Page 28 - 1908-09-10

220 LUCEAFĂRUL Nrul 9-10, 1908.

în buzunarul hainii avusese grijo să pună Intrarea lui pe uşa dela grajd, uşurase sar­
sticla cu doctorie şi lingura înfăşurată într’o cina oamenilor, ce, bucuroşi, lăsară vergile jos,
gazetă: iar Andrei, furios, eşise din grajg fulgerând pri­
— Du-te sănătos, cucoane Isaie... Vezi să viri spăimântătoare.
nu te laşi pe buzunarul din dreapta, ţi-am pus Eră mulţumit Isaie că şi de astădată cruţase
sticla şi lingura. o lămurire cu fiu-său. Se mărginise, însă, a
Şi acum se ducea, legănat pe perinile trăsurii, spune în gura mare, aşa ca s’audă şi Andrei ce
prin ţarinile arămii, dând vorbă vizitiului s'a- eşiâ:
puce pe drumul dinspre Boieni. Se ducea liniştit — Scoală băete şi te du... Nu ştiu ce ai
şi alungă gândurile ce-i făceau silă, răsufla mai făcut de ai supărat aşa de straşnic pe fiu-meu,
uşor, priveâ moşia lui, şi simţiâ un dor mare nu ştiu şi nu ţiu să aflu; dar locul tău nu mai
de viaţă pe locurile astea ce-i erau aşa de este la curte... Să vii să-ţi fac socotelile mâne
scumpe şi de cari n’ar mai fi vrut să se des- de dimineaţă.
părţească. Din când in când se gândiâ la moarte, Şi pe când îngrijitorul venise la curte, ca s’as-
nu-i eră frică, da să mai fi zăbovit până ce ar culte de cum îi porunceşte cuconu Isaie, iată
fi ştiut altfel pe Andrei, până să pună rost şi că Andrei Murat se scoală bun ca niciodată, îl
viitorului lui Mitruţ... In toate împletirile gân­ chiamă şi-l ia cu el la călărie. N’aveâ dar, de
durilor Andrei răsărea mereu şi cu încetul se ce să-i pară bine boierului, dacă se gândea mai
iveâ şi Mitruţ... Apoi iar îl apucă temeri: bine, — prea fusese neadastată schimbarea...
Ce dus eră ăsta, aşa, pe nepregătite? Ce plăs- La început se ademenise singur, punea furia din
muiâ Andrei? De ce-şi luase puşca, ce avea de ajun a lui Andrei pe socoteala iuţimii, se în­
gând cu Mitruţ? Toate chinurile ce-i nelinişteau voise la plecarea lor şi-i urmărise cu bunăvo­
somnul, tot negrul ce-i veniâ noaptea în vis, inţă, dar vezi că acum adânceâ cu judecată, şi
i se împrospăta acum ... Se svârcoliâ în tră­ mereu se svârcoleâ în neastâmpărul temerii...
sură, nu mai vedea drumul, nu mai simţiâ bine­ Ochii lui nu mai vedeau pe unde trece. Săte­
făcătoarele adieri ale vântului, uita unde e ... nilor, ce se opreau locului dealtingul şoselii şi
Aceeaş trudă se lăsă asupra sufletului lui. îşi scoteau căciulile la trecerea trăsurii, nu le mai
aducea aminte că în ajun Andrei bătuse iar pe răspundea, şi nici unde se duce nu mai ştiâ.
Mitruţ, fiindcă întârziase la oraş, unde-1 trime­ In dreptul viilor începu să-şi mai vină în
sese după tutun. Geaba se desvinovăţise Mitruţ simţire; cu vârful umbrelei făcu semn vizitiului
şi-i spusese că la debit lipsiâ bektimisul şi că să cârmească pe drumul dela deal şi caii, su-
alergase la regie ca să cumpere, dar găsise în­ flând greu şi opintind din răsputeri, trăgeau în
chis şi aşteptase până la 2, când veniau slujbaşii, şleauri pe o cărare strâmtă şi gloduroasă...
geaba îi arătase şi adeverinţă dela impiegat... In deal, vierul auzise clingătul şi făcuse iute
Ca un sălbatic se repezise să-l sugrume, apoi îl niţică rânduială în casă, apoi eşi să deschidă
lovise în fălci cu pumnii şi cum nu eră destul porţile. Cuconu Isaie se dete jos, nu întrebă de
de înalt ca să-i poată croi la palme pe plac, îl nimic, trecu printre cuiburile de viţă, privi ne­
trimisese la grajd, pusese oameni să-l trântească băgător de seamă rodul frumos şi ruginiu, la
jos, şi dăduse poruncă să tragă cu vergile, 25 câţiva paşi se opri, găsi o cărăruşe de întors şi
de lovituri. veni înapoi. Vierul deschisese uşile casei şi pofteâ
Murat prinsese de veste şi aşteptă să vadă, pe boier înnăuntru, dar Isaie rămase în cerdac;
dacă Andrei n’o să se răsgândească, după ce i-o o fetişcană roşcovană şi pistruiată, cu tâmple
trece furia dintâi. Văzuse pe Mitruţ învineţit, roşii şi ştirbă dar vioaie şi limbută — fata vie­
plecând la grajd, văzuse oamenii nehotărîţi ce rului — îi aduse tava cu dulceaţă şi cafeaua,
să facă, simţise însă că porunca o să se înde­ iar pe o farfurie nişte struguri. Murat înghiţi
plinească dacă n’o mijloci la vreme. — In vine în silă, ca şi cum i-ar fi vârît cineva cu pisă­
sângele-i îngheţase, nu mai şovăi o clipă, eşi din logul nişte hapuri amare, sorbi din cafeaua, ce-i
ietac, scările duduiră sub greutatea trupului lui păru fiertură de sterigie, şi lăsă farfuriuţa cu
ce săriâ treptele şi apucă s’ajungă, când vergile ceaşca pe cebucul parmaclâcului. Se lăsase mo­
n’atinseseră încă trupul despuiat al lui Mitruţ... leşit pe scaunul ce i-1 adusese vierul, îşi desco­