Page 27 - 1908-09-10

Nrul 9—10, 1908. LUCEAFĂRUL 219

— Ţi-ai luat şi puşca?... Nu mergem la semeţ, cerbicos, dar cuminte. Amândoi împli­
vânătoare. neau împreunarea a două neamuri osebite şi
Andrei se înfiorase crezând c’a înţeles rostul ce păcat că nu se puteau şti de fraţi... Iar,
puştii îngrijitorului. .. »Mai ştii ce plănueşte judecând firea şi pornirea fiecăruia, se gândea:
Mitruţ, dacă şi-o fi pus în cap să-l prindă la Ce bine i-ar sta să ti fost mai puţin fudul şi să
largul lui şi să se răsbune. Nu s’ar putea? nu fi eşit aşa de crud Andrei, mai puţina săr-
Câte nu s’au văzut!? Să te ferească Dumnezeu bezime în căutătură să fi avut ochii lui Mitruţ,
de ura încuibată în sufletul mojicului. De ce mai curajos şi mai bun să fi fost unul, mai
să ia puşca?!« Lui Andrei îi năpădea tot sângele desgheţat şi mai deschis celălalt.
la inimă, îi venea să se lase de dus şi-l prin­ De ce n’a fost aşa? Andrei n’ar mai fi • des-
dea o poftă să pună oamenii să-l desbrace la preţuit şi urît pe Mitruţ, iar Mitruţ n’ar mai
piele pe Mitruţ şi să-l bată la falangă. In inima ti îndurat loviturile şi înjurăturile lui Andrei.
flăcăului nu încolţiau însă aşa gânduri, el nici Ar fi fost fraţi, fraţi — gândea apăsând pe vorba
nu-şi mai aducea aminte de ce fusese. Una asta cuconu Isaie — dinaintea lui Dumnezeu,
ştia el, că Andrei e feciorul lui Isaie, că e dinaintea lumii, nu numai în inima lui strâm-
iute şi nedrept câteodată, dar c’o să facă el, cu torată. Acum călăreţii se depărtaseră şi nu se
supunere, cu credinţă, să-l iubească, că-i e stă­ mai vedeau.
pân ... Apoi n’auzise şi el de cocoana Iriţa cum Isaie Murat se dădu jos, în curte, se plimbă
fusese?... Şi cine se gândise vre-odată să-şi prin grădină, se aşeză pe o bancă şi sufla greu,
pună mintea cu muierea, când vedea câte în- deschizând gura şi trăgând aerul ce-i lipsiâ
ghiţiâ Isaie, şi cum dregea nesocotinţele ei... din când in când. La o fereastra încremenise
Răspunse lui Andrei limpede şi curat, cu vorba Catinca, ce deretica, cu perinile dela aşternut
lui totdeauna cuminte: în braţe şi se uita la stăpânu-său cum sufere,
— Poi, domnişorule, pădurea-i plină de ji­ înlemnise uitându-şi de treabă şi se gătea să se
vine în zăvoaie şi bălţi bişag de raţe, prin mi­ dea jos după dânsul, să-i aducă sticluţele cu
rişti ce mai potârnicbi grase şi dulci în came... picături. Isaie o zări şi-i făcu semn să vină.
Eu gândesc c’ar fi bine de ai lua şi dumneata Catinca aruncă borfele pe scânduri şi aleargă
puşca... Cu a dumnitale nu mi-ar scăpă nici intr’un suflet, după ce trecu pe la dulap şi luă
fulg de păsăruică. Andrei putu să vadă că-şi sticluţa şi o lingură,
făcuse păreri, înţelese din felul în care grăise Văzându-o aşa speriată, bătrânul o primi
îngrijitorul că nu-1 ispitiau cugete haine, se în- zâmbind, spuse că i-e bine şi primi din mâna
credinţă şi primi să i se aducă puşca, o trecu ei o lingură cu doctorie; zise să spună cuiva
frumos, pe după gât, între umeri şi-şi încinse să pună caii la docăraş. Dar Catinca se ’mpo-
cartuşiera. Aşâ porniră. trivea mirată:
Isaie, înştiinţat de Catinca, trecuse în foişor, — Cucoane Isaie, pentru Dumnezeu, ce co­
îşi pusese ochelarii şi-i privea cum vin ... Ui­ pilării sunt astea! unde vrei să te duci... o
tase de boala ce-l trudise dinspre ziuă, nu mai să vină doftorul... la ce l-ai mai chemat atunci.
simţiâ înecul ce-l apăsă încă pe piept, faţa i se Isaie însă o încredinţa:
lumină şi voioşia ce cetiâ pe faţa lui Andrei îi — Nu-ţi spun că mi-e mai bine, femeie ce
risipea temerile ce avusese la început. Andrei eşti... Ce o să-mi facă drumul? Să iau puţin
trecu trufaş pe dinainte-i spunându-i »bună di­ aer, să-mi mai primenesc plămânile şi pieptul...
mineaţa şi la revedere»; Mitruţ se descoperi tăcut Şi dacă vine doctorul să m’aştepte, iar dacă-1
şi respectuos; apoi eşiră pe poartă şi deteră întâlnesc pe drum ne ’nturnăm amândoi ...
pinteni; caii porniră in trapăt ţăcănit. Catinca se ’nvoî. Da! Ce era o plimbare?
Privirea lui Isaie îi urmărea pe amândoi şi Poate să-i facă bine, aerul ... da, are drep­
în minte se gândiâ astfel: Din două mame şi tate bătrânul. Şi de când nu mai eşise! tot
dintr’un tată, fraţi amândoi şi frumoşi de o în casă şi în casă! Ce nu se gândise mai
potrivă. Andrei însă, purtând cu fudelie trufia, bine!
mişcările şi lipsa de vlagă a Solovenilor; Mitruţ, Până să pună caii şi să tragă trăsura, Ca­
trup din trupul Muraţilor, mândru, drept şi tinca îi aduse o haină, pălăria şi umbrela,