Page 3 - 1908-05

100 LUCEAFĂRUL Nrnl 5, 1908.

— Mulţămim d-voastră. Tii! dar nu m’aş fi rudă cu nevasta lui şi pentru nimic în lume
gândit... n’ar fi vrut să-i mai dea îndrăcitei muieri prilej
— Ce vrei ? Munte cu munte nu «o întâl­ de ceartă. Şi totuş nu mai putea. !• se părea
neşte, dar om cu om... Şi ’ncotro? că vorbele pornesc din prea plinul inimei şi se
— La pădure, să iau un car de curătură. îngrămădesc în gât. gata să isbucnească fără
— Departe? voia lui.
— Spre Baba Ana. Iar carul mergea încet legănându-se uşor.
— Minunat! Şi noi mergem într’aeolo. Săi Sări jos şi începu să meargă pe lângă boi. Soa­
inooâ! rele ridicase o bucată bună din cer. Căldura
— Dar carul! începu să-i gâdile spinarea, broboane mici de
— Vine băiatul eu el. Trecem pe la Hanul sudoare i se iviră pe frunte la marginea căciulii.
lui Măgură din marginea pădurei şi până ne-om Se sui iaraş in car. Tănase îl privea lung,
mai cinsti, până una alta, vine şi el. nedumerit, şi sub această căutătură, care părea
Radu se uită la Maria. Ea ţinea privirile în- că încearcă să-i răscolească gândurile, Radu plecă
tr’altă parte. Şi cu iuţeală do fulger îi trecu ochii în jos o clipă, apoi iar îi ridică, îi ţinti
prin minte o poveste întreagă din tinereţe. Privi in ochii lui Tănase. Cât p’acl să ’nceapă des­
în gol şi nu răspunse. tăinuirea, deschise gura, dar era atâta viclenie
— Hai, ce faci? ii mai întrebă Ilie. in ochii flăcăului, că-şi luă pe dată seama, şi zise:
Radu îşi venî in fire, ridică ochii asupra lui — Scoate cremenea!
şi răspunse scurt: Îşi făcură câte o ţigare, apoi Radu se întinse
— Altădată. Ne mai întâlnim noi. iarăş cu faţa în sus. Şi tot trăgând din ţigare,
— Cum ţi-e voia! începu să se gândească la vremurile trecute.
Ilie dădu bice cailor şi brişcă porni in goană, Par’că fuse mai ieri. El flăcău, Ilie flăcău,
în mijlocul unui nor de praf. amândoi prietini buni, nedespărţiţi.
Iar Radu privi în urma ei lung, căutând să Şi iubeau pe Maria. Dar cu toată prietenia
pătrunză prin norul de praf. lor, nu-şi spuneau patima aceasta unul altuia.
Apoi, dupăce nu mai văzu nimic, se lungi pc De ce? Radu nu putea să-şi dea seama. Uitase
spate în car, închise ochii şi îşi acoperi faţa cu de atâta vreme toate lucrurile acestea mărunte,
mâna dreaptă. şi nu-i rămăsese in minte decât atât, că o iubise
Această întâlnire neaşteptată, deşteptase in mult, mult de tot, că se mira acuma, cum de-a
sufletul lui lucruri pe care le credea de mult mai putut scăpă cu mintea întreagă din acel
îngropate în noaptea uitărei. necaz grozav de atunci. Dar această iubire şi-o
Gândurile lui Radu se duseră cu douăzeci de amintea Radu cu atâta tărie, de par’că ar fi fost
ani înapoi. Amintirea acelor vremuri îi făcea ieri. Cum sta aşa cu ochii pe jumătate închişi,
rău. simţea par’că în piept o rană veche, pe i se părea că-i încunjurat de toate părţile de-o
care această întâlnire începuse să i-o sgândă- ceaţă alburie în care strălucea chipul Măriei,
rească. Şi cu toată durerea amintirilor, cu toate aşâ cum eră ea atunci, tânără, frumoasă, cu
că ceeace simţea el acum i se părea o prostie, ochi în care-i jucau o lume întreagă de ispite.
şi ar fi voit să nu se mai gândească la ea, înaintea Ea râdea cu toţi, dar nu iubea pe nimeni. Nu
ochilor închişi părea că-i plutesc chipuri din iubea pe nimeni încă; asta o ştia bine Radu,
trecut, ademenitoare. dar el şi cu Ilie, şi mai ales el, credeau că stau
Deschise ochii şi se ridică în sus. încercă cu Dumnezeu de vorba când o aveau în faţă,
să înceapă o vorbă cu Tănase. dar nu so putea şi dacă ea râdea şi glumea şi se mai lăsa uneori
gândi la altceva. Iar Tănase îl privea curios, să fie strânsă, ba uneori chiar sărutată, lor atâta
ca pe un om de care nu ştii ce să crezi. le era, nici nu mai ştiau pe ce lume sunt. Dar
Şi totuş, ce luminoase îi umblau lui Radu nu-şi spuneau nimic unul altuia, numai cât se
prin minte unele amintiri. Pieptul i se umplea cam temeau.
de năvala acelor sensaţii, pe cari nu le mai în­ Deodată amintirile lui Radu se limpeziră mai
cercase de multă vreme, şi simţi nevoia de a mult. Se văzu în grădină la ea, când a intrat
se destăinui. Cui? Lui Tănase? Nu! Eră cam pentru întâiaşidată, fără să-şi dea seama cum.