Page 37 - 1908-09-10

Nryl 9—-10, 1908. LUCEAFĂRUL 229
A doua zi sosise Synnove cea dintâi şi se de negură. Din desişul codrului s’auzeâ glasul
plimba cu una dintre d-şoarele preotului şi cu cocoşului sălbatec care părea că-i cântă cân­
un domnişor tânăr prin grădină. tecul lui; o cucuvaie pribeagă se văetâ cu glas
D-şoira scoase câteva flori cu rădăcină şi le sfâşietor, iar apele, în căderea lor, îşi îngânau
dete Synnovei; tânărul îi ajută. Torbjorn era cu viersul de veacuri, par’că mai tare ca ’n alte dăţi.
ceilalţi în curte şi privea şi auziâ cum îi spuneau Părea că întreaga fire s’a adunat să 1 pândească.
Synnovei, cum trebuesc răsădite florile, iar ea Torbjorn, cu privirea îndreptată spre Sol­
spunea că le va sădi singură, cu mâna ei, şi că bakken, păşiâ înainte. Incunjurâ drumul obişnuit
va face întocmai precum o învăţaseră. o luă deadreptul spre curte şi ajunse în curând în,
— Singură n'o să poţi, zise tânărul; iar grădinuţa Synnovei de sub fereastra cămăruţei
Torbjorn luă aminte. unde dormea ea. Se uită împrejur şi ascultă.
Când ieşi Synnove din grădină, toţi o încun- Tăcere peste tot. Căută uneltele şi găsi o sapă
jurară, par’că şi mai sfioşi. Ea se duse dea- şi o lopată. O parte din răzor era săpată, dar
dreptul la Ingrid şi o rugă să s’aşeze cu ea mai numai două flori erau sădite, pe semne ca să
la o parte, pe iarbă, să-şi mai spuie câte ceva, vadă cum se prind.
că de mult n’au mai stat de vorbă împreună. — Sărăcuţa! s’a ostenit şi a fost silită să lase
Torbjorn rămase printre ceilalţi şi se tot uita lucrul neisprăvit. Aci trebue un braţ vânjos,
la florile minunat de frumoase ale Synnovei. — gândi el şi s’apucâ de lucru. Nu i era somn
De data asta plecară împreună, şi Torbjorn de loc şi nici odată lucrul nu i se păruse aşa de
o ’ntrebă: uşor. îşi aduse aminte de grădina preotului şi
— Să nu ţi duc eu florile? cum trebuiau sădite florile şi le-aşeză toate cu
— Ba d i — , răspunse ea prietineşte, dar fără rânduială.
să se uite la el. Apoi luă pe Ingrid de mână Noaptea trecea; el nici nu luă seama. Abia
şi porniră ’nainte. Aproape de Solbakken se de se oprea, ici-colea, câte-o clipă să răsufle.
opri şi îşi luă rămas bun dela Ingrid. Luă apoi In curând dete gata tot răzorul şi răsădi toate
coşu cu flori dela Torbjorn: florile, după ce mai scoase câte unele şi le
— O palmă de loc, cât mai am de mers, schimbă, cum i se părea că vine mai frumos.
pot să mi le duc singură. Din cânJ în când îşi arunca ochii la fere-
Torbjorn se gândise tot drumul cum sâ-i struia de sus — da de s’ar uită cineva să-l vadă
spue că i ajută el să-şi răsădească florile dar — Nu se zărea însă nimeni nici acolo nici aiurea;
n’avu când. nimic nu se mişcă, nici un lătrat de câne nu
Ea se ’ntoarse şi plecă grăbită. El se gândea s’auzeâ. Tăcerea dâncă domnea de jur împrejur,
mereu că tot trebue sâ-i ajute la răsăditul florilor. până ce, deodată, s’auzi cântecul cocoşului şi
— Ce-aţi vorbit? întrebă pe Ingrid. prinseră a se deşteptă păsărelele din crâng;
— Nimic, răspunse ea. una câte una îşi luau sborul ciripindu şi o ,bună-
dimineaţă*.
Se culcaseră toţi. Torbjorn se sculă binişor, Cum sta aşa şi mai netezeâ răzorul, îi veniră
se îmbrăcă şi ieşi. în minte poveştile lui Aslak. Cum crezuse el
Era o sară frumoasă, liniştită. Pe cer pluteau pe-atunci că. la Solbakken strigoile şi spiri-
nouraşi suri-albăstrii, sdrentuiţi ici-colea; ca duşii răsar ca ciupercile!..
dintr’un ochiu viu par’că se uita cineva pe pă­ Se uită la fereastră şi zimbi:
mânt. In jurul curţii, şi prin prejur nu se vedea — Oare ce va crede Synnove, când va
ţipenie de om. Din toaţe părţile ţârâiau lăcustele; veni. până ’n ziuă, să-şi vadă florile?
un greere sfârăiâ dintr’o pirte altul răspundea Se luminase de-a binele; păsărelele făceau o
dintr’alta şi se înfiripă în iarbă o cântare straş­ larmă straşnică. Torbjorn sări gardu şi grăbi
nică de i se părea flăcăului că-1 însoţesc cete spre casă ...
întregi, deşi el nu vedea pe nimeni. Ş’apoi să poftească careva să zică că el a
Pădurea se ’nâlţk fumurie, din ce în ce mai fost hoţu care a sădit florile în grădina Syn
întunecată, până ’n munţi, ca o mare întinsă novei Solbakken! (Va urma.)