Page 12 - 1908-06

124 LUCEAFÂRUL Nrul 6, 1908.
pe ici pe colo, câte un izvod al trecutului, care turiile celor vechi n’au fost fără temeiu. Se
însă poartă întipărite atâtea senine de putere şi plăteşte dar, spre cercetarea lor, să colindăm şi
distincţie clasică, încât ne încredinţează că măr­ acest întins cimitir al măririlor.
G. Murnu.

La răspântie.
De astăzi calea noastră se desparte, Cine-i stăpânul lumei obidite,
Dă-mi ochii, ochii limpezi, să-i sărut. Din care iad el legile şi-a scos?
De-acum, pe veci, închide sfânta carte O rază caldă ’n suflet ne trimite
A visului frumos, care-a trecut. Şi iarăş ne-o ascunde mânios.
In alte lumi de-am fi văzut lumina, Bătrânii îl numiră domn şi tată
Sub straja altor vremi de-am fi venit, Şi jertfe pe altare i-au adus,
S’ar fi aflat un zeu să ierte vina, Iar el, cu vrerea lui neîndurată,
Sărmanei clipe ’n care te-am iubit. Pe fii la legi păgâne i-a supus.
Şi poate, undeva departe ’n zare Adâncul deznădejdei se desprinde
Un cuib norocul nostru îşi găsea Pe sufletul strein, pe gândul meu.
Şi ’nduioşată, bolta nopţii clare, Un demon ţipă ’n noaptea ce-l cuprinde
Ar fi aprins şi pentru noi o stea ... Icoana mea! Şi demonul sunt eu.
Să nu tresar văzându-te ’nainte-mi, Şi-acum, când calea noastră se desparte,
Să nu-ţi trimet în cale blândul dor, Dă-mi ochii, ochii limpezi, să-i sărut,
Lumină! Şi să nu te port în minte-mi, Şi-apoi, pe veci, închide sfânta carte
Să nu te cânt, căci asta-i legea lor!... A visului frumos, care-a trecut!...
I. (1. Soricu.

Noaptea de Sî. Naria.
O odaie mare cu tavanul înalt şi cu pereţii Deodată draperiile se mişcară şi de sub ele
acoperiţi de pânze şi desemnuri. Lângă fereastră apăru Guido mic şi neisprăvit; eră îngrijitorul
un dulap vechili plin cu cărţi. Lângă ol o pia­ atelierului şi făcuse paturile. Aprinse o candelă
nină deschisă şi prin toată casa, scaune şi mes- dintr’un colţ, mai aruncă o privire peste toate,
eioare răsfirate, de par’că le-ar fi sămănat vântul ridică din umeri, murmurând nu ştiu ce, stinse
Alăturea de o sobă cât toate zilele, o poliţă de lumina electrică şi eşi fluerând.
lemn cu ceşti, pahare, linguriţe şi bucăţi de De două luni se schimbaseră toate în atelierul
zăhar risipite. fraţilor Codru; murise Maria şi se stinsese ve­
Un colţ al odăii ascuns sub nişte draperii selia din atelier. Parc’ar fi dus cu ea tot cntu-
lungi, colorate, cari atârnau de sus până jos; siasmul şi toată viaţa de altădată.
aci erau paturile, camera lor de culcare. Lui Guido nu-i plăcea de loc cum merg lu­
în faţa tereştrii o şevaletă şi pe ea o pânză crurile şi bodogăniâ mereu singur. Nu-i plăcea...
neisprăvită. Alăturea pe un scăunel, paleta şi Toată ziua atelierul pustiu, nimeni nu intră,
penelele. Mai încolo o turnetă albă cu un bul­ nimeni nu eşiâ. Fraţii Codru nu veniau decât
găre de plastilină şi un bust frumos de fată cu seara la culcare.
ochii îndulciţi de vis şi de poezie. Altădată eră altfel; de cum porniâ să se în­
Şi prin toată liniştea asta, se plimbă leneşă o sereze, numai vedeai că vin pictori, sculptori,
pisică albă. poeţi, gazetari, fiecare cu câte o veste bună,