Page 11 - 1908-05

108 LUCEAFĂRUL Nrul 5, l'JOfi.
pentru aceia, cari fantazează de «iubirea liberă», dp în­ bările de inaugurare ale noului teatru, s’au făcut cu deo­
dreptăţirea »homosexualisrnului« şi a celorlalte aberaţii sebită pompă. Toată lumea literară germană şi-a avut.
sociale. reprezentanţii. Au fost de faţă peste 60 de directori de
Intr'un loc exclamă: Cine cunoaşte Germania numai teatru şi o garda întreagă de oameni de litere. Chiar şi
din litera moartă, din revistele ei humoristice, din piesele Împăratul a ţinut să ridice festivitatea cu prezenţa Sa.
ei teatrale, din romanele ei moderne, din galantarele ei Orăşelul Weimar a îmbrăcat haină de sărbătoare. De
de librărie, din prelegerile publice ţinute şi ascultate de mult nu s’a văzut atâta aglomeraţie pe stradele tăcute
bărbaţii şi femeile ei, acela pare că e silit, să ajungă la ale orăşelului. Au trecut timpurile când putea li, un
părerea că nici o întrebare nu frământă în prezent mai punct cultural de.atâta importanţă, o cetate cu câteva mii
mult poporul german decât aceea: dacă zăgazurile puse de suflete. Alte timpuri. Berlinul, Viena, oraşe cu mi­
de obiceiurile curate şi din partea dreptăţii pornirilor libere lioane de sutlete şi milioane de dureri nouă. (Mai sincere
ale vieţii sexuale mai sunt bune de ceva, sau dacă nu e însă ca atunci?).
mai bine ca să se şteargă de pe suprafaţa pământului*. Din piesele teatrale, cari sunt la modă în Germania,
Cuvântul acesta, spus cu toată sinceritatea, cuprinde amintesc ultima lucrare dramatica a Ini G e r h a rt Flaupt-
mult adevăr. In viaţa socială actuală se observă in Ger­ maun: »Konig K arls Geisel* (ostateca regelui Carol),
mania o boală simtomatieâ, care nu e unică in felul ei, prelucrarea romanului lui Tulstoi «Ana K a ren iu a-, de
căci a existat de multe zeci de ori, în diferite timpuri, la fraucezul Guiraud şi comedia »Der Dummkopf* de
diferite popoare, dar care nu serveşte spre gloria nici traducătorul lui Moliere, «Ludwig Fulda şi Die
unei ţări. Rabensteinerin* de Wildenbruch.
Valurile tot mai murdare, cari au fost răspândite de Asupra piesei lui Gerhart Hauptmann sper să insist
afacerea Hardeu şi osândirea recentă a contelui Lynar mai mult într’un viitor articol. Ceeaee priveşte romanul
şi-au avut contrapunctele de mult, în literatura contem­ prelucrat nu sunt multe de zis. E o piesă de senzaţie,
porană germană. care îşi are efectul sigur la publicul mare şi care va avea
Unul dm reprezentanţii »de frunte* ai acestui curent succese fenomenale — de asta suntem siguri — pe scena
falş e scriitorul Frank Wedekind, lianovran de na- Teatrului naţional din Bucureşti, unde auzim că se şi
şlere, care e ridicat in slava cerului de unii şi târât în pregăteşte. Ana Karenina (cu accentul pe silaba re) e
noroi de alţii, îndumnezeit de unii şi anatemizat de alţii. cunoscuta eroină a romanului cu acelaş nume al scriitorului
Cetesc că una din primele sale piese teatrale: - Friihlings Tolstoi. Importanţa acestui roman în literatura rusească
Erwachen* (Deşteptarea primăverii) o jucată pe scenele este cunoscută. De când a apărut pentru primaoară în-
teatrelor ruseşti de sute de ori şi că se întrec toţi în tr’o revistă rusească, în a. 1875/6, a străbătut toate ţările
lande la adresa autorului. Frank -Wedekind e la ordinea culte, fiind tradus în toate limbile. (Deşi nu am cuno­
zilei nu numai în Rusia. In Germania aleargă el însuşi ştinţă de o traducere românească, e aproape sigur, că a
din oraş în oraş cu piesa sus amintită, care nu e decât fost tradus in foiţa vre-unui jurnal din România). Cu
o sfruntată lipsa de gust la adresa sentimentului morali­ romanele dramatizate însă se întâmpla un lucru ciudat:
tăţii şi câştigă din multe părţi aplauze. A insistă asupra aproape nici unul nu-şi află succesul dramatic literar.
«Deşteptării primăverii* credem că nu e de lipsă. Ceeaee Eşti tentat să susţii axioma, că un roman nu poate fi
caractelisează »mtiza« lui Wedekind e un cinism, care dramatizat cu succes. Judecând după experienţele de până
te revolta Cinismul acesta, care pleacă iu linie ascen­ acum îţi vine a crede lucrul acesta. N’avem decât sa ne
dentă dela Oskar Wilde şi Bernard Shaw, îşi serbează gândim la dramatizarea romanelor existente. Greutatea
orgiile pe scenă. Creace te supără însă şi mai mult la aceasta e cu atât mai mare la romanul autobiografic al
W. o lipsa gustului literar, absenţa unei limbi cinstite lui Tolstoi, unde adâncirea psihologică reclamă imperios
literare şi, pe lângă astea, o stângăcie fenomenală într’ale urmărirea caracterelor la masa de scris, în liniştea odăii
scenănei. Te crezi cu sute şi sute do ani înapoi, pe de lectură şi unde sbuciumul lăuntric sufletesc nu poate
timpul lui ilans Sachs, «păpuearul şi poetul* neamţ. fi redat sau — în cazuri excepţionale — cu mare greutate,
* pe scena teatrului. De aceea figurile romanului apar în
Mai liniştit şi mai sărbătoresc a fost alt moment cul­ dramă, şterse, fără adevărată viaţă în ele, încât nu
tural petrecut zilele trecute. S’a deschis teatrul din mai recunoşti caracterele din roman Nu mai amintim
Weimar, cu vestmânt nou. Weimarul — se ştie — nici îndrăsneaia ur.ui autor dramatic de a se atinge de
a jucat un rol mare în istoria culturii germane, fiindcă unul din mărgăritarele literaturii ruseşti. Cu toate astea
acolo au petrecut timp îndelungat cei doi dioscuri: Schi 1 le r piesa se reprezintă în toate oraşele Germaniei cu succes.
şi Goethe. Teatrul cel vochiu, care a văzut atâtea zile (Se ştie că s'a jucat pentru primaoară anul trecut în
bune, care a avut de director pe Goethe şi unde au jucat Paris). Un punct atractiv de prima ordine e scenăria.
şi întemeietorii teatrului german, a trebuit să fie dărâmat Tentaţia o mare. Gândiţi-vă. Se vede pe scenă o alergare
în urma pericolului focului, la care eră expus. Repertoriul de cai dela Crasnoie Seio de lângă Petersburg şi un tren
lui Kotzebue — de care noi, Românii, nu ne putem des- accelerat-expres cum trece în goană vertiginoasă pe scenă,
bârâ, — a lui Iftland şi a ortacilor lor a domnit mult zdrobind trupul eroinei. Aici e punctul culminant, care
timp pe scena din Weimar. «Lohengrin* opera lui Rich. a atras chiar şi pe Paul Sehlenther, pe directorul Burg-
Wagner a avut aici premiera in a. 1850. Dar amintirea theaternlui din Viena, să dea piesei amintite, un loc în
cea mai neştearsă au lăsat-o Schiller şi Goethe, a căror repertoriul teatrului. (Rezultatul a fost o tăcere semni­
monument cunoscut infrumseţează piaţa teatrului. Ser­ ficativă a publicului, care se aşteptă la altceva). Fireşte