Page 16 - 1908-08
P. 16
184 LUCEAFĂRUL Xrul 8, 1908.
Din literatura străină.
(Urmare.)
S y n n o v e S o l b a k k e n şi amintirile de tot felul, sfinţind bisericuţa, pe
de Bjornstjerne Bjornson. care, de acum, veşnic o va purta în inimă.
Capitolul I I . Când se face mai mărişor merge cu turmele
la munte. Dumineca, în rouă dimineţii, sade
în închipuirea ţăranului, biserica stă pe un
singur pe o stâncă; turma paşte mai la vale
loc înalt şi sfânt, deoparte, împrejmuită de lini
şi când glasul adânc al clopotelor, înăbuşind
ştea sărbătorească a mormintelor; între păreţii
glasul de cioaie al turmei, străbate până la
ei se cântă slujba dumnezeiască.
el, i se strânge inima de jale. Căci sunetele
E singura casă din vale, împodobită cu strălu
cire; tocmai de aceea, turnurile ei sunt ceva acelea îi aduc de jos gânduri zburdalnice şi
ispititoare — şi, vrând nevrând, se gândeşte la
mai înalte decât se par.
în dimineţile senine de Dumineca, când ţă tovarăşii ce ’ntâlneşti la biserică, la bucuria ne
înţeleasă ce simţi când eşti acolo între ei, la
ranul se ’ndreaptă spre biserică, ea îi trimite
bucuria şi mai mare te cuprinde, când, întors dela
in cale, încă de departe sunetele arginţii ale
clopotelor; de câteori le aude, ţăranul se des biserică, găseşti acasă prânzul minunat; se
gândeşte la părinţi, la frăţini, la jocurile zglobii
copere, parc’ar vrea să le zică ,Tak for sidst"*)
pe câmpia verde, la sara veselă de Dumineca...
între el şi clopotele bisericii, e o legătură,
şi inimioara i se răzvrăteşte.
pe care nimeni n’o cunoaşte. De copil mic stă
Dar îşi dă seama că clopotele ce aude sunt
pe pragul uşei deschise şi le ascultă sunetul cu
drag pe când şirul dreptcredincioşilor înaintează clopotele bisericii!! îi vin în minte câteva şire
dintr'o rugăciune ... şi le cântă cu mânile îm
pe drumul ţării spre biserică.
preunate, cu privirea pierdută ’n zare; mai în
Tatăl se duce şi el; băiatul rămâne însă acasă;
e încă prea mic. gână o rugăciune s c u r t ă . . . se ridică apoi
sprinten, e fericit; îşi ia tulnicul şi suflă de se
Ascultând glasul plin al clopotelor, ce răsună
cutremură munţii.
din stâncă în stâncă şi se pierde încet-încet
Aci în văile muntoase, liniştite, îşi mai are
printre munţi, în mintea lui se înfiripă fel şi fel
biserica şi graiul ei deosebit pentru fiecare
de icoane.
vârstă; înfăţişarea ei deosebită pentru fiecare
Trei lucruri sunt totdeauna nedespărţite de
ochiu; şi multe se vor fi ridicat între biserică
glasul acesta de sărbătoare: haine nouă, cu
şi omul matur, dar deasupra bisericei, nimic
rate; femei frumos împodobite; cai gătiţi cu
nu se poate înălţa.
hamuri lucii.
în măreaţă desăvârşire stă biserica în faţa
Iar când soseşte Dumineca aceea, în care clo
celui ce se confirmă; cu degetul ridicat, amenin
potele spun povestea fericirii lui; când în haine
ţător dar şi ademenitor, stă în faţa tânărului
nouă de nouţe, cam largi, păşeşte mândru ală
care intră în viaţă; trainică şi adăpostitoare
turi cu tatăl-său, mergând pentru întâiadată la
deasupra bărbatului cu răspunderi şi griji; în
biserică, atunci — o atunci câtă bucurie, câtă
căpătoare şi senină, deasupra capului cărunt al
veselie în sunetele lor! Ele-i deschid porţile
moşneagului.
spre tot ce-i va fi dat să vadă 1 . . .
Pe la mijlocul slujbei dumnezeeşti s’aduc de
Şi când apoi, la întors acasă, glasul lor trece
obicei copii la botez, şi se ştie că pe când se
departe peste căpşorul lui — ameţit încă de
cântece, de slujbă, de predică, de mulţimea de săvârşeşte această sfântă taină, domneşte cea
mai adâncă evlavie în biserică.
lume, de toate câte le văzuse şi auzise — atunci
clopotele îi boltesc par că, odată pentru tot De aceea, e cu neputinţă să descrii ţărani
norvegieni — fie buni, fie răi — fără ca, într’un
deauna un coperiş trainic peste toate icoanele
chip sau într’altul, să nu atingi şi biserica. O fi
uneori cam monoton; dar monotonia asta nu
*) „Mulţam pentru rându trecut*, salutare obişnuită între
e poate din cele mai primejdioase.
ţăranii Norvegieni, care înseamnă : mi-aduc cu plăcere aminte
de întâlnirea trecută. Aceasta fie zis, odată pentru totdeauna.