Page 28 - 1908-09-10
P. 28

220                        LUCEAFĂRUL                Nrul 9-10, 1908.

            în  buzunarul  hainii  avusese  grijo  să  pună   Intrarea  lui  pe  uşa  dela  grajd,  uşurase  sar­
            sticla  cu  doctorie  şi  lingura  înfăşurată  într’o   cina  oamenilor,  ce,  bucuroşi,  lăsară  vergile  jos,
            gazetă:                           iar  Andrei,  furios,  eşise  din  grajg  fulgerând  pri­
              —  Du-te  sănătos,  cucoane  Isaie...  Vezi  să   viri spăimântătoare.
            nu  te  laşi  pe  buzunarul  din  dreapta,  ţi-am  pus   Eră  mulţumit  Isaie  că  şi  de  astădată  cruţase
            sticla şi lingura.                o  lămurire  cu  fiu-său.  Se  mărginise,  însă,  a
              Şi  acum  se  ducea,  legănat  pe  perinile  trăsurii,   spune în gura mare, aşa ca s’audă şi Andrei ce
            prin  ţarinile  arămii,  dând  vorbă  vizitiului  s'a-   eşiâ:
            puce  pe  drumul  dinspre  Boieni.  Se  ducea  liniştit   —  Scoală  băete  şi  te  du...  Nu  ştiu  ce  ai
            şi  alungă  gândurile  ce-i  făceau  silă,  răsufla  mai   făcut  de  ai  supărat  aşa  de  straşnic  pe  fiu-meu,
            uşor,  priveâ  moşia  lui,  şi  simţiâ  un  dor  mare   nu  ştiu  şi  nu  ţiu  să  aflu;  dar  locul  tău  nu  mai
            de  viaţă  pe  locurile  astea  ce-i  erau  aşa  de   este  la  curte...  Să  vii  să-ţi  fac  socotelile  mâne
            scumpe  şi  de  cari  n’ar  mai  fi  vrut  să  se  des-   de dimineaţă.
            părţească.  Din  când  in  când  se  gândiâ  la  moarte,   Şi  pe  când  îngrijitorul  venise  la  curte,  ca  s’as-
            nu-i  eră  frică,  da  să  mai  fi  zăbovit  până  ce  ar   culte  de  cum  îi  porunceşte  cuconu  Isaie,  iată
            fi  ştiut  altfel  pe  Andrei,  până  să  pună  rost  şi   că  Andrei  Murat  se  scoală  bun  ca  niciodată,  îl
            viitorului  lui  Mitruţ...  In  toate  împletirile  gân­  chiamă  şi-l  ia  cu  el  la  călărie.  N’aveâ  dar,  de
            durilor  Andrei  răsărea  mereu  şi  cu  încetul  se   ce  să-i  pară  bine  boierului,  dacă  se  gândea  mai
            iveâ  şi  Mitruţ...  Apoi  iar  îl  apucă  temeri:   bine,  —  prea  fusese  neadastată  schimbarea...
            Ce  dus  eră  ăsta,  aşa,  pe  nepregătite?  Ce  plăs-   La  început  se  ademenise  singur,  punea  furia  din
            muiâ  Andrei?  De  ce-şi  luase  puşca,  ce  avea  de   ajun  a  lui  Andrei  pe  socoteala  iuţimii,  se  în­
            gând  cu  Mitruţ?  Toate  chinurile  ce-i  nelinişteau   voise  la  plecarea  lor  şi-i  urmărise  cu  bunăvo­
            somnul,  tot  negrul  ce-i  veniâ  noaptea  în  vis,   inţă,  dar  vezi  că  acum  adânceâ  cu  judecată,  şi
            i  se  împrospăta  acum  ...  Se  svârcoliâ  în  tră­  mereu  se  svârcoleâ  în  neastâmpărul  temerii...
            sură,  nu  mai  vedea  drumul,  nu  mai  simţiâ  bine­  Ochii  lui  nu  mai  vedeau  pe  unde  trece.  Săte­
            făcătoarele  adieri  ale  vântului,  uita  unde  e  ...   nilor,  ce  se  opreau  locului  dealtingul  şoselii  şi
            Aceeaş  trudă  se  lăsă  asupra  sufletului  lui.  îşi   scoteau  căciulile  la  trecerea  trăsurii,  nu  le  mai
            aducea  aminte  că  în  ajun  Andrei  bătuse  iar  pe   răspundea, şi nici unde se duce nu mai ştiâ.
            Mitruţ,  fiindcă  întârziase  la  oraş,  unde-1  trime­  In  dreptul  viilor  începu  să-şi  mai  vină  în
            sese  după  tutun.  Geaba  se  desvinovăţise  Mitruţ   simţire;  cu  vârful  umbrelei  făcu  semn  vizitiului
            şi-i  spusese  că  la  debit  lipsiâ  bektimisul  şi  că   să  cârmească  pe  drumul  dela  deal  şi  caii,  su-
            alergase  la  regie  ca  să  cumpere,  dar  găsise  în­  flând  greu  şi  opintind  din  răsputeri,  trăgeau  în
            chis  şi  aşteptase  până  la  2,  când  veniau  slujbaşii,   şleauri pe o cărare strâmtă şi gloduroasă...
            geaba  îi  arătase  şi  adeverinţă  dela  impiegat...   In  deal,  vierul  auzise  clingătul  şi  făcuse  iute
            Ca  un  sălbatic  se  repezise  să-l  sugrume,  apoi  îl   niţică  rânduială  în  casă,  apoi  eşi  să  deschidă
            lovise  în  fălci  cu  pumnii  şi  cum  nu  eră  destul   porţile.  Cuconu  Isaie  se  dete  jos,  nu  întrebă  de
            de  înalt  ca  să-i  poată  croi  la  palme  pe  plac,  îl   nimic,  trecu  printre  cuiburile  de  viţă,  privi  ne­
            trimisese  la  grajd,  pusese  oameni  să-l  trântească   băgător  de  seamă  rodul  frumos  şi  ruginiu,  la
            jos,  şi  dăduse  poruncă  să  tragă  cu  vergile,  25   câţiva  paşi  se  opri,  găsi  o  cărăruşe  de  întors  şi
            de lovituri.                     veni înapoi. Vierul deschisese uşile casei şi pofteâ
             Murat  prinsese  de  veste  şi  aşteptă  să  vadă,   pe  boier  înnăuntru,  dar  Isaie  rămase  în  cerdac;
            dacă  Andrei  n’o  să  se  răsgândească,  după  ce  i-o   o  fetişcană  roşcovană  şi  pistruiată,  cu  tâmple
            trece  furia  dintâi.  Văzuse  pe  Mitruţ  învineţit,   roşii  şi  ştirbă  dar  vioaie  şi  limbută  —  fata  vie­
            plecând  la  grajd,  văzuse  oamenii  nehotărîţi  ce   rului  —  îi  aduse  tava  cu  dulceaţă  şi  cafeaua,
            să  facă,  simţise  însă  că  porunca  o  să  se  înde­  iar  pe  o  farfurie  nişte  struguri.  Murat  înghiţi
            plinească  dacă  n’o  mijloci  la  vreme.  —  In  vine   în  silă,  ca  şi  cum  i-ar  fi  vârît  cineva  cu  pisă­
            sângele-i  îngheţase,  nu  mai  şovăi  o  clipă,  eşi  din   logul  nişte  hapuri  amare,  sorbi  din  cafeaua,  ce-i
            ietac,  scările  duduiră  sub  greutatea  trupului  lui   păru  fiertură  de  sterigie,  şi  lăsă  farfuriuţa  cu
            ce  săriâ  treptele  şi  apucă  s’ajungă,  când  vergile   ceaşca  pe  cebucul  parmaclâcului.  Se  lăsase  mo­
            n’atinseseră încă trupul despuiat al lui Mitruţ...  leşit  pe  scaunul  ce  i-1  adusese  vierul,  îşi  desco­
   23   24   25   26   27   28   29   30   31   32   33