Page 21 - 1908-09-10

Nnil 0-10. 1908. LUCEAFĂRUL 213

de străinul A. Poitevin, putem cita pe Al. Oscar Spaethe, al cărui progres vădit l-am
Popi ni, un ilustrator român aflător în Londra, constatat altădată, se susţine în avântul săli:
cu o distincţie împrumutată din mediul în care Cele două bucăţi nouă ale sale, »Dor« şi »Por-
traeşte, dar uneori greşit ca desemn; precum tretul dlui T. Fr.«, ne arată deplină stăpânire
şi pe A. Murnu, care pe lângă o acvarelă eu a formelor şi adâncire psihologică.
portretul pictorului Vermont, mai expune o com­ Cele câteva medalioane şi statuete de bronz
poziţie întitulată »Făt-frumos«. expuse de F r. S t o r c k sunt dovezi sigure de
Mult tăgăduitor pentru plastica românească lucru îngrijit şi corect. Sunt eşantiioane prea
eConst. Bi’ â n c u ş. D-sa trimite din Paris două puţine şi mărunte pentru a încercă pe baza lor
bronzuri ce reprezintă busturi de copil, din care să caracterizăm mai deaproape opera artistului.
unul e numai un eboş. O mai mare sfidare a încercări vrednice de amintire pe acest teren
pedantismului şi academismului nici că s’a po­ ne mai îmbie dl Mirea şi D. Păci u rea; ele
menit la noi. Graiul său plastic e împrumutat sunt mai mult sau mai puţin cinstite copii după
deadreptul dela Rodin: tratare pitorească şi pa­ natură, dar nu prea au sânge. Avem toată nă­
tetică a figurilor, spontaneitate şi intensitate de dejdea că Paciurea o să ne dea lucruri mai
viaţă ca la artistul frapeez. bune în viitor. G. Murnu.

în codru.

„La tine via, la line iară, — „Din creangă verde de mesteacăn,
Părinte pacinic şi ’nţelepl; Toiag, copile, ţi-ai cioplit"_____
învins, mă ’ntorc din lapta vieţii — „(Jn razim hun mi-a fost toiagul,
Şi port atâtea răni în piept. Dar mi s’a frânt şi l-am svârlit."
O clipă lasă-mă, ca ’n vremari, — „Poveste tainică şi sfântă
La sânu-ţi drag să odihnesc, Ţi-am spus, copile — o mai ştii?
Să-mi vindec rănile din saîlet — „Ai-am scris-o ’n suflet, dar a şters-o
Şi ’n laptă iar să mă pornesc.“ — A lumei val şi vijelii."
„Copilul mea, la despărţire, Aâhnitu-s’a bătrânul codru
O floare mândră ţi-am fost dat“... Şi ’n sbucium crengile ’şi frângea,
— „La sânu-mi floarea am purtat-o, Din foi picau stropi mari de lacrimi ...
Dar în curând ea s’a uscat." — Şi eu plângeam şi el plângea.
Ecatcrina Pitiş.