, cu un braţ
toarea, când ste- de lemne, pe
teau în tihnă de care-1 trânti cu
poveşti, se silea furie de pământ,
sâ-1 mai îmbune de sburară aş­
pe Sămund. chiile în toate
Thorbjorn, părţile.
când mânca Sări apoi de
câte-o bătaie câteva ori în sus
pentrucă ,a—b* ca să se scuture
nu se cetea ,ba* de zăpadă şi de
ci ,ab*, sau pen­ câteori sărea
trucă nu eră strigă: ,E frig,
iertat să dea şi zise mireasa
elînlngrid, cum năzdrăvanului,
dedea tată-său — şi până la
în el, se gândea: piept, se făcu
,Ciudat lucru... sloiude ghiaţă*.
de ce-mi umblă Tatăl nu eră
mie tot rău, pe acasă. ţMamal
când fraţii şi su­ adună zăpada
rorile mele o duc şi-o duse afară,
aşa de bine?!* fără nici o vorbă.
Fiind mai tot — La cin’ te
timpul cu tatăl- zgâeşti aşa ? se
său, în faţa că­ răsti Aslak la
ruia nu îndrăz­ Thorbjorn.
nea să vor­ — La nimeni,
bească, îşi cam răspunse miti­
pierduse graiul telul, că-i eră
— nu însă gân­ frică.
Spaetke: Sylen (bronz).
dul şi judecata. — Ai văzut
Odată, la întors de fân, îi scapă totuş k o în­ cocoşu ăla de acolo din carte-ţi?
trebare: ,Cum de sus la Solbacken fânul e — Da.
uscat şi sub coperiş, pe când al nostru e încă ud?‘ — Are o grămada de găini pe lângă el,
,Ei au mai mult soare.* Şi copilului îi veni în când e cartea închisă. Ai văzut?
minte că nici pe el nu-1 prea ’ncălzeâ soarele, care — Nu.
îi eră atât de drag. Din ziua aceea privea mai — Ia uită-te.
des ca ’nainte, sus la Solbakken. Tată-său, când Copilul închise cartea şi se uită.
îl prindea, îl îmbrâncea şi se răstea la el: ,Ce — Dobitocule! — strigă Aslak, râzând a
căşti gura acolo! Noi, aici jos trebue să lucrăm, batjocură. Şi din clipa aceea, nimeni n'avu
cu mic cu mare, cât putem, dacă vrem să trăim 1* asupra copilului mai multă putere ca Aslak.