Page 26 - 1908-05

90 LUCEAFĂRUL Nrul 5, 1908

A stat cu ei deschişi până dimineaţa şi mânile cu aurul, ce străluciâ roşietic în lumina
nu mai putea de bucurie. Inima i se sbăteâ în de groază a zorilor...
piept, urechile îi svâcneau cu un sgomot asur­ Se priviră câteva clipe năuci, prostiţi de
zitor. Se vedea, în sfârşit, bogată ... atâta noroc ce i ajunsese.
Dimineaţa, când stăpânii sau pus în trăsură Baciul se desmeteci cel dintâiu.
şi au luat drumul spre Zarand, i-au zis slujnicei: — Ştii ce, Malvino, să-i împărţim.
— Malvino, tu rămâi aici, că ţie n'are să ţi S’apucară să numere şi abia sfârşiră cătră
se întâmple nimic. Aici sunt cheile dela case, amiazi. Le sticliau ochii de atâta aur, de li se
poartă de grije, şi când s'or mai potoli vre­ luau vederile. Când smintiâ unul, când celălalt.
murile, ne întoarcem şi ne om îngriji şi de tine... Abia într’un târziu îşi putură di seama pe
Hani şi aurituri, n’a mai rămas nimic... le-am deplin cât aveau: cinci mii de galbini
luat cu noi... — Bine Malvino, tu să iei două mii şi ju­
Noaptea, Malvina s’a dus în grădină şi a scos mătate şi să ţi-i duci.
comoara dela tulpina părului. Era o ladă fere­ — Ba, ştii ce, baciule. Eu îi las toţi la
cată, în care zuruiau galbinii. Abia a putut o dumniata . . . îmi iau numai zece de cheltuială
ridica şi a poposit de mai multeori până s'o şi apoi viu eu la toamnă să mi i dai şi pe
poată duce în casă. A ascuns-o apoi sub vatră ceilalţi.
şi a trimis vorbă la baciu-so de lângă Câmpeni — Bine, draga baciului, cum vrei tu. Ai dară
să vină cu un car cu boi, că are să-i spună un la mine două mii patrusute nouăzeci de galbini.
lucru mare. Dar să vină noaptea. — Am.
A venit baciu-so în ceealaltă noapte şi au — Şi la toamnă vii să ţi-i dau.
încărcat lădiţa sub fân. — Viu, baciule, că atunci mă mărit.
Pe drum baciu o tot ispitea: — Bine, Malvino. Acum hai în casă, să
— Ce ai acolo, fată? îmbucăm ceva.
— Lasă că-ţi arăt, baciule, când om fi numai Ascunseră comoara în colţul şurii şi porniră
amândoi, acasă. în căsuţă, unde îmbucară ceva şi mai goliră
Când au sosit se revărsa de ziuă. şi o oală de vin, de cel mai bun, adus dintr’o
S’au dus amândoi în şură, au pus retezul la crâşmă din Câmpeni.
uşă şi au dat să deschidă lădiţa. Galbinii zu­ *
ruiau, isbiţi de păreţii ferecaţi. Spre toamnă, când reşmiriţa se potolise
— Ce-i aici, tu? deabinele, Malvina îşi luase rămas bun dela
— Ce să fie, galbini. stăpâni şi o porni într’o seară cătră Câmpeni.
— Vai de mine ... şi de unde îi ai? Era întunerec de nu vedeai la trei paşi. Când
— De unde? Ştiu şi eu. Vezi să-i desfacem trecu podu dela Gura-Abrudului răsuflă mai
şi să-i împărţim mai iute. uşurată, pipăindu-şi galbinii înodaţi în colţul
Baciul se scărpină în ceafă. năfrămii. Mai avea opt. Şi sângele i se urca
îi veniau aşa călduri Ia inimă, când auziâ în faţă, când se gândiâ, că peste puţină vreme
zuruitul ameţitor al aurului. Aduse toporul. Vârî va avea sute şi sute de galbini... Ii va pune
muchia deasupra încuietoarei dar nu izbuti s'o frumos într’un săculeţ de piele, şi-i va aşeza
sfarme. Pe urmă o aşeză într'un colţ, o priponi sub pernă şi va durmi ... ori va visă noaptea
bine cu nişte lemne şi isbi cu tăişul de câteva întreagă cu ochii deschişi. Viaţa o aştepta cu
ori. Tăişul se toci de acoperişul ferecat al lă- braţele deschise. Era tânără şi frumoasă, avea
diţii, fără s’o poată sparge. întoarseră lădiţa parale, avea şi un mire pe placul ei — ce-i
într’o parte şi din câteva izbituri de topor, o mai lipsiâ 1
crepară în două. Galbinii săriră în toate părţile, In Câmpeni dă să poposiască la o crâşmă,
prin colţul şurii. O clipă rămaseră amândoi cu dar n’aveâ stare. In sfârşit va ajunge ea în-
ochii căscaţi. Nu văzuseră în viaţa lor atâta curând. .. Se gândiâ ce mult are să se bucure
mândreţe de aur, nici nu-i auziseră sunetul is­ baciu-so, când o vedea-o. Nu erau neamuri,
pititor. .. dar cum se pomenise aşa orfană în lume, se
Se năpustiră asupra lădiţii, încărcându-şi lega de el, ca de un tată. Crescuse la el de