Page 22 - 1908-07

162 LUCEAFĂRUL Nrnl 7, 1908
carte de carte. Dar tu nu ştii încă nimic. Ţi-acluci în când, până la mine suspinele preotesei. Preotul,
aminte că-ţi scriam de preotul Gherasim. în cărunt, apare in pragul uşei, mă dor, par’că,
ziua numită, la zece ore a m., m’am dus unde privirile lui, cari cerşesc mântuirea, ce nu le-o
eram chiemat. Am luat cu mine un copil din pot aduce.
sat, tiindcă nu ştiam unde e casa parohială. 10 August.
Ne-am dus dealungul uliţelor pânăce am ajuns Greul boalei a trecut; merge spre bine! Eu
la un loc larg, unde se încrucişau mai multe trăiesc încă odată toate clipele petrecute lângă
drumuri. O casă frumoasă, zidită ca toate casele patul ei, alături de sora Marta pe care mi-ai
româneşti, s’a ivit la cotitura unui drum. »A ici«, trimis-o la timp. Azi dimineaţă am aflat-o pe
zise conducătorul meu, arătând poarta deschisă. Nina în pridvor. Mi-am tras un scaun lângă
I-am nnilţămit şi am intrat în curtea pardosită, jeţul pe care şedeâ răzimată. Observai că ne
ce se despărţea de grădină printr’un gard viu aflăm în brădet. Bătrânii aduseseră, dela munte,
de tnfişe. Preotul să preumblă neliniştit în faţa un car de brazi frumoşi şi împodobiseră cu ei
casei. Am urcat câteva trepte. toată casa. Dar Nina îmi părea mai tristă şi
Bătrânul preot îmi strânse mâna şi făt - ’ a mai suferindă ca eri şi avea ochii plânşi.
putea zice un cuvânt îmi deschise uşa. Preo­ »A plecat sora Marta* mi-a zis. Nu-i nimic,
teasa, o doamnă cu păr cărunt, ini-a eşit plân­ i-am răspuns, *n’ai fost decât scurt timp cu
gând în cale. A început să-mi bată inima; dânsa şi, aproape numai zile triste aţi petrecut*.
ce mă aştepta? S’a deschis o a doua uşe, »Aşa e; cu toate acestea m’a atins duresos ple­
am intrat intr’o odaie luminoasă, patul bolna­ carea ei — mi-a fost dragă deşi am trăit numai
vului eră tras la mijlocul odăii. In treacăt, am zile grele împreună. Dar, poate că mă înţelegi*,
zărit pe o mescioară un ceasornic mititel şi un urmă ea după o pauză.
lanţ lung de mărgean. »Câtă vreme am fost bolnavă, n’am ştiut de
.M’am deşteptat ca dintr’un vis. Bolnava a în­ mine, când îmi veneam în fire eram slabă, n’a-
cercat să se ridice, »ameţesc« a fost cel dintâi veam putere nici să gândesc. Acum în timpul
cuvânt ce a rostit. din urmă am suferit foarte mult de urât. Nu
Am rugat-o să-mi dea toată încredea şi i-am pot lucra, mă obosesc chiar şi gândurile. Sora
luat mânile ferbinţi in mânile mele. Martaîmi cetea; şi, de câteori nu-mi venea somnul,
Părinţii s'au retras. In clipa dintâi am simţit o rugam să-mi cetească«.
ca o mândrie; medicul şi preotul slujesc la I-am mângâiat cu privirile ochii frumoşi cari
acelaş altar: farmecul primejdiei, nădejdea reu­ aveau, sub genele plecate, umbre mari; m’am
şitei şi bucuria învingerei, m’aşteptau. Sau —, întrebat : voi mai vedeâ-o aşa cum a fost când
dar nu, cel dintâi bolnav al meu, nu va muri. am văzut-o în umbra nucului? Am rugat-o în
Un ceas mai târziu am intrat în odaia preo­ sfârşit să-mi permită să-i înlocuiesc pe sora Marta.
tului. I-am spus ce am aflat de bine să-i spun, Sângele i s’a urcat repede în faţă şi o bucurie
multe nu ştiam încă nici eu. Nu cumva au copilărească i-a înseninat faţa. Am deschis o
avut în timpul din urmă vre-o durere sufle­ carte cu povestiri ce aveam din întâmplare la
tească, nu i-a murit nime de-aproape? l-aşi fi în­ mine şi am început să-i cetesc. Mai întâi le-am
trebat, totuş n’am făcut-o, mai eră timp. Am ales pe cele mai interesante, Nina ascultă trans­
promis că voi reveni. Sunt opt zile de-atunci, portată. Am trecut încet la descrieri mai lungi
zilnic petrec dimineaţa şi seara câte un ceas la şi mai monotone; din când în când îmi ridicam
patul bolnavei, care e, din zi în zi, mai slabă. ochii de pe carte ca să văd dacă e obosită.
Bătrânii mă privesc întrebător, ce să le răs­ Dela o vreme am observat că aţipeşte; mi-am
pund ? moderat glasul, am cetit tot mai rar, tot mai
22 Iunie. încet, până ce am încheiat intr’un murmur le­
De eri, s’au ivit friguri mari. Trimite-mi o soră gănat, nici cântec, nici cetire... adormise.
de caritate. Părintele trecu prispa cu cartea şi patrafirul
Nu mai cunosc decât un drum: de-acasă până în mâni şi se depărtă tiptil. Preoteasa venind
la părintele şi înapoi. Şed ceasuri întregi lângă din grădină, s’a oprit la scară, a ziinbit mulţă-
patul ei, din odaia de alături pătrund, din când niită şi s’a depărtat.