Page 9 - 1908-08

Nrul 8, 1908. LUCEAFĂRUL 177

apoi, în fugă, până ce
intrase, ţipând, în ietacul
lui Isaie.
Astea-i prăpădeau toată
odihna, îi mâncau zilele şi
pacea, îi goneau somnul,
îi dau junghiuri şi nu-1
slăbiau nici noaptea .. .
Când credea că poate s’a-
ţipească îi veniau vâjieli
în urechi, îi hăuiau creerii,
auziâ vaete cumplite, şi
toate i se părea că vin
dinspre odaia lui Andrei.
Atunci eşiâ din aşternut,
cătâ hainele bojdicăind prin
întunerec, se ’mbrăcâ şi
eşiâ, pe dibuite, ajungeâ la
odaia lui, punea urechia,
asculta, şi nu se întorcea
în pat până ce n’auziâ
horcăitul adânc alsomnului
Dela «Tinerimea artistici».
fiu-său, ce dormiâ străin
toreze, decât să şi-l înstreineze dela suflet, şi de suferinţele bătrânului, străin de el însuş.
inima să-l piarză ... Trupul i se înmuiâ, cuconului Isaie, mintea-i
I se ’ncreţeâ pielea pe trnp şi-l zguduia groaza,
in ceasurile goale, când vedea că Andrei e slab
altfel, fără curaj; că s’ar putea să facă o nele­
giuire, într’un ceas rău, să lovească de moarte.
Şi ce s’ar fi făcut el fără puterea întrupată în
dragostea şi supunerea pe cari oamenii de pe
moşie o purtau lui, lui Isaie ...
Ce nu s’ar putea întâmplă, când n’ar mai fi
el, când ochii lui n’ar mai grăi, când gura lui
n’ar înbunâ, când faptele lui n’ar înmuiâ. E ne­
voiaş, e bicisnic, strigă ceva înăbuşit în inima
lui Isaie, n’ar ti în stare nici moartea s’o în­
frunte voiniceşte, cum o înfruntau moşii şi stră­
moşii lui, nici să moară bărbăteşte, cum muriau
Muraţii altădată.
E sânge din sângele Iriţii, e plămădeală de
Solovean. Şi se plimbă prin casă, fără odihnă,
se simţiâ ud de o năduşeală rece, se chinuiâ
şi se azvârlea pe pat ca să i se arate Iriţa, cum
se şi ’ntâmplase odată, venind palidă, căzându-i
la picioare leşinată, dupăce chinuise pe o bucă­
tăreasă unguroaică, ciupind-o cu cleştele, smul-
gându-i părul de pe cap, iar unguroaica, dupăce
plânsese, dupăce se rugase, nemai având încotro,
ridicase satârul să-i crape capul, urmărind-o Dela «Tinerimea artistică».