Page 8 - 1908-07
P. 8

148                        LUCEAFĂRUL                  Nrnl 7v 1908
           şi  ieşi  el  înaintea  bătrânei,  se  plecă  asupra  ei   IV.
           scrişnind:                         Nicolae  Androneseu  ţinea  să  fie  funcţionar,
             —  Taci  din  gură!  să  taci  din  gură!  că  te   ca  să-i  zică  toată  mahalaua:  «Cucoane  Nicolae,
           vâr în fundul pământului!         ce  mai  veste  pe  la  primărie?*  ...  Dar  altfel  ce
             Bătrâna  închise  ochii  şi  tăcu.  Obrazul  îi  ră­  puteâ  alege  din  leafa  lui?  Abia-i  ajungea  pentru
           mase neclintit.                   cinstea  obişnuită  pe  care  şi  o  făcea  singur,  în
             —  Haidem!...  zise  omul.  Şi  ieşiră,  el  întâiu   fiecare  seară,  la  crâşmă  la  Vădana...  Dacă  se
           şi femeia după dânsul.            însurase  şi  luase  pe  «nepoata  merăriţei«,  apoi
             Trecură  prin  ogradă,  deschiseră  portiţa  care   voia  să  înţeleagă  ceva.  Zestrea  luată  în  argint
           lega  gospodăriile,  şi  întrară  unul  după  altul  în   se  scursese  încet-incet,  ş’aeuma-i  părea  cumplit
           casa  lor,  casa  de  zestre.  Copiii  făceau  larmă,   de mult până la moartea babei.
           de nu s’auzeâ nici în cer. nici pe pământ.  C’o  mânie  de  sălbatic,  de  om  întunecat  la
             Androneseu începu să răcnească:  minte,  vedea  cum  se  părăduiese  banii,  cum  se
             —  Tăceţi  din  gură!  Tăceţi  din  gură,  diavolilor,   duc  la  «străini»,  pe  când  el  trebuia  să  se  în­
           că  vă  ia  mama  dracului!  Ai  văzul?  zise  el,   datoreze  şi  să  plătească  dobânzi.  Nu  înţelegea
           întorcându-se  cătră  Aglaia.  Ai  văzut  ce-ai  făcut?   decât  un  lucru,  de  mult:  că  banii  se  duc!  Su­
           Dacă eşti proastă ...             ferea  el,  trebuia  să  sufere  şi  Aglaia  La  amândoi
             —  Ce  face?  da’  cum  să  vorbesc?  Da’  ce  vrei   li  se  amărau  sufletele  —  amândoi  se  uitau  cu
           să-i spun?                        ochi  înveninaţi  spre  casa  bătrânei.  De  acolo
             —  Mă  rog,  eu  nu  ştiu  ...  Eu  văd  că  tu-ţi   venea toată ticăloşia vieţii lor!
           dai  în  petec...  Cât  am  vrut  eu  să  te  mai  cioplesc,   Şi  lupta  creştea  intre  dânşii  şi  bătrână.  Dela
           degeaba!...  Tot  aşa  ai  rămas...  Odată,  cu  gura...   o  privire  aspră  ajunseiă  la  o  vorbă  de  vrajbă;
           Iar am să-ţi moi ciolanele ...    ş’acuma  Androneseu  ştia  că  pe  bătrână  o  poate,
             —  Apoi  aşa  am  ajuns,  de  râde  lumea  de  noi...   în  fiecare  seară,  când  va  vrea,  vârî  în  toate  boa-
           vorbi  Aglaia  cu  ochii  aprinşi.  M’ai  bătut,  m’ai   lele.  întorcându-se  dela  cârşma  Vadanei.  o  bu­
           asuprit...  Dacă  eşti  din  neam  de  haidăi,  ce  să-ţi   cată  de  drum  se  gândea  la  fata  cea  mare,  la
           fac?...  Am  avut  eu  o  zi  bună?...  Încaltea   Ovreica  cea  sprâncenată  cu  buzele  roşii  ca  fraga,
           de-armurişi baba... poate s’ar sfârşi discordia...  şi  zimbeâ  în  ameţeala-i  uşoară...  »A  dracului
             —  Hai-hai!  neam  de  haidăi!  Nu-ţi  tace  gura,   Revecă!  se  lasă  numai  pişcată*!...  Totdeauna
           bestia  dracului!  Eu  te-am  scos  şi  te-am  pus  în   ieşea  Androneseu  înfierbântat  dela  crâşma  Va­
           rând  cu  lumea!  Şi  dacă  mă  ţiu  de  babă,  tot  danei ; şi ’n fiecare seară se întorcea, — se ducea
           pentru binele tău mă ţiu ...      întins  acolo,  ca  un  cal  la  grăunţele  lui.  Când
             Din  căsuţa  ei,  prin  uşa  deschisă,  jupâneasa   ajungea  în  deal,  aproape  de  casă,  îşi  aducea
           Marghioala auzea larma de glasuri. Ştia ea de multă   aminte  de  jupâneasa  Marghioala.  Iuţea  pasul,  şi
           vreme,  iarăşi,  ce  viaţă  duce  Aglaia  cu  bărbatu-   ’n  drum,  înaintea  căsuţei  joase,  se  oprea.  Se
           său. Sfezi şi lacrimi; din când în când veneau până   gândea:  acu  ar  puteâ  să  intre,  să  mai  bage  o
           la dânsa şi până la alţi vecini ţipete sfâşietoare.  leacă  de  draci  în  babă!  La  urma  urmei  este
             —  E  neam  prost...  s’a  sfârşit...  şopti  bătrâna   ş’o  leacă  de  ambiţie  la  mijloc.  Adecă  n’o  poate
           cu durere.                        sili  pe  baba  dracului  să  facă  aşa  cum  vrea  el?
             Iar  Aglaia  s’a  ticăloşit  şi  s’a  înrăutăţit.  Ea  Stătea  la  îndoială.  Uneori  întrâ.  De  cele  mai
           ştie  că  trebue  să  aibă  bărbat,  da  ’neolo  n’are   nnilteori  se  mişca  înainte,  tropăiâ tare prin cerdac,
           o  undă  de  gragoste  pentru  nimeni.  »Ah!  oftă   şi,  când  intră  în  odaia  unde-1  aşteptă  Aglaia,
           jupâneasa  Marghioala;  mai  bine  o  lăsam  acolo,  în   trânteâ uşa şi-şi întunecă privirile.
           satul  ei*...  Şi  peste  zăplaz  deodată  porni  un  ţipet   —  Pe  unde  ai  mai  întârziat?  îl  întrebă  ne­
           sfâşietor,  iute  înăbuşit.  Apoi  într’un  târziu  copiii   vasta  Socoţi  că  eu  nu  ştiu  pe  unde-ţi  stelesc
           începură  să  chiuie  ca  muşcaţi  de  ceva.  Ii  dădea   ochii ?
           Aglaia afară, smâncindu-i, târâindu-i şi plesnindu-i.  —  Cum?  Treaba  mea!  Am  fost  la  afacerile
             —  Mare  ticăloşie!  gândi  bătrâna.  Toate  din   mele.  Mai  păzeşte-ţi  gura.  Eu  nu  ştiu-J  multe.
           pricina  paralelor  mele  ...  Lacom  şi  ticălos  om...   Eu,  când  m’oiu  mânia,  îţi  fac  măselele  grăunţe!
           într’o noapte e ’n stare să mă stringă de gât...  Cât sunt de amărît numai eu ştiu, şi de năcăjit!
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13