Page 19 - 1908-09-10

N’nil 9-10, 1908. LUCEAFĂRUL 211
E drept că şi el nu-şi lasă per­
sonalitatea absorbită de lumea de
afară, dar felul său de a vedea,
izvorît din propria-i simţire, e
cu totul altul decât al celorlalţi
colegi ai săi. El nu caută amă­
nuntele, ci întregimea, şi aceasta
sub înrâurirea unor anumite
efecte de lumină; de obiceiu
alege amurguri şi toamne, zile
închise înainte sau după ploae
cu destulă ceaţă şi umbră, căci
în ele găseşte expresia potrivită
a stărilor sale sufleteşti. Viziu­
nile sale sintetice, «impresiile*
sale, cum le zice el, nu sunt
superficiale; au adâncime şi chiar
N. Vermont, Pe iarbă.
poezie, dar o poezie posomorită
şi parfumul frumosului. Aceasta înseamnă că şi chiar dureroasă. In dosul fiecărei privelişti
el, fostul elev a lui Gysis, e un talent esenţial ce ne dă s’aseunde par’că o tragedie. Uită-te la
decorativ, şi e păcat că nu-şi continuă studiile «Peisaj de toamnă*, una din cele mai reuşite
sale mai importante şi mai originale din cu­ compoziţii, şi vezi cum se îngrămădeşte şi se fră­
prinsul artei româno-bizantine. Foarte intere­ mântă masa enormă a norilor de plumb!
santă e pânza sa »Moş Ilie din Răduceşti«. E Inima omenească suspină şi se frânge sub po­
un tip de ţăran român bine ales. Pe obrazu-i vara lor, presimţind toată mizeria lungă şi amară
supt şi osos, dar încă vânjos şi resistent, cetim a iernii care s’apropie. Aceeaş filozofie sumbră
bunătate, blândeţa, resignare, dar nu umilinţă. se revarsă peste «Casa din Câmpulung* şi peste
E cu adevărat Moş Ilie, omul aşezat şi de treabă, pustia «Casă boerească«. Un înţeles oarecum
limpede la cap şi simpatic; în totul un bătrân simbolic înfăţişează din acest punct de vedere
din eposul vremii apuse, dar
tipic ca român. Toate trăsă­
turile, toate detaliile — chiar
şi ţepuşele albe ale bărbii
nerase — sunt redate cu
scrupul. Dacă tipul e real,
îi lipseşte însă viaţa intensivă,
hotărârea şi vigoarea colorii
şi desemnului, care-i necesar
spre a-1 face de sine stătător.
Tonurile învăluite şi reci şi
sfiiciunea modelării îi iau
par’că prezenţa corporală şi
ne fac să-l socotim mai puţin
ca portret decât ca un frag­
ment al unui panou decorativ.
O diferită tălmăcire a na­
turii observăm la peisajele
lui G h e o r g h e P ă t r a ş c u ,
care-i de asemenea un tempe­
rament cu adevărat artistic. Şt. Luchian, Peisaj.
2*