Page 22 - 1908-05

Nrul 5. 1908 LUCEAFĂRUL 93

Căci acesta nu vrea altceva decât să ne lui şi a copiilor la primejdii, şi aceasta în ochii
arate, intr’o lumină cât mai vie şi adevărată, ei, nu mai înseamnă a crede, ci a ispiti po
diferiţi oameni în raportul lor faţă de problema Dumnezeu. Ea şi-a jertfit viaţa pentru a mântui
religioasă, cea mai mare problemă omenească. pe a lui şi a copiilor şi, precum el face minuni
Astfel, el ne înfăţişează, în soţia preotului, din credinţă, aşa şi ea. femeia slabă şi bolnavă,
femeia, dar nu un tip comun de femeie, ci o ar fi in stare să facă minuni din iubire.
admirabilă figură ideală — în raportul ei faţă Precum Clara este cea mai înaltă expresie a
de problema religioasă. femeii care iubeşte, tot asemenea Sang, preotul,
Observ, aici, în treacăt, că dacă, cum s’a zis, e întruparea celei mai înalte credinţe. Această
operele lui Bjornson au tendinţă, totuşi el nu credinţă, Bjornson n’o prezintă ca o credinţă
este un scriitor tendenţios în sensul vulgar, un fanatică, militantă, ci, dimpotrivă, ca cea mai
scriitor care militează numai pentru anumite curată credinţă care îşi are izvorul numai în
idei, ci în sensul acela că vrea să arate publi­ sine, ca adevărata credinţă evangelică. Acest
cului figuri ideale, oameni cu o viaţă sufletească preot zice: »Ca să credem spre a nu fi osândiţi,
înălţată adeseori până la cel mai înalt grad. de aceasta se va îngriji Dumnezeu. Grija noa­
Prin astfel de »pilde«, am putea zice, şi, prin- stră trebue să fie a fi adevăraţi. Atunci vom
tr’un avânt care răpeşte, vrea el să cucerească crede, de sigur, — aici sau dincolo*.
pentru idealurile unei vieţi mai curate, mai fru­ Explicarea acestui caracter este: Bărbatul
moase, pentru credinţa intr’un progres necontenit. pătruns cu desăvârşire de o credinţă poate să­
Cu drept cuvânt, a putut să zică poetul german vârşi şi ceeace se părea cu neputinţă, minunea.
Wildenbruch că, »din dramele lui Bjornson, a Dar tot aici e şi germenul tragicului: firea
auzit iarăşi acel glas care, dela Schiller, n’a mai noastră e mărginită, celce trece peste puterea
răsunat de pe scena teatrului german«. omenească, trebue să se nimicească însuşi pe sine.
O figură ideală de femeie e şi Clara. Ea nu Figurile preoţilor formează numai un cadru
e nici decurn o necredincioasă, dar ea e fe­ de tipuri mai comune din viaţă, din care răsar,
meie. Ea crede chiar şi in minunile săvâr­ într’o lumină cu atât mai vie, cele două figuri
şite de bărbatul ei, dar, in credinţa aceasta a principale.
ei, n’ai putea alege cât provine din convingere Numai Bratt, fanaticul şi fanatizatorul, omul
şi cât din iubire pentru el. In orice caz însă, care propagă, cu tot focul credinţei, o ideie, spre
natura femeiuşcă: iubirea de bărbat şi de copii a ajunge, pe urmă, ol singur, prada celei mai
şi simţul fin pentru realitatea practică sunt, în chinuitoare îndoieli — numai această figură in­
această femeie, mai puternice decât orice alt teresantă ese mai mult in relief, dar pe ea o
sentiment. Ea simte, deci, că el trece peste pu­ vom cunoaşte mai bine în partea a doua a
terile omeneşti când îşi expune chiar şi viaţa dramei, ca şi pe cei doi copii: Ilie şi Kafila.
(Va urmă). Dr. I. Borcia.

Unui cântare).
Suflete, bătut de gânduri, Dintr’a mele lacrimi,
Şi-obosit de cale, Grei să-ji fac cunună,
Nu ştii câtă jale plâng S’ascultăm, cum plânge
Cântecile tale! Halea, împreună?!
Simina Bran.