Page 34 - 1908-09-10

226 LUCEAFIRUL Nrnl 9-10, 1908.
— Mamă, mamă! ştii ce-a zis ? zice că . . . — Mama găteşte, împleteşte şi coasă. Şi Ka-
— Lasă-mă ’n pace, ţi-am spus, şi nu tot veni rin lucrează, dar nu aşa bine ca mama. Karin
nechemată! e leneşă. Randi vede de bucătărie; tata şi
Şi iar se ’ntoarse de-a’ndăratele cu colţul slugile lucrează la câmp şi prin curte.
batistei în gură, rozându-1 şi sugându-1. Pân’ aci era mulţumit.
— Ce? Nu i adevărat, că la voi pe dealuri — Sara cetim şi cântăm şi aşa facem şi
s’aud cântece în toate nopţile? Dumineca.
— Nu. — Toţi împreună?
— Şi tu n’ai văzut niciodată strigoaie şi — Da.
spiriduşi ? — Nu vi se ureşte?
— Nu. — Ureşte ?...! Mamă, zice că .. . Dar îşi
— Zău ?... aduse aminte de vorbele mame-si şi se întoarse
— Pfui! nu-i iertat să zici aşa!... iară la el.
— A! nu-i nimic, răspunse el şi scuipă — Ştii că eu am oi multe, multe?
printre dinţi — Ce spui?
ca să-i arete — Da. Şi
cât ţâşneşte trei vor avea
de departe. miei în iarna
— Ia sama, asta, şi una
c'o s’ajungi de bună samă
în iad! va avea doi
— Crezi? mieluşei.
întrebă el — Şi zi tu
mai smerit; ai oi multe?
fiindcă la iad — Da. Şi
nu se gân­ am şi vaci şi
dise, numai purcei. Tu
de bătaie se n’ai ?
temea, şi deo­ — Nu.j
camdată era — Vino pe
tată-său de­ 0. Pătraşcu: In amurg (studiu). la mine că-ţi
parte. dau eu şi ţie
— Cine-i mai tare la voi acasă ? întrebă un miel şi să vezi, că se fac, cu vremea, tot
apoi şi-şi trase căciula mai pe-o ureche. mai mulţi.
— Nu ştiu. — Hm, ce bine ar fi!
— La noi e tata. E aşa de tare încât şi pe Câteva clipe tăcură.|
Aslak l-a bătut. Şi Aslak e voinic, nu glumă. — Nu i-ai da şi Ingridii un miel?
— Aşa!? — Cine-i Ingrid?
— A ridicat odată un cal. — Ingrid — Ingrid cea mică.
— Un caii? Synnove n’o cunoştea.
— Da, da, zău, un cal — aşa spunea el. — E mai mică de cât tine ?
— N’a mai stat nici ea la îndoială — fireşte — Mai mică, fireşte. E cam ca tine.
— ci a întrebat: — Da, da, s’o aduci şi pe ea. Auzi ? Şi fiindcă
— Cine-i Aslak? tu o să ai un miel, ei o să i dau un purcel.
— E un băiat rău şi a mâncat dela tata o Tocmeala i se păru şi lui minunată. Pe urmă
bătaie, cum n’am mai pomenit pe lumea asta. mai povestiră despre cunoscuţi, de cari, bine­
— Aşa. La voi acasă vă bateţi? înţeles, aveau prea puţini.
— Câteodată. La Solbakken nu vă bateţi? Părinţii îşi isprăviseră poveştile şi s'au des­
— Nu, niciodată. părţit.
— Atunci ce faceţi? • Torbjorn se visă toată noaptea la Solbakken •