Page 4 - 1908-05

Nml 5, 1908. LUCEAFĂRUL 101

Şi ea era acolo lângă el. El îi spunea multe şi moartă, gătită frumos ca de mireasă şi întinsă
de toate, iar ea râdea şi mai spunea şi ea câte intr’un cosciug roşu. In jur lume multă, care
ceva, aşa că mai din glumă, mai nu ştiu cum, plângeâ, la uşe un brad împodobit cu hârtii şi
o prinse ’n braţe. cu panglice.
Ea se smuci, dar el era voinic şi n’o slăbi şi A trecut aşa vara pe jumătate.
dete s’o sărute. Ea se feri, dar în zadar, că tot Radu steteâ nemişcat în car, nu-şi mai dedeâ
a sărutat-o. Dar bine. Până la sânge. seama de nimic. Numai pieptul i-se umflă la
Radu îşi muşcă buzele şi oftă. Trecuse vreme amintirea tuturor suferinţelor, care deşi nedes­
d’atunci, douăzeci de ani. luşită ca în vis, totuş păreâ atât de vie...
Atunci ea. îşi înfipse ochii în ochii lui. Şi cum Pe la mijlocul lui Iulie veni acasă în con­
mai dogoreau ! Părea eă-i intră în carne suliţe cediu. întrebă întâi do Maria, şi-i spuseră că
înlierbântate, pecari nici vremea, nici necazurile s’a măritat după Ilie. întâiul gând i-a fost să-i
n’au putut să le scoată. Ea-i zise speriată: — omoare. Dar ei se mutaseră la oraş. Şi el trebui
Ce faci, Radule? să-şi rumege în tăcere furia şi durerea, şi să
El drept răspuns o strânse şi mai tare în plănuiască o răsbunare grozavă, la care s’a
braţe. Ea se mai sbătîi, îl ameninţă că ţipă, gândit multa vreme, dar pe care n’a făptuit-o
dar el nu-i dete drumul, în clipa aceea, nu mai niciodată.
erâ stăpân pe sine, şi dacă ar fi murit atunci, Gândurile lui Radu se încâlciră. Căzu într’un fel
ce bine ar fi fost! Nu-şi mai aducea aminte, de toropeală, vecină cu somnul, din care îl scoase
ce-a mai fost în urmă, atâta numai ştie că abia un hop. Se ridică în sus, privi de jur împrejur,
s’au despărţit ca şi când n’ar fi mai avut să se şi cum se apropiau de pădure, zise lui Tănase:
întâlnească, — Cărneşte spre Măgură, să ’nghiţim câte ceva.
De-atunci s’au întâlnit zilnic în grădină. Dar Peste câtva timp dejugau în faţa hanului.
fericirea nu le ţinu mult.
Pe toamnă el plecă la miliţie. Numai Dumne­ II.
zeu ştie cu câtă nerăbdare a aşteptat să vie »Când e să fie, ori ce-ai face nu scapi« se
Crăciunul, ca să zboare la Maria. Când veni gândea Radu intrând în cârciumă, unde zărise
însă o găsi schimbată. Slăbise mult şi din roşie pe Ilie stând la o masă cu Maria.
cum erâ ’nainte, acum se ’ngălbinise. Părea Mâncaseră. Maria sgădăreâ în neştire, cu fur­
bolnavă. Şi nu i-a spus nimic, cu toate că nu­ culiţa, seul închegat pe taler. Ochii ei erau
mai el putea să afle pricina. Numai uneori, aţintiţi pe brazdele soioase, cari se desemnau
când aveau prilejul să fie singuri, ea începea sub dinţii furculiţei, şi pe care, cine ştie dacă
să-l privească lung, ochii i-se umpleau de la- le vedeâ, căci faţa ei erâ nemişcată, înţepe­
crămi şi printre sughiţuri de plâns îi zicea: nită par’că în vălul de nepătruns, al unui
»Mă Radule, mă, mult mai e până la liberare!« gând îndepărtat. Ilie insă nu luă seama la
El căută s’o îmbuneze, dar ea începea să plângă, aceasta. El îşi fuma liniştit ţigarea privind pa­
şi de câteori n’a întrebat-o şi n’a cercetat-o, harul gol pe jumătate. Şi la urma urmei erâ
dar de geaba. Şi-a trebuit să se întoarcă la deprins el cu ciudeţeniile soţiei sale, care ade­
miliţie, cu inima îndoită. De Paşti nu i-au dat seori cădeâ într’un fel de toropeală, ce s’ar fi
drumul să vie. Ah! Miliţia, miliţia! Radu se asemănat mult cu moartea, dacă din ochii pe
schimbase. Părea că nu mai este el Radu cel jumătate închişi şi pierduţi într’o contemplare
de altădată isteţ şi bun de snoave. Se ducea nedesluşită, n’ar fi ţâşnit scântei arzătoare, şi
ia instrucţie, ori la corvadă, cum se duce o dacă pieptul nu i s’ar fi umplut de suspine
vită la muncă, fără să zică nu, dar cu privirea lungi, înăbuşite.
pierdută şi fără nici o tragere de inimă. Bătăile Când Radu trase căruţa lângă umbrarul ha­
nu-1 mai supărau ca mai ’nainte, iar închisoarea nului, amândoi tresăriră. Ilie mai porunci încă
o aşteptă ca pe o binefacere, căci acolo ba­ o jumătate şi un pahar, iar Maria simţi că se
rem erâ lăsat în pace cu gândurile lui. Şi n’a 'năbuşe.
fost noapte dela Dumnezeu să n’o viseze pe — Aşâ e c’ai venit la vorba mea? zise Ilie.
Maria, tristă, palidă, plângând. Odată, a visat-o Nu eră mai bine să fi făcut cum ziceam eu?