Page 20 - 1908-04
P. 20

76                         LUCEAFĂRUL             ... Nrul 4, 1908.

                            Biblioteca copiilor şi a tinerimei.
                                        — Scrisoare. —
             Cu  o  mulţumire  sufletească,  pe  care  nu  sunt   volum,  la  alcătuirea  căruia  am  avut  sprijin  şi
            în  stare  s’o  ascund,  scriu  aceste  rânduri,  această   sfat  bun  şi  înţelept,  s’a  înfăţişat  altfel  şi  altfel
            scurtă  dare  de  seamă  a  dorinţelor  şi  a  nizuinţelor   a  fost  şi  primit.  Iar  al  treilea  volum,  am  dovezi
            ce  port  in  minte  şi  în  inimă  încă  dela  vârsta   că  a  încăput  în  mânile  a  sute  de  copii,  ceeace
            de  17  ani,  când,  pentru  intâiadată,  mi  s’a  dat  în   mă  face  să  uit  de  necazurile  materiale  şi  de
            grije conducerea şi creşterea unei clase întregi.  osteneala zadarnică ce am avut, mai ales cu voi. I.
             Maro  mi-a  fost  mândria,  când  m’am  aflat  pe   Acum,  înainte  de  toate,  ţin  să  mulţumesc
            catedră  în  faţa  elevelor  mele,  20  la  număr,  şi   călduros  autorilor,  cari  mi-au  dat  sprijinul  bine­
            grozav  îmi  tremură  vocea  când  le-am  vorbit...   voitor  la  alcătuirea  Bibliotecei;  —  şi  apoi...
            când  le-am  rugat  frumos,  să  se  poarte  de-aşâ   să  stau  puţin  de  vorbă  cu  iubiţii  mei  cetitori
            încât  să  nu  mă  silească  niciodată  să  le  dojenesc,   şi cetitoare.
            să  mă  privească  ca  pe  o  soră  mult  mai  mare,   Ghicitoarea  cu  câmpul  şi  cu  oiţele  a  avut  mare
            căreia,  toate  tainele  lor  copilăreşti,  să  le  des-   isbândă  şi  mulţumită  ei  am  putut  dovedi  că
            velească  fără  nici  o  teamă,  să  trăim  în  în­  sute  de  copii  şi  elevi  au  cetit  cu  drag  cărticica
            ţelegere  şi  să  primească  sfaturile  şi  mustrările   lor  de  Crăciun,  deoarece  sute  de  deslegări  au
            mele fără supărare şi îndărătnicie.  sosit la redacţia »Luceafărului».
             Sub-directoarea  eră  de  faţă.  Sara  în  cancelarie   Spre  marea  mea  bucurie,  mai  toate  răspun­
            m’a  netezit  pe  frunte  şi  mi-a  prorocit:  Pe  d-ta   surile  au  fost  aşa  de  bune  încât  n’a  fost
            o să te asculte elevele.          lucru  uşor  să  aleg  pe  cele  mai  bune  pentru
             Şase  ani  de  zile  am  lucrat  apoi  cu  toată  în­  premiare;  am  fost  chiar  nevoită  să  premiez  un­
            crederea  şi  dragostea  de  meserie.  Am  avut   sprezece deslegări in loc zece, cum eră hotărît.
            adeseori  ceasuri  şi  zile  grele;  am  fost  adeseori   Bine  înţeles,  deslegările  ia  cari  se  simte  prea
            desnădăjduită  şi  amărită  din  pricina  unor  copile   mult  ajutorul  celor  mari  (şi  de  acestea  au  fost
            mai  îndărătnice,  dar  am  avut  şi  multe  zile  se­  foarte  multe)  deşi  bune,  nu  le-am  premiat,
            nine  şi  frumoase,  multe  ceasuri  de  mulţumire  şi   fiindcă  scopul  este  ca  copiii  să  lucreze,  pe
            împăcare sufletească.             cât se va putea, singuri.
             In  aceşti  şase  ani  de  zile  am  văzut,  m’am   Aşa  de  pildă  o  cetitoare  din  Năsăud  trimite
            convins,  că  cel  mai  bun  mijloc  pentru  a  în­  următoarea deslegare:
            dreptă  firile  nărăvite,  pentru  a  face  pe  cele  bune   Câmpul senin şi albastru,   Inzori;—iar bălaia fecioara,
            să  lămâie  bune,  iar  pe  cele  nedumerite  să  apuce   E bolta albastrului cer; Cu părul de aur curat,
            calea  dreaptă,  e  să  aduni,  cât  mai  des,  copiii   Oiţe cu lâna de aur   E luua, şireata de lună...
                                             Suut stelele nopţii, ce pier — De pază acum şi-a uitat.
            în  jur  de  tine  şi  să  Ie  spui  sau  să  le  ceteşti
            poveşti  frumoase  din  cari  singuri,  şi  pe  nesim­  Iar  altă  cetitoare  din  Câmpulung  (România)
            ţite, să-şi tragă pildele şi învăţăturile.  desleagă astfel:
                                                                    Motto:
             De  aceea,  încă  de  pe-atunci,  îmi  bateam  capul,
                                                                  Câmpul  este  cerul,
            să  scriu  şi  să  traduc  istorioare  şi  poveşti  pentru   Oile sunt stele,
            copii şi tineret.                                     Insă păstoriţa
             îmi  lipsea  însă  încrederea,  îndrăzneala.  îmi    De ce nu-i cu elu?
            dedeam  prea  bine  seamă  de  puterile  mele.  Şi  au   Nu e păstoriţa şi nici u’o să vină,
            trecut  ani  după  ani  şi  dorinţa  nu  mi-am  putut-o   Căci vezi, biata fată, a dat de pricină:
                                                   Dinţii toţi din faţă şi-o măsea, soeot,
            împlini.
                                                   l-au căzut cu toţii, a ştirbit de tot.
             In  primăvara  anului  1906,  am  cutezat  în-   Şi-acum de ruşine, stă ascuns’ acasă,
            sfârşit,  încurajată  de  câţiva  pedagogi  cu  expe­  Nu ’ndrăsneşte, biata, de loc ca să iasă.
            rienţă,  să  încep  publicarea  unei  Biblioteci  pentru   A lăsat şi turma de-o păzesc dulăii, 1 )
            copii  şi  tinerime.  Primul  volum  n’a  fost  primit  şi   Numai să n’o vadă ştirb’ aşa flăcăii.
            nu  s’a  răspândit  după  aşteptările  mele.  Al  doilea  *) Luceferii.
   15   16   17   18   19   20   21   22   23   24   25