Page 36 - 1908-09-10

228 LUCEAFĂRUL N iul 9-10, 1908.
oamenii .Găinuşi albe*, fiindcă tot laolaltă îşi cotro, trebue s’o confirmăm, Synnove însă, nu
luau sborul şi erau, amândouă, bălăioare. ştia din toate astea nimic.
Din când în când Synnove se supăra pe Soţia şi fetele preotului o aveau drag pe
Torbjorn că prea era ţanţoş şi sălbatic şi Synnove şi de câteori ieşau din biserică o
vecinie se luâ la trântă. Atunci Ingrid făcea chemau în casă să mai stea de vorbă. Ingrid şi
pe mijlocitoare», le purta vorbele până i împăca- Torbjorn rămâneau afară cu ceilalţi. Unul din
Când auzea mama Synnovei de trânteli şi flăcăi îi zise odată lui Torbjorn:
încăerări, nu suferea să vie Torbjorn în săp­ — Pe tine nu te pofteşte să intri; să vezi
tămâna aceea la Solbakken; lui Sămund însă că au să ţi-o ia dinaintea nasului?
nu-i spunea nimeni nimic. Flăcăul cu prorocirea s’a ales cu un ochiu
— Prea e aspru cu copilul, zicea mama şi-i umflat şi cu vânătăi.
ruga pe toţi să tacă. Tovarăşii luaseră obiceiu să 1 năcăjească cu
Cu vremea, crescând mari, se făcură toţi Synnove şi cu nimic nu-1 puteai scoate din
trei copiii, fiecare ’n felul lui, chipeşi şi fru­ Sărite ca cu asta. Din pricina astorfel de glume
moşi. se adunară odată mai mulţi, într’o pădurice
Synnove era înaltă şi subţirică, bălae cu din apropierea bisericii, unde se ’ncinse o
faţa gingaşă, luminoasă, cu ochii senini al­ straşnică bătaie. Numărul potrivnicilor lui Torb­
baştri. jorn creştea cu nemiluita, la urmă s’adunase
Când vorbea, zimbeâ, şi oamenii ziceau că o ceată întreagă.
zimbetul ei te înseninează. Fetele porniseră ’n.iinte, aşa că n’avea cine
Ingrid era mai mică şi mai îndesată, părul sâ-i despartă, şi lupta eră din ce în ce mai
îi era şi mai deschis, faţa mică şi rotungioară, învierşunată.
cu trăsături blânde. Să se dea înapoi nu i venea, iar potrivnicii
Torbjorn, mijlociu de stat, dar împlinit şi se apropiau tot mai tare de el. Era silit să se
voinic. Avea părul negru, ochii albaştri, un apere cum putea şi ’mpărţl multe lovituri cari,
albastru mai întunecat, trăsăturile feţii expre­ mai apoi, spuneau singure povestea întâmplată.
sive, braţe şi picioare vânjoase. Se află şi din ce pricină pornise cearta şi
Când eră mai necăjit, avea obiceiul să se se făcu zvon mare în sat.
laude că el ştie să scrie şi să citească ca şi Dumineca următoare, Torbjorn nu voi să se
domnul învăţător şi că nu se teme de nici un ducă la biserică şi, când fu să meargă iar la
om în toată valea — ,afară de tata*, se gândea, popa, se fâcîi bolnav.
dar asta n’o spuneâ. Ingrid se duse singură. La întoarcere o în­
Torbjorn ar fi vrut să fie confirmat mai de trebă frate-său, ce-a zis Synnove ?
timpuriu, dar nu se ’nvo) tată său: — Nimic.
— Câtă vreme înveţi la şcoală, eşti tot copil Când, însfârşit, se duse iar la biserică, i se
şi ies mai uşor la căpătâiu cu tine. părea că toţi se uită la el şi că tovarăşii râd
Şi aşa ajunse Torbjorn să meargă la popa, de el pe furiş.
deodată cu Synnove şi Ingrid. Synnove veni mai târziu ca ceilalţi; — în
Aşteptase şi Synnove destul, că era să ’m- ziua aceea stătu multă vreme în casă la preotul.
plinească 16 ani cât de curând. Dar maică-sa Torbjorn se temea să nu-1 mustre preotul, se
zicea ’ntotdeauna: încredinţa însă că din tot satul, singurii cari
— Las-o să mai înveţe, că nu ştie omul nici­ nu ştiau nimic din cele întâmplate, erau tătăl-
odată destul, când e vorba să-şi cunoască legea său şi preotul. Se linişti, dar îşi frământa mintea,
şi credinţa — iar tatăl, Guttorm Solbakken, cum să facă să vorbească iar cu Synnove.
îi dădea dreptate. Nu eră deci mirare că se Pentru întâia dată nu îndrăznea să ceară ajutor
iviseră câţiva peţitori. Unul eră feciorul unui dela Ingrid.
om cu trecere, celalalt un vecin bogat. Şi După lecţia de religie, Synnove intră iar în
mama se minuna: casa preotului. Torbjorn aşteptă până mai
— Asta-i prea de totului tot; doar nu e erau câţiva în curtea bisericii, apoi fu silit să
nici confirmată. Iar Guttorm zicea: N’avem în plece. Ingrid o luase înainte cu alţii.