Page 6 - 1908-07
P. 6

140                        LUCEAFĂRUL                   Nru) 7. îyt'b.
                                                                        _ - 9?- .   _________
             orhestrele  viitoare.  Cazinul  va  avea  şi  o  fru­  Noaptea  cade  tot  mai  grea  şi  mai  rece,  îne­
             moasă  sală  de  teatru  pentru  artiştii  de  vară  şi   când  cuprinsul  umed.  Zăgazul  portului  nu  se
             pentru concerte.                 mai  ghiceşte  din  umbrele  lăsate,  decât  după  buf­
              La  Constanţa,  pe  lângă  toate  celelalte  mijloace   niturile  valurilor  oprite.  Farurile  din  radă  au
             de  distracţie  şi  petrecere,  se  mai  organizează   luminile  paianjenite,  de  crezi  că  sunt  invălite
             şi  baluri  atât  pentru  maturi,  cât  şi  pentru  copii,   în zăbranice de doliu.
             care au loc în salonul parchetat al cazinului.  Orizontul  plin  de  întunerec,  înfruntă  privirile
              Mulţimea  celor  care  obosesc  primblându-se   ca  un  codru  nestrăbătut.  In  apăsarea  aceasta
             pe  bulevard  şi  pe  malul  nou  al  mărei,  se  abate   oarbă,  care  încinge  şi  sugrumă  tot  încunjurul,
             pe  urmă  şi  pe  terasa  cazinului,  unde  îşi  iau   numai  farul  dela  Tuzla,  mai  puternic,  săgetează
             răcoritorul şi se odihnesc ascultând muzica.  la  răstimpuri  noaptea  de  par’că  ar  ameninţa
              Ochii  celor  de  pe  la  mese  se  împart  intre   besna, cu împunsătura unui pumnal de foc.
             oaspeţii  care  se  primenesc  continuu  şi  întinsul
                                                                      loan Adam.
             mărei nestrăbătute.

                                     faceri de bine.
                                                                         (Sfârşit.)
                            iii.              mare,  ca  ’n  apropierea  unei  stângeri.  Deşi  in
              Iarna  întreagă,  jupâneasa  Marghioala  a  ieşit   sufletul  ei  eiâ  hotărîtă,  deşi  se  incăpăţinâ  să-şi
             des  de  dimineaţă  cu  panerele  ei  pline  de  mere   îndeplinească  voia  până  la  sfârşit  şi  să  între­
             şi  s’a  întors  seara.  Uneori  suia  şi  peste  zi  in   buinţeze  banii  de  ea  munciţi  aşa  cum  înţelegea,
             deal,  ca  să-şi  mai  înoiască  marfa.  Asta  se  în­  —  totuşi  frica  îi  rodea  inima.  Şi,  dimineaţa  şi
             tâmpla  în  zilele  de  sărbătoare.  Umblă  încet,   seara,  i  se  strecurau  fiori  de  câteori  auzea  peste
             fără  zguduiri,  se  oprea  în  locuri  ştiute  şi-şi   zăplaz,  în  cerdacul  casei  ei,  paşii  lui  Andronescu,
             aştepta  muşterii.  Dacă  spulberă  vântul,  se  dedea   rari şi îndesaţi, ori glasul lui de bas.
             la  un  dos.  Era  tare,  răbda  toate;  de  multă  vreme   Şi  ’ntr’un  rând,  într’o  Duminecă  dela  înce­
             se  obişnuise  şi  cu  vreme  bună  şi  cu  vreme  rea.   putul  primăverii,  tresări  pe  neaşteptate.  Se  gătea
             Târgoveţii  o  priveau  cum  sta  neclintită,  cu  cân­  să  se  ducă  la  liturghie,  —  şi  nici  băgase  de
             tarul  şi  cu  panerele  la  picioare  şi  şi-o  arătau   seamă  mişcarea  uliţei  şi  a  ogrăzii.  De  douăori
             din  ochi:  »Iaca,  soacra  lui  Andronescu«  ...  Unii   se întunecă fereastra odăiţei. Simţi in stânga
             vorbesc  cu  oarecare  ironie  în  glas:  »Eu  nu  în­  0  căldură  iute,  pe  când  clampa  veche  sună,
             ţeleg,  bre  omule,  de  ce  mai  umblă  aşa...  tot   zguduită  de  o  mână  cunoscută.  Se  trase  repede
             strânge,  strânge  gologan  după  gologan  ...  Par’că   în  fundul  încăperii,  sub  icoane,  şi  se  aşeză,  aşa
             nu-i  mai  ajunge...  Am  auzit  că-i  grozav  de   cum erâ, gata de plecare.
             zgârcită...  Care,  la  vârsta  ei,  ar  mai  sta  aşa  in   Andronescu  intră  întâiu  şi  deodată  îşi  pironi
             vânt şi ’n sloată ziua întreagă* ? ...  ochii  asupra  bătrânei.  Aglaia  închise  uşa,  apoi
              Bătrâna  înţelegea  privirile;  auzise  de  multeori   ieşi  în  lumină,  cu  părul  înfoiat  şi  drotat  în  jurul
             şi  vorbele.  Nu  zicea  nimic.  Yiaţa  nu  şi-ar  fi   obrajilor  plini,  palizi  Erâ  sprintenă  încă,  deşi
             schimbat-o  pentru  nimic  în  lume.  Erâ  singură,   se  îngrăşase;  aveâ  mişcări  iuţi,  şi  ochii  căprii
             şi  ar  fi  murit  în  pustiul  căsuţei  din  deal,  dacă   scânteiau  neliniştiţi.  Bătrâna  o  priveâ  cu  oare­
             nu  s’ar  fi  îndeletnicit  cu  ceva.  Aşa  apucase  din   care luare-aminte. N’o văzuse de mult, ş’acuma
             tinereţe,  aşa  voia  să  moară.  Iar  banii,  de  şi-i   1 se părea mai plină nepoată-sa, cu bărbia crescută,
             ştia  strânge,  nu-i  foloseau  să  ducă  o  viaţă  mai   cu  nasul  micşorat  între  obrajii  pudraţi  tare.
             din  belşug.  Rămăsese  tot  la  traiul  de  altădată   Capotul  roş  cădeâ  în  falduri  în  juru-i;  par’că
             foarte cumpănit şi foarte simplu.  o făceâ mai 'naltă, mai mare decât Andronescu.
              Iar  in  iarna  aceasta,  ducând  panerele  pliue   —  Poate  vin  să  se  împace...  se  gândi  jupâ­
             şi  umblând  pe  uliţile  târgului,  par’că  erâ  mai   neasa Marghioala.
             slabă decât altădată şi ’n ochi îi plutea o mâhnire  Bărbatul  îşi  cufundă  mânile  în  buzunările
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11