Page 23 - 1908-09-10

Nml 9-10, 1908. LUCEAFĂRUL 215
Câteva luni mai târziu, Sandu se abatea din Par’că nu-i eră a bine însă.
ce în ce mai rar pe la baie. Umblă tot singur şi când se întorceau dela
Chefuiâ zile dearândul, împrăştiind banii cu lucru, el rămânea cel din urmă.
amândouă mânile. Când ceilalţi, sdrobiţi de oboseală, durmiau
Aducea pe masă vinul cu vadra şi pe când ca morţi, el sta cu ochii deschişi, bolborosind
ceialalţi nu se mai puteau ţinea pe picioare, el cuvinte neînţelese. Adurmiâ apoi pe vremea
porunciâ ţiganilor să-i cânte »ţarina» lui şi tro- când ceilalţi se scormoniau din somn, rămâ­
păiâ singur, pocnind din degete: nând uimiţi de felul cum se sbătiâ prin vis,
— Ziceţi, măi, că vă plătesc în aur... îngânând vorbe fără şir.
Odată, după o noapte de chef, se pomeni Unul din ei l-a auzit într’o dimineaţă des­
înmuait de beutură, la masă cu cel mai bun luşit:
ortac al lui. Acesta eră treaz şi îngrijâ să nu — Iartă-mă ... iartă-mă, dragă ...
facă vr’o prostie. Bănuiau cu toţii o nenorocire.
— Măi Sandule. într’o zi, pe când munciau numai trei tova­
— Ce-i, ortace? răşi într’o schiolnă, după ce aprinseră iasca din
— Vii tu să ne culcăm noi ca oamenii ? vârful fitilului, o luară la fugă, aşteptând ex­
— Nu viu, mă, că nu mai pot merge. plozia.
— Te duc eu. Se abătură la cea dintâi cotitură, aşteptând,
— Nu vreau... nu vreau, mă, că nu-mi mai cu lumânările de său în mână.
pasă de nimoni... Doauă bubuituri detunară şi, lumânările se
— Scoală, Sandule! stinseră toate trei deodată.
— Nu vreau... că vezi tu nu ştii, mă, cine — Sămn rău,|îngână unul.
mi-e drăguţă... Vâlva băii, auzi tu, Vâlva!... — Să aşteptăm, zise celalalt, aprinzând un
Când am văzut-o mai întâi era să cad in ge­ chibrit.
nunchi, îţi luă vederile, nu alta... Şi m’a luat Trecuseră câteva clipe de aşteptare.
de după cap şi m’a strâns in braţe... apoi Sandu îşi scoase capul, privind intr’acolo.
mi-a spus unde să cerc după aur... Şi de-a- — Nu e nimic. Iasca n’a luat foc, ne putem
tunci am eu atâta bănet... Dar a zis să nu apropia.
spun la suflet de om, că mă omoară. .. Acum, — Să mai stăm puţin. Poate o umedă trestia...
că ţi-am spus, ţine sama şi nu vorbi nimărui, Şi mai aşteptară.
că-s mort... Dar degeaba; bubuitura a treia întârzia.
Tovarăşul lui îl privea aiurit, fără să creadă într’un târziu, când fc erau încredinţaţi pe de­
ceva din spusele lui. Vedea el bine, că e ameţit plin, că iasca nu putuse luâ foc, ieşiră din as­
de beutură şi vorbea aşa într'aiurea. .. cunzătoare şi Sandu se grăbi să ghicească pri­
îl luă apoi de subsuori, urmându-1 cu mare cina acestei întârzieri, sgândărind cu sfredelul
greu în spre casă. în aretul fitilului.
— Măi Vasile... cum ţi-am spus, îi zise el S’auzi o detunătură înfricoşată.
la despărţire, dcsmeteeit puţin de răcoarea di­ Cei doi, rămaşi în urmă, se pomeniră răstur­
mineţii nu cumva să te puie dracii să scoţi o naţi la pământ.
vorbă, că m’ai mâncat fript...
— Nu te teme, Sandule, aşa mă ştii tu?... Când a venit hocmanul să ia lucrul in samă,
*
i-a aflat gemând şi văietându-se.
Şi s’a schimbat norocul lui Sandu din noaptea Singur Sandu nu gemea şi nu se văietă.
aceea. Murise, bietul, în clipa exploziei, cu pieptul
N’a mai dat de aur şi, în scurtă vreme a strivit.
trebuit să se apuce iar de băieşit, în rând cu Vâlva se răzbunase.
ceilalţi. /M. Clura.