Page 21 - 1908-06
P. 21
Nru! 6, 1908. luceafărul 133
Doamnelor .şi Domnilor! mai mare nefericire e când un popor îşi pierde
Scurţi mea timpului mă opreşte de a mai face nădejdea; caro ne învaţă a crede într’un viitor
şi alte retlexiuni asupra acestei opere grandioase, mai bun şi a lucra în această credinţă, care
care se înşiră alăturea de cele mai mari opere a zis:
ale literaturii universale. «Nimeni n’are dreptul să răpească sufletul
N’am putut prinde şi nu V’am putut arătă copiilor, să răpească părinţilor copiii; nimeni
decât un palid reflex din strălucirea comorilor n’are dreptul să clădească viitorul prin silă şi
noperitoare de simţire şi gândire omenească, prin volnieie şi nici nu poate, fiindcă viitorul
care /.ac în această operă a lui Bjdrnson. este al milioanelor, al căror curs nimeni nu-l
M’aş simţi pe deplin răsplătit, dacă aş ti izbutit poate opri.«
să vă întăresc sentimentul de recunoştinţă şi Unui astfel de om, cum nu i-am închină toată
do admiraţie faţă de acest mare om, faţă de recunoştinţa şi admiraţia sufletelor noastre.
acest apostol şi profet, care ne spune că cea Dr. I. Bordei.
Cântece.
i. II.
Eram singuri, numai amândoi, Mai culcă capul tău o clipă
Tu numărai lacrămile mele. La sânul meu înfiorat,
Printre frunze, se uitau la noi, 5’a frânt a visului aripă...
De pe o creangă, două păsărele. Coboară turma cătră sat.
Tu mă legănai, cu graiu-fi lin, Mai dă-mi luminile cereşti,
Ademenitor, ca o cântare, într’un delir fără cuvinte,
Şi de sus cădeau, ca un suspin, Ca ’n visele de mai ’nainte,
Frunze veştejite pe cărare. Când nu ştiam incă ce-mi eşti.
Maria Cunţan.
C r o n i c a .
„Două Cnltnri. 11 Când in'am hotărît să public articolul a mentalităţii româneşti. Dl Russu-Şirianu, care e un bun
cu acest titlu, mi-am dat foarte bine seama că va îu- cunoscător al vieţii româneşti dela noi, constata aceeaş
timpinâ multe desaprobări şi că va surprinde pe mulţi. înstrăinare a «domnilor» noştri. Avem câteva apariţii cari
Ştiam foarte bine că nişte idei aşa de radicale, cari în ne indică precis desvoltarea în viitor a pal urci noastre
cearcă să ridice vălul de pe icoana din Sais a vieţii noastre cărturăreşti, dacă împrejurările vor rămânea aceleaşi. E
sociale şi culturale vor indignă şi supără pe unii dintre de temut, de pildă că, menţinându-se starea actuală de
ai noştri. lucruri, peste o generaţie-două se va înstreiuâ tot mai mult
Trebue să mărturisesc însă eă ideile cuprinse în ar o bună parte din preoţimea şi învăţătorimea noastră, îm
ticolul «Două culturi», oricât, ar li de surprinzătoare, sunt preună cu «inteligenţa» noastră.
izvorîte din cea mai curată şi adâncă convingere a mea. E o lege a naturii de a te adaptâ unui mediu, când nu
Pentru ca să nu se dea totuşi o interpretare greşită iu- ai nici puterea nici posibilitatea de a i te opune.
teuţiunilor mele, ca să nu fiu înzestrat cu epitete pe Fondul articolului «Două culturi» e tocmai încercarea
cari nu le merit, trebue să spun că părerile din pome do a indică mijloacele cu ajutorul cărora neamul nostru
nitul articol n’au fost scrise cu tendinţe de anihilare a de aici îşi poate menţine individualitatea naţională. Aceste
tot ce-i mai scump lumei sufleteşti a cărturărimii noastre, mijloace nu pot fi decât: întărirea vieţii econo
ci cu intenţia curată şi cinstită de a constată mai răspicat mice a ţărănimei şi desvoltarea cnlturei naţio
răul pe care îl ştim cu toţii; a-1 constată şi a căută mijloacele nale ţărăneşti. Un om, ca şi un popor, numai atunci
pentru a-l înlătură, iii se pare că văd limpede situaţia e stăpân pe sine însuşi, când nu e jucăria existenţei de
dela noi, când constat că astăzi pătura noastră conducă toate zilele, când are o viaţă economică independentă şi
toare prezintă tot mai multe fenomene sociale de demo organizată.
ralizare, de slăbire a caracterului naţional şi de înstrăinare Cred că numai o organizare economică a ţărănimei
