Page 6 - 1908-05
P. 6

Nml 5. 1908.               LUCEAFĂRUL                        103
                                           —  Mario...
                                           Mai  mult  nu  putu  zice.  Vorbele  i  se  înecau
                                         în gât.
                                           Maria  ridică  capul  şi-l  privi  cam  pe  sub
                                         sprâncene,  zimMnd.  Şi  ce  trist  eră  acel  zimbet.
                                         Aşâ  zimbesc  acei  ce-şi  pleacă  capul  sub  povara
                                         soartei  neînduplecate.  Iar  Radu  înţelese  şi  lăsă
                                         capul  în  jos.  Îşi  aminti  de  nevasta  lui.  Pe  ea
                                         n’o  văzuse  niciodată  zimbind.  Ea  râdea,  ori
                                         plângea,  iar  când  nu-i  venea  nici  să  râză,  nici
                                         să  plângă,  atunci  ocăra.  Şi  încă  cum!  Ce  viaţă?
                                         Nu-şi  amintea  să  se  li  înduioşat  vre-odată  de
                                         plânsul  ei,  sau  să  se  bucure  de  râsul  ei.  Se
                                         temea do gura ei, şi-atâta tot.
               Banca românească »Codreana«.
                                           Ah!  Cât  de  multe  lucruri  poate  spune  un
                                         zimbet  ca  al  Măriei!  Un  suflet  omenesc  întreg,
        toascii.  Şi  findcă  nu  putu  răbda  prea  mult  focul
                                         zugrăvit  într’un  colţ  de  gură.  Şi  sufletul  acesta
        acelor  ochi,  care  i  se  revărsă  în  piept  îu  valuri
                                          fugise  de  el  odată  şi  trăise  douăzeci  de  ani  de­
        arzătoare  şi  li  tăia  răsuflarea,  Radu  sili  pe  Ilie
                                         parte.  Se  va  fi  mai  gândit  ea  oare  la  el  in  res-
        să  mai  boa  şi  beii  şi  el.  Ilie  goli  paharul  dintr’o-
                                         timpul  acesta?  Vezi?  Asta  voise  el  să  ştie.  Şi
        dată,  apoi  se  sculă  repede  în  picioare,  se  clă­
                                         mai  bău  Se  gândea  că  ameţeala  vinului  il  va
        tină  şi  căzii  iarăş  pe  scaun,  se  mai  sculă  încă
                                         face mai indrăsneţ. Şi într’adevăr.
        odată,  şi  împletecindu-se  se  îndreptă  spre  uşa
                                           —  Mario, zise el. Uite! Dar să nu râzi!
        din  fund.  Cârciumarul  se  repezi  după  el.  Maria
                                           O  privea  ţintă  în  ochi.  Ea  zimbeâ  mereu.
        surise.
                                         Părea  că  zimbetul  acela  trist  îngheţase  pe  faţa
         Radu  eră  singur  cu  ea.  Nici  cârciumarul  nu
                                         ei  pentru  vecie.  Nările  ii  tremurau.  Pleoapele
        eră  acolo.  Se  întâmplase  mai  mult  decât  ar  ti
                                         îi  clipeau  des.  Radu  nu  mai  ştia  ce  să  crează.
        dorit,  şi  totuş,  ceva  greu  par’că-1  apăsă  pe
                                         Ii  veni  în  gând  să  se  scoale  şi  să  plece  aşâ
        piepl.  Voia  să  vorbească  cu  Maria.  S’o  întrebe
                                         deodată, dar băgă de seamă, că ochii ei îl priveau
        mai  ales.  Şi  ce  s’o  întrebe?  Ei,  da!  Ştia  el  ce
                                         întrebător.
        s'o  întrebe,  dar  vezi  că,  in  gând  îi  este  orice
        prin  putinţă  omului,  dar  în  faptă...  Şi  ce  drept   —  Spune-mi  drept,  zise  el,  din  dragoste  l-ai
                                         luat ?
        mai  avea  el  s’o  întrebe?  Şi  mai  ales  dupăce
                                           Cuvântul  acesta  îi  ieşise  din  gură  fără  să-şi
        trecuseră  atâţia  ani!  Om  însurat,  cu  nevastă,
                                         dea  seama,  şi  numai  pe  urmă  se  gândi  că  o
        cu  copii  să  se  mai  gândească  la  lucruri  de  astea,
                                         cel  mai  nimerit,  mult  mai  nimerit  ca  toate
        ca  un  flăcău  de  18  ani.  Ar  râde  şi  curcile.
                                         prostiile,  cari-i  veniseră  în  minte  până  atunci.
        Ar râde!
                                          Şi acum, dupăce trecuse greul, aşteptă. Aştepta
         Da.  Dar  ochii  aceia  de  foc,  cari  par’că  aş­
        teaptă  ceva...  Şi  oare  de  ce  se  mişcă  scurteicuţa
        ci  atât  de  tare  în  dreptul  inimei?  Şi  de  ce-i
        tremură  buzele?  Radu  nu  mai  ştia  pe  ce  lume
        este.  Ah!  cum  ar  fi  mai  strâns-o  el  în  braţe
        acum!  Şi  cum  ar  fi  mai  muşcat  din  buzele
        acelea, care-1 minţiseră!
         Da,  ar  fi  muşcat.  Şi  de  dragoste,  şi  de  ciudă.
        Dar  n’ar  fi  fost  cu  cale.  Şi  totuş  trebuia  să
        înceapă într’un fel.
         Sorbi  până  la  fund  un  pahar  ca  să  găsească
        un  mijloc.  Ea  părea  că  aşteaptă,  şi  băteâ  neli­
        niştită  cu  degetele  în  masă.  El  mai  înghiţi  odată
        în sec, şi şopti;                      Casa 'ui «Badea Gheorghc« din Băseşti.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11