Page 17 - 1908-08
P. 17

Nrul 8, 1908.              LUCEAFĂRUL                        185

         Torbjorn  se  simţea  vesel  pe  drumul  spre  bi­  Fetiţa  îi  dete  din  cap.  O  privi  o  clipă  nedu­
        serică  şi  mult  se  bucura  de  toate  lucrurile  nouă   merit  —  apoi  dete  şi  el  din  cap.  Ea  zimbi  şi
        câte  le  vedea.  Afară,  în  faţa  bisericii,  îi  luară   dete  de  două  ori  din  cap;  el  după  ea;  şi
        ochii  culorile  multe  şi  felurite;  înăuntru,  îl  apăsa   înc’odată  şi  înc’odată  ...  Apoi  se  opri  fetiţa
        tăcerea  adâncă,  ce  domnea  peste  toţi  şi  toate.   câteva  clipe.  Când  el  îşi  uitase  de  joc  ea  iar
        Uitase  să-şi  plece  şi  el  capul  când  se  începu   dete din cap.
        cetirea  rugăciunilor,  dar  cum  văzu  atâtea  sute   La  spatele  lui  se  auzi  o  voce:  ,Şi  eu  vreau
        de  capete  plecate  în  jurul  lui  şi-l  plecă  şi  el   să  văd!'  şi  în  acelaş  timp  simţi  că-1  trage
        degrabă.                         cineva  de  picioare,  de  eră  mai  mai  să  cadă.  Eră
         Urmă cântarea!                  un  trunchiu  de  băeţel,  care  se  şi  cocoţă  cu  băr­
         începură  toţi  credincioşii  deodată.  Par’că-1   băţie  pe  scaunul  lui  Torbjorn.  Şi  ăsta  avea
        cuprinse o teamă ...             părul  galben  dar  cam  nepieptenat  şi  un  nas
         Era  aşa  de  adâncit  încât  tresări,  ca  dintr’un   cârn.  Torbjorn  învăţase  dela  Aslak  cum  trebue
        vis,  când  rândul  lor  se  rări  puţin,  făcând  loc   să  te  porţi  cu  astfel  de  ştrengari,  de  cari  în­
        unui om.                         tâlneşti destui pe la biserică şi pe la şcoală.
         Când  se  sfârşi  cântarea,  tată  său  întinse  mâna   îl  pişcă  pe  la  spate,  de-ar  fi  strigat  băiatul
        noului venit şi-l întrebă:       ca  din  gură  de  şarpe;  dar  îşi  stăpâni  durerea,
         —  Ce mai e pe la Solbakken?    se  coborî  iute  de  pe  scaun  şi  apucăpe  Torb­
         Torbjorn căscă ochii mari. Dar ori din care  jorn  de  amândouă  urechile.  Torbjorn  îl  luă  şi
        parte  se  uita  nu-i  putea  descoperi  omului  nimic  el de păr şi-l trânti jos.
        ciudat,  nimic  ca  de  om  vrăjit.  Era  un  bărbat   Băieţelul  nu  strigă  nici  acum,  ci  l  muşcă  pe
        cu ’nfăţişare prietenoasă, cu părul bălai.  Torbjorn  de  picior.  Asta  şi  trase  piciorul  înapoi
         Cu  ochi  mari  albaştri,  cu  fruntea  lată.  Când   şi îndesă copilul cu faţa la pământ.
        vorbeai  cu  el  zimbeâ,  şi  la  toate  câte  i  le  spunea   Deodată  simţi  că-1  apucă  cineva  de  guler
        Sămund zicea: da; părea cam scurt la vorbă.  şi-l  ridică  ’n  sus  ca  pe  un  sac  de  paie.  Era
         —  Uite  şi  pe  Synnove,  zise  tatăl  şi  aple-   tatăl-sâu,  care-1  aşeză  pe  genunchi  şi  i  şopti  la
        cându-se  luă  pe  Torbjorn  în  braţe  şi  arată,   ureche:  ,  De  n’am  fi  ’n  biserică,  ce  mai  trân-
        tocmai în dreptul lor, spre banca femeilor.  teală  ai  mânca!'  şi-l  strânse  de  mână  de  simţi
         Acolo  îngenunchik  o  fetiţă.  Era  şi  mai  bălaie,   durerea până ’n vârful picioarelor.
        decât  omul  de  lângă  ei;  aşa  de  bălaie  cum   îşi aduse aminte de Synnove.
        nu mai văzuse el pe nimeni.        Se  uită  spre  ea  şi  când  îi  văzu  faţa  îngrozită,
         Avea  panglici  roşii  la  căiţă  şi  de  sub  căiţă  îşi  dădu  seama  de  ceeace  făcuse;  de  bună  seamă
        îi  ieşiâ  părul  ca  cânepa.  Acum  tocmai  râdea   o faptă rea de tot.
        la  el  aşa  voioasă,  de  nu-şi  mai  putea  luâ  ochii   Cum  văzu  că  se  uită  la  ea,  Synnove,  se  dete
        dela  dinţii  ei  ca  laptele.  într’o  mână  ţinea  o  jos de pe bancă şi nu se mai arătă.
        carte  frumoasă  de  rugăciuni,  în  cealaltă  o  ba­  Se  ivi  dascălul  —  apoi  preotul.  îi  privi  şi-i
        tistă  de  mătase  roşie,  chitită  ’n  patru,  şi-şi  făcea   ascultă pe amândoi cu luare aminte.
        de  joc  dând  cu  batista  peste  carte.  Torbjorn   Iar  veni  dascălul  şi  iar  preotul  şi  el  eră
        se  tot  uită  şi-i  venea  şi  lui  să  zimbească;  la   tot  pe  genunchii  tată-său  şi  se  gândea:  ,Oare
        urmă vru să îngenunche şi el, pe bancă, ca ea.  nu s’a mai uită ’ncoace?'
                                                                  (Va urmă.)









                                  Caravane la întoarcere.
   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22