Page 4 - 1908-08

172 LUCEAFĂRUL Nrul 8. 1908.

cu fală aceasta. Vin găseşti şi ’ntr’alt loc, dar Savule, — zic— mie-mi spui d-ta de acestea?
om ca el mai rar, spunea bădicul de eră cât de Mie nu-mi spune d-ta de acestea, că eu dacă
cât în voie mai bună. le aud fac numai primejdie şi revoluţie ’n popor.
Serile de-arândul se aduna în crâşma asta Zău aşâ, părinte, zic, eu fac revoluţie ’n popor,
nouă, cu prietinii lui vechi. Le spunea istorii dacă-tni spui d-ta atâtea grozăvenii şi nedrep­
din gazete, noutăţi cari de cari mai minunate. tăţi*. Ş’a râs părintele Savu de să se bolnăvească,
Că de cetit cetea el, dar slab de tot. Câteva din când i-am spus aşâ.
literile celea mari nici nu le cunoştea. Dar din Dela păţania aceasta treceâ la altele: cum a
trei patru cuvinte cetite lui i se părea că ştie spus el adevărul verde în faţă domnilor mari,
tot ce-i acolo. Gazeta îi veniâ regulat în toată şi le-a dat peste nas, şi cum a tras tot el scurta,
Sâmbăta, şi el să fi cetit numai trei şire din dup’aceea, »dar ce să faci dacă te-a făcut ma­
ea, se simţea deodată par’că alt om, mai ne­ mă-ta lup, poţi tu să fi mânz?« întrebă bădicul
abătut, mai vrednic de cinste de cum a fost pe vr’unul din cei de faţă.
înainte. — Vezi bine că nu pot, baciule Pătruţ.
Şi când se ’nlâmpla vr’odată sara, să vie Pătruţ — Noa, vezi!
mai târziu, oamenii îl aşteptau ca pe spini. S’au Când erâ treaz însă se ţineâ de politică, şi
fost dedat cu el să le spună regulat veşti despre n’ar fi spus pentru toată lumea istorii ca aceea
trei lucruri: cum mai stăm cu ţara, ce mai face când n’a ’nţeles el pe popa Savu. Vorbiâ, me-
împăratul şi cum mai curg războaiele. Şi cu toate stecându-le, despre granatirii lui Napoleon, »mari
că la aceste trei întrebări miezul răspunsului şi graşi ca nişte uriaşi, cu feţele umflate«, despre
eră tot acesta: cu ţara stăm rău. de ’mpăratul deputaţii din casa ţării, »cari iac’aşa bat şi ei
nu prea ştie nimeni ce face, iar războaiele curg, din gură să nu tacă« cei străini, vezi bine, nu
colo departe, bubuind din tunuri de se cutre­ ai noştri. Ai noştri ? »Dumnezeu să-i ţină, să-i
mură marginile pământului, — vorbele se ţeseau mai alegem şi la anul!* Spunea despre vlădicii
multe în jurul acestui miez, de Pătruţ şi de alţii, noştri, »cari îşi pun mâna ’n barbă, şi nu se
de-ar fi putut povesti toată noaptea. dau pân’ nu scot carul din pietri* adecă până
Aceasta însă numai când bădicul nu lua iute nu iasă ei biruitori. Când ajungeâ cu vorba la
’n cap. Că de se afuma cât de cât, lăsa la o vlădici, totdeauna aminteâ de păţania episcopului
parte şi ţara, şi pe ’mpăratul şi războaiele, şi Inochentie. Cine ştie de unde-o auzise, poate
vorbiâ despre sine. dela popa Savu.
— Măi prietinilor, am şi eu o vorbă. Eu zic — Ştiţi voi, mă, ce a păţit vlădica Inochentie
aşâ: dacă te-a făcut mamă-ta mânz nu poţi să când s’a dus la dietă? Nu ştiţi! Vezi că n’aveţi
fi lup. Ori alta: dacă muierea ţi-a făcut de mân­ de unde. Apoi bun, să v’o spun eu. Zice că
care plăcinte, nu poţi mânca mere pădureţe. pân’ atunci nu lăsau pe vlădicii noştri între
Aşâ şi eu. Dacă-s om după toată forma, e că domnii cei mari, în dieta ţării. Vezi că erau
aşâ m’a făcut mama. Şi numai de una-mi pare mai tari Ungurii şi mai slab Neamţul, adecă
rău, că voiu muri şi riu s’a afla om în locul împăratul. Da ’n urmă a dat Dumnezeu de a
meu. Că eu, dacă-i vorba, spun la tot omul ade­ eşit Neamţul mai tare. Şi atunci i-a dat scri­
vărul în faţă. Chiar când ar fi să mă umilesc soare la vlădica Inochentie să meargă şi el în
pentru asta una, şi tot o fac. dietă. Zice că dupăce a întrat el acolo, Ungurii
Acum voi credeţi de pildă, că io-s cine şti îl priviau chiorîş şi-l batjocoreau eu privirile.
ce lucru mare. Când cetesc din gazetă şi vă Dar unul din ei strigă ’n gura mare cătră altul:
spun, vi se pare că vă grăeşte om din altă lume. »Ce caută Sau 1 între proroci ?« Erâ, să vede, o
Cu toate că nu-i chiar aşâ, dragii mei. Ştiu vorbă de batjocură asta şi Ungurul a spus-o pe
eu ce ştiu, pe lângă voi, dar eu pe lângă alţii, letinie. Da pân’n’apucă ei să râdă zice vlădica nost
de pildă pe lângă fiertatul popa Savu, nu ştiu cătră el: »Caut măgarii tatii că s’au pierdut*.
nimic. Odată mergeam la târg cu fiertatul. Şi Şi n’a râs nimeni ci atâta se mâniară pe Ino-
tot drumul n’a mai contenit, mi-a făcut zic, po­ chentie, de erau să-l arunce pe fereastră din
litica din toată lumea. Da eu dela o vreme i-am casa ţării.
spus şi d-lui adevărul în faţă. »Lasă-mă, părinte Bădicul Pătruţ dacă băgâ de seamă că-1 ascultă