Page 9 - 1908-04

Nrul 4. 1908. LUCEA FA Kl'L 65

0 răsplată.
Sunase clopoţelul de intrare în clasă, şi, rând Nicolae Marcu, că putea să-i spună mai domol
pe rând, toţi profesorii' se strecurară pe uşe din ce avea să-i spună. N’a voit pentru toată lu­
cancelaria directorului. Rămase mai în urmă mea să-l supere, dar trebuia să-i zică odată.
numai Nicolae Marcu, adunând caetele corectate, Căci îl cunoştea de mult acum, ştia ce talente
împrăştiate pe masă, iar in fund directorul des­ are omul acesta, şi-l durea inima când îl vodeîi
făcea poşta. cum se nimiceşte. Şi directorul punea toată vina
Eră într’o înainte de-ameazi prin Februarie pe câţiva profesori mai in vârstă, cari nu prea
ş’afară un ger de crepase ghiaţa şi ’nflorise cu înconjurau crâşmele. De bună-seamă aceştia l-au
brumă groasă, albă, arborii negri şi tufişurile momit.
din grădina botanică a gimnaziului. In cance­ In clasă, între băeţi, Nicolae Marcu se mai
larie, în sobă, trăzneau lemnele uscate, şi totuş însenină. Eră cald acolo şi de pe feţele elevilor
dl N. Marcu, dupăce-şi îmbrăcă paltonul, începu se desprindea par’că un aer curat de tinereţe
să-şi frece mânile, ca şi când ar fi vrut să şi nevinovăţie.
şi le desmorţească. Numai capul, capul de nu l-ar durea aşâ
Directorul eră neliniştit. Rupea plicuri, cetea tare. Dar ii vâjăe ceva acolo ’n lăuntru ş’apoi
câteva şire. apoi aruncă epistola, şi întorcea foi durerea i se grămădeşte ca un cheag vârtos,
mari dintr’un protocol. In răstimpuri privea spre greu, la frunte. Atunci îl dor ochii şi încep să-i
Nicolae Marcu. In urmă îşi ia ochelarii şi-i iz­ ardă. Priveşte in silă pe fereastră la gerul de
beşte cu ciudă pe masă. afară ce, in bătaia soarelui cu dinţi, scânteiază
— D-ta, domnule Marcu, de-o bucată de vreme in mii de ţinte arginţi, pe zăpada îngheţată, pe
eşti tot in urmă. Eu n’am să pot înţelege nici­ crengile copacilor. Şi in restimpuri, ţinte de
odată, cum te-ai putut schimbă dintr’odară aşa acestea luminoase se desprind din văzduh, de
de tare De multeori nici nu dai pe la şcoală, undeva de-aproape, şi flutură în neştire pe sus,
alteori vii târziu, şi totdeuna tândăleşti până să ca nişte hoaspe albe, subţiri. Departe se înnalţâ
intri în clasă. Cum, Doamne sfinte, doar’ nu ţi dealuri rotunzite frumos, neted, în zăpadă, iar
s’a ti făcut d-tale greu de şcoală? deasupra lor se apleacă, bolta fumurie a cerului.
Marcu privea cu silă, stăruitor, în pământ; Altedăţi Nicolae Marcu se întorcea dela fe­
zise rar, rece, ca şi când ar şuerâ printre dinţi: reastră, după astfel de privelişti, cu ochii lumi­
— Domnule director ... noşi, cu faţa zimbitoare. Acum însă nu-1 im­
— Nici un domnule director! Să mă ierţi d-ta, presiona nimic, a privit pe fereastă ca într’un
dar asta nu mai merge. D-ta ai fost fala gimna­ gol pustiu şi rece.
ziului, şi deodată ai potignit, ca un cal mâncat La ameazi porni obosit acasă. Trecu într’o
de ham. Nu mai ai curaj la nimic. Dar, vezi odăiţă — cancelaria lui — dar aci nu fusese
bine, aşa nu se poate! Cu aşâ viaţă oricine se foc astăzi. Lăsând câteva unde albe de resuflarc
prăpădeşte. Nu ţi-am spus, când ai venit mai în odaie, deschise uşa, ce da în dormitor. Ne-
întâi la noi, »dotnnule Marcu grijeşte, nu te îm- vastă-sa abia îşi isprăvise toileta, şi deretecâ
pretinl cu oricine. Noi avem aici câteva «firme» prin casă. Se învârti repede şi se apropiâ de el.
rele«. Şi astăzi d-ta te ’mbeţi mai rău ca ori­ — Te-ai întors, dragă Nicule... uf! dar ţi se
care. Eri dimineaţă spun că te-au dus de pe vede pe faţă că iar nu ţi-e bine. Sigur iar nu
drumuri acasă. Asta e culmea ticăloşiei. Puteai ţi-ai putut ţinea cursurile.
să îngheţi pe gerul acesta. El privea la focul din sobă:
Profesorul dădu să-şi ridice capul, să spună — Să vezi să facă slujnica nişte foc în can­
ceva. Dar şi-l plecă iarăşi. Ochii-i erau căzuţi celarie. Aş avea ceva de lucru acolo. Că-i frig.
adânc înlăuntru, şi obrajii de-o paliditate de E grozav de frig afară! Şi se aşeză pe un scaun.
ceară. Îşi luă caetele, şi eşi, fără să privească — Am să-i spun, zise ea, dar pentruce eşti
la director. Acesta rămase tot neliniştit. II tul­ aşâ de fără voe. Ai avut vr\> neînţelegere cu
bură acum şi gândul c’a fost prea aspru cu cineva.