Page 23 - 1908-07

Nrul 7, 1908 I.L'CEAKAK'll. 16:i
M'am dus şi eu; un fel de duioşie m’a cu­ Să mai admirăm frunzele de toamnă când le
prins şi, pe drum cătră casă, am plâns — fără ia vântul şi le duce în dragă voia lui, pe locuri
să ştiu pentruce. străine. Scrisorile lor le voi trimite dimineaţa
15 August în ciasul plecării.
Pe masa mea de scris sunt răspândite scri­ Aceeaş zi, seara.
sorile tale, la nici una din ele nu ţi-am răspuns. Stau Ia fereastră, ciurda a trecut pe malul
Suflet iubitor, nu te mai zbuciuma pentru mine. râului în sus tălăngănind; de după dealuri, s’a
Am lunecat din vârful unui deal, cine ştie unde, ridicat lună plină, mare, roşietică. Jos, în ţarina
în ce prăpastie mă voi opri. Tu crezi că nu-mi de pe drum, se joacă un copil. Nu-mi pot da
aduc aminte de reprezentaţiunile teatrale, unde seamă de unde-1 cunosc. Da, el este cel care
tu ai jucat rolul surorei de caritate şi eu pe m’a dus la casa lor. Scot din pungă doi bani
dorobanţul bolnavului tău? de seratele noastre de argint, îi învălesc în mai multe hârtii şi arunc
literare, de concertele reuniunei şi de petrecerea mototolul jos în ţărâna unde se joacă copilul.
de vară unde am jucat amândoi cadrilul al do­ Suflet nevinovat, cunoaşte şi el puterea banului.
ilea ? Ce copii proşti şi sentimentali eram pe atunci! Cum a sărit în sus, ce ochi miraţi a ridicat spre
O floare vestejită la pieptul tăuimi eră mai dragă mine. »Sunt ai tăi. ţi-i dăruesc».
ca inima unui prietin. Azi, prietinia ta mi-e mai — »Mulţămim« şi copilul şi-a luat pălăria de
scumpă ca dragostea ta. îmi vei rămânea oare jos şi a plecat în fugă.
prietină? Aveâ-vei putere să nu mă urăşti? M’am dus şi eu, să-mi iau rămas bun dela
stâncile prăpăstioase din capul satului şi dela
20 August.
cascada râului. Am trecut prin uliţele satului
Ieri am făcut cea dintâi preumblare mai lungă. bine cunoscute acum. Iată drumul, biserica,
Ne-am dus în cimiter la mormântul de sub nuc. chiliile maicelor şi colo mai sus... cimitirul.
Nina erâ foarte tristă, şi-a lipit fruntea de stâlpul Am ajuns in umbra nucului. M’aplec peste
crticei şi a plâns cu suspine. »A ici doarme un zidul lat. Iedera dela mormântul celui neuitat
prietin bun al meu, am copilărit împreună!« se mişcă atinsă de vânt. M’a cuprins un dor
Tăcuţi şi trişti ne-am reîntors la casa parohială. să-i citesc numele pe stâlpul crucei. Am co-
Eu, regretam că, în slăbiciunea inimii mele, borît repede, am ocolit biserica şi am intrat
m’am învoit să mergem la mormânt. Totuş în cimitir. Colo, mai la o parte trebuia să fie
aveam simţul că ne apropiasem sufleteşte unul mormântul. Ajung la capul unei cărări şi mă
de altul. Fiind singuri in chioşcul din grădină opresc speriat — Nina ’mi iese în cale la o
am îndrăznit a o întrebă dacă s’ar hotărî să-mi cotitură a drumului — se opreşte în loc spe­
fie tovarăşă... »Nu mă voi căsători niciodată« riată şi ea de neaşteptata întâlnire. »Mă duc la
mi-a răspuns. mormântul lui Sandu Manuilă« mi-a zis. Am în­
Cornelio, mi-am împodobit pridvorul casei cu trebat-o cine a fost Sandu. «Copilul unui vecin ; ce
brazi şi mi-am pus masa de scris în umbra lor. frumos cânta cu vioara! Dar erâ bolnav; a murit
Nu mă gândesc că s’apropie ceasul despărţirii, la învăţătură. Părinţii l-au adus acasă. I-am pus
trăiesc, din mila clipelor numărate. vioara lângă el în cosciug... ce frumos cântâ«...
Să nu-mi răspunzi la scrisoarea aceasta; com­ Ascultam pierdut. Ce slab e omul. M’am
pătimirea ta m’ar ucide. ferit de orice revedere ... şi acum că mi-a
21 August. adus-o voia întâmplărei in cale, ce bine ’mi
Am încheiat cele două scrisori de adio: una părea; m’am pierdut în bucuria acestei clipe.
cătră părinţi, a doua cătră ea. De pe pridvorul Acolo la mormântul lui Sandu Manuilă, s’a
casei unde scriu, pot vedea vârfurile dealurilor înseninat soartea prietinului tău, Cornelio.
aurite de lumina răsăritului; mâne. când se Târziu ne-am întors la casa parohială, şi mai
vor lumina, voi fi departe. Dacă-ţi vei aduce târziu m’am întors eu la cuibul de unde ple­
aminte de mine la vre-o zi de sărbătoare să casem. Mi-am prelungit concediul, plec peste trei
ştii că mă poţi afla în Bucureşti la spitalul săptămâni — şi Nina vine cu mine. Simţise şi ea
Brâncovenesc. ce greu e să fi mai tare ca alţi muritori — a cedat.