Page 7 - 1908-06

Nrul 6, 1908. LUCEAFĂRUL 119

strângea la inimă tot mai mult venin. Iar An- — Va să zică pentru asta ţi-am luat eu
dronescu se uita aşa fel la dânsa, încât, când fata ?...
se întâlneau, se ferea in laturi înfricoşată. Bătrâna a simţit ca o pălitură în moalele
— Adecă eu n’am cinste?... şopti bătrâna, capului, pe urmă şi-a venit in fire.
l’ar’că dacă nu pot vorbi ca boerii, nu-s şi eu — Apoi acum, a zis ea încet, cu năduh, acum
o fiinţă a lui Dumnezeu... o fiinţă?... Cine îmi pare rău, draga mea, c’am făcut-o cucoană...
m’a pus s’o fac cucoană, draga mea... s’o fac Pe urmă a închis ochii. Amândoi se repeziseră
cucoană ? ... spre ea; dar n’au atins-o. Curgeau în jurul ei
Acuma ofta chinuindu-se cu gândurile, jupâ- vorbele de ocară cu nemiluita; şi ea tăcea şi-i
neasa Marghioala, dar nu mai avea ce face. curgeau încet lacrimile pe obrajii ofiliţi.
Iar într’un rând văzândm-se aşa de singură De o bucată de vreme viaţa ei aşâ se stre­
şi de năcăjită, s’a dus la biserică şi s’a rugat coară. Şi după fiecare spaimă simte ceva îm-
lui Dumnezeu să-i lumineze gândurile. Şi ’n pietrindu-se în ea: o hotărîre cumplită să se
ceasul când a ieşit, mai uşurată, a pornit în încăpăţinezo până la sfârşit. Căci zădarnic a
satul dela margine, la Broşteni, să-şi vadă finii muncit, zădarnic a miluit pe o fată săracă, ză­
pe caro ii botezase odată. Acolo nevestele i-au darnic a miluit pe un »golan«; acuma până şi
sărutat mâna; o samă de fini erau flăcăi în copiii lor o strâmbă şi scot limba când trec pe
joc, iar dintre fine unele erau fete de măritat. dinaintea ei. încaltea să-i facă să înţeleagă că
De venirea ei s’au bucurat toţi; au cinstit-o cu dela ea nu mai au nimica de aşteptat; să-i facă
vorbe bune, cu câte un pahar de vin, fiecare să înţeleagă că hotărîrea ei e nestrămutată : tot
cu ce a putut, şi s’a întors acasă bătrâna, în­ ce are, până la sfârşit, va da la alţii; numai
tărită în hotărîrea ei, să boteze şi să cunune banii de comând şi-i va oprî...
mai des, iar pe unele din fine să le şi înzestreze; La hotărîrea aceasta se oprî şi acuma, cum
căci dintre toţi poate s’or găsi şi fiinţe care să sta înaintea focului, şi par’că se mai linişti.
cunoască facerea de bine, s’o întimpine cu vorbă Murmură iar:
dulce şi cu zâmbetul pe buze. — Altceva ce pot săTe fac?... încolo, Dum­
Apoi de aici pornind, vremea s’a înăsprit rău. nezeu să le plătească ... Dumnezeu ...
Nu şi-ar ti închipuit niciodată jupâneasa Mar­ Un fulger de îndoială totuşi îi trecu prin
ghioala că în sufletul Aglăiţei ei de altădată s’a inimă. Se gândi la prigonirile lui Andronescu.
putut îngrămădi atâta val amar de vorbe, cari Apoi îşi strânse buzele ca într’o spaimă.
o plesneau ca şficbiurile răposatului Cătănuţă. Nu Se sculă de pe scaun într’un târziu şi se în­
şi-ar fi închipuit niciodată că ochii aceia ruşinoşi, dreaptă spre cămară. Simţise foamea deodată în
cari fugeau îndată într’o parte, ar putea să pri­ tot trupul, ca o sfârşire, ca o ameţeală. După
vească aşâ de întunecaţi, cu săgetări aşa de ce mâncă, se închină multă vreme înaintea
veninoase. candelei, făcând cruci şi şoptind rugăciuni; după
Da cea dintâiu cheltuială pentru o nuntă, a aceea îşi pregăti aşternutul, stânse lampa şi se
văzut-o în faţa ei, astfel, şi n’a mai cunoscut-o. culcă. Abia intr’un târziu, când somnul începu
Iar Nicolae Andronescu, cu manile în buzunar, să-i domolească suferinţa, avu un oftat de uşurare.
cu rânjetul lui, a intrebat-o, parcă eră gata să-i
(Va urmă). Mihail Sadovcanu.
tragă două palme:

Cântec.
Nu voi mântui nimica Raza ultimă de soare,
Prin iubirea mea târzie, Nu ’ncălzeşte şi nu ’nvie,
Nici n’o mai ascund deţine, Te cuprinde şi se stinge...
Nu te vreau să-mi fi iubit. Dragostea mea e sfinţit.
Maria Cunţan.