Page 27 - 1908-05

Nrul 5. 1908. LOCEAFĂRUI. 97

micuţă şi acum, când i a ieşit norocul în cale — Ce să faci?
şi a adus şi ea aminte de el. — Să-mi iau galbinii.
11 zSria în timpul din urmă, când veniâ la — Ce galbini, fato?
oraş. Eră mai vesel, mai înseninat la privire. — D’apoi cei de astă primăvară...
Se vedea cât de colo că e mai cu prindere. — Ai prostit?
Nu m ii veniâ cu ciubere, nici cu doniţi. O clipă privirile li se încrucişară ca două
Avea acum o căruţă domnească şi un cal, de tăişuri de sabie.
să-i tot cauţi părechea. Ea îl pândiâ dela fe­ Apoi fata, înţelegând deodată groaznicul
reastră, nu cuteza să dea faţă cu el, de frică adevăr, puse mâna pe toporul de lângă vatră
să nu miroase ceva stăpânii. Odată, când el şi izbi.
trecea pe dinaintea casei. înmărmuri de spaimă, Dar baciul prinse lovitura cu mâna stângă,
când auzi pe un ciubărar strigându-i. lovind-o în aceeaş vreme cu palma peste gură.
— Frumos cal ai, mă fărtate, cu cât 1 ai Fata se resturnă peste masă şi când se ridică
cumpărat ? o şi luă pe uşă, zbierând cât o lua gura:
— Cu o sută de zloţi.. . — Săriţi că mi-au furat galbinii... tâlharii...
— Da suta de unde? săriţi!
— Dela tine, mă, ţi-am cerut-o împrumut... O nouă izbitură căzu ca de plumb în cre­
— Ba dela mine nu i, că nici tu nu aveai ştetul fetii, apoi altele...
când erai de seama mea, dar îi fi dat de vr’o Se pomeni în zori de zi pe marginea Arie­
vână de aur pe acolo prin pădure. .. şului, plină de sânge, cu hainele zdrenţuite...
Baciul pocni din bici şi trecu înainte, iar A rămas năucă, cum ai ajuns-o şi d ta şi
ciubărarul rămase în urma lui, hohotind cu aşa a şi murit...
ceilalţi tovarăşi: Dar om trăi şi-om vedea.
— Al dracului om, mă, să dea el de aur Şi îi vedea d-ta, că la urma urmei tot n’or
chiar în pădure, unde nu găseşti decât lemne... sfârşi o bine oamenii ăştia. îi vedea, d-ta, că
Un vânt aspru trăgea din susul Arieşului, averea câştigată pe nedreptul tot trebue să se
biciuind obrajii fetei. Trecuse culmea deluşorului risipească odată, ca făina orbului...
şi nu mai avea decât un uşor scoboriş până în
rtl. Ciura.
sat. Ici colo mai sclipiau câteva opaiţe, în vâl-
măşala întunecată a căsuţelor.
Cânii o simţiră de departe şi începură a
hămâl. Smulse un par dintr’un gard şi porni Cântec.
înainte pe drumul bine cunoscut.
La casa baciului era întunerec. Bătu de câteva Ce mai cauţi
La uşa lui,
ori în poartă şi aşteptă. Nici un răspuns. Cânii
lătrau mânioşi izbindu-se de poartă. într’un târziu Palida durere!
auzi glasul baciului, din casă: Spune-ţi taina ori şi cui,
— Care eşti? Dă-o cui ţi-o cere.
— Eu.
— Cine? Hai visezi
— Eu, Malvina, deschide baciule.
Păreri de rău,
Auzi cum fereastra se închide cu zgomot,
Dalea şi căinţa,
apoi auzi cum omul bonbăniâ înciudat.
Când nimic nu e al tău
E somnoros, se gândiâ ea. Dar de cum dădu
faţă cu el, îi trecu ca o săgeată prin inimă. Nici chiar suferinţa.
— Ce umbli şi tu în puterea nopţii? Nu Maria Cunţan.
puteai veni ziua?
— Am venit într'adins noaptea, baciule, să-mi
iau banii.