Page 35 - 1908-09-10

Nrul 9-10, 1908. LUCEAFĂRUL 227
— Ai văzut?! îi zise maică-sa. Ingrid
tăcu. Dar din clipa aceea amândouă
nu-1 mai lăsară să ocărască şi să înjure.
Intr'o zi se luară copiii la ceartă că
oare ,Să mă mănânce cânii* e o vorbă
de ocară sau ba. Ingrid mâncă bătae.
Torbjorn şopti toată ziua printre dinţi:
„mânca-m’ar cânii!*, până când, seara,
îl auzi tată-său.
— Bine, bine. Să te mănânce dacă
vrei — şi-i dete una de se rostogoli pe
jos. Ii fu ruşine băiatului, mai ales că
era şi Ingrid de faţă. Nu trecu însă
mult şi Ingrid se duse de-i netezi părul
şi-l mângâie.
La câteva luni porniră însfârşit amân­
doi dincolo la Solbakken. Apoi veni
şi Synnove la ei şi apoi iar ei la
Synnove şi iar Synnove la ei şi tot
aşa până se treziră mărişori.
Torbjorn şi Synnove se ’ntreceau la
învăţătură. Umblau la aceeaş şcoală.
Sporul băiatului la carte eră atât de
mare, încât preotul îl luă mai deaproape.
Ingrid o ducea mai greu cu cartea;
Torbjorn şi Synnove îi ajutau. Fetele
erau nedespărţite şi în sat le ziceau
D. D. Mirea: Studiu de copil.
se făcea că vede acolo numai miei albi mulţi,
mulţi de tot şi o fetiţă bălae cu panglici roşii
la căiţă, umbla, de colo până colo, printre ei.
Ii spusese şi soră-si, Ingrid, şi amândoi să pre­
găteau, zi de zi, să meargă la Solbakken.
Mare le fu mirarea când le spuse mama că
n’au să se ducă:
— Nu cumva?... zise ea — fiindcă v’a
poftit mărunţica? Auzi, auzi?!
— Lasă, lasă! Să vie numai Dumineca. Atunci
veţi vedea! se gândea Torbjorn.
Dumineca veni.
Copiii se ’ntâlniră la biserică şi Synnove îi
spuse:
— Zice lumea că tu eşti dedat cu laude, cu
minciuni şi cu ocări; şi nu-i iertat să vii la
mine, până când nu te vei fi desvăţat de toate
astea.
— Cine-a zis?
— Mama.
Ingrid îl aştepta cu nerăbdare. Cum sosi le
spuse, şi ei şi mame-si ce păţise.
C. Brâncuş: Bust.