Page 16 - 1908-09-10

W"

208 LUCEAFĂRUL Nrul 9-10, 1908.
Vine şi miros de pământ proaspăt, val sub­ A scăpat şi Ionică la larg, da’ să steie lângă
ţire, curat, dătător de sănătate. Iasă plugurile la bunicu, să fie cuminte. Dar ştrengăraşul şi-a
câmp. Se aude scârţăit de rotilă pe la poartă. aflat repede tovarăşi, o ceată de michiduţi ca
Şi părintele Miron tresare, domol, ca de-o el şi nu-i mai încape curtea bisericii.
veste mare. Moşul chiar acuma a dat cu ochii de el.
Gligor Oiştea trece cu plugul, afară, la ogor Vine sburdând, pe supt frăgari, cu mânuţele în
îndemnând boulenii tineri, sburdalnici. vânt, cu căciuliţa pe ceafa.
— Noroc să dea Dumnezeu, moş-părinte. — O ştrengăraşul moşului, ştrengăraş. Te
— Să trăieşti Gligore, fătul meu. Dumnezeu pupă moşu, numa să te apuce, te pupă sufle-
să-ţi ajute ’n calea ta şi să te binecuvinte. ţelule...
Scârţâie rotila şi de acuma-i bine, bine Gligore. Ionică răsare în portiţă cu obrăjiorii roşii, dur­
Când pleacă plugu, începe binele. Tot binele. dulii. Deapănă des din picioruşele de-o şchioapă.
Pleacă plugu, plugu ... Ochii îi ard in para de lumină.
... Doamne, Doamne bun tată eşti Tu! Cum — Moşule, un tlutu/el, un fiu tufei moşule!...
îmbucuri Tu, lumea!.. . Trimiţi primăvara peste Şi între degetele grăsuţe strânge două ari­
firea îngheţată, vlăguită şi o îmbucuri; mângâ­ pioare roşii, învrăstate.
ierea peste sufletele înegurate, chinuite şi le Faţa moşului se înseninează tare.
îmbucuri... Şi bătrâneţa o îmbucuri, Părinte! — Adu-1, drăguţule, la moşicu... adu-1, să-l
Bun tată eşti Tul... sărute.
Şi mânile, uscate, ale moşneagului, se întind
Barba moş-părintelui rămâne tot neclintită după sănătatea şi viaţa de alături, după fluturaş
multă vreme. Pe fruntea lată, lucie bat sfioase, şi după Ionică...
două raze potolite. Băeţelul se apropie într’o svâcnire de avânt
In jur, în curtea largă, sbicită, porneşte viaţa copilăresc şi se lipeşte de pieptul bunicului cu
deabinele. Găinile mari, boghete, îşi prăjesc fluturel cu tot... Şi eăpşorul bălan rămâne
crestele pe lângă pereţi. Cocoşul, crăişor în­ câteva clipe îngropat în barba mare, albă.
drăzneţ, se avântă pe gardul din faţă şi-şi — De ar trăi şi preoteasa, săraca, să sărute
vesteşte mărirea într’un cucurigu voinicesc, de şi ea fluturelui, că mult îi mândru şi scump şi
răsună până departe. Uşa căsii stă deschisă, să să te sărute şi pe tine, pe tine,... pe voi amâdoi,
năvălească sănătatea şi preoteasa tânără se în­ ti u t u r e i i m o ş u 1 u i!
vârte după treburi ca o sfârlează. ft. Lupeanu-Melin.

5 o n C t.
De-atâtea mâni, care mi-au fost iubite Şi totuşi să mă ’nalf până la tine,
Şi sufletul pe rând mi-l cercetară Deşi ’nţeleg că nu mi se cuvine,
Ca pe un lucru-ascuns, într’o cămară îmi aripez ca un lear simţirea.
în care scotoceşti pe dibuite.
Vei crede tu că inima mi-e nouă,
Mi-e inima mâhnită şi amară,
Că sunt curat ca boabele de rouă,
lluziile-mi mor îmbobocite, Că sunt primăvăratec ca iubirea?
Cuvintele îmi sunt învăluite,
V. Demetrius.
Şi ochii-mi nu mai pot privi ’n afară.