Page 38 - 1908-09-10
P. 38
230 LUCEAFĂRUL Nrul 9-10, 1908.
Dări de seamă.
Două romane. din a telegrafistului Munteanu sau din ale altora, dar ce
M. Sadoveanu, însemnările lui Nicotae Manea, Mi caută în însemnările lui Neculai Manea? Vreau să descrie
nerea, Bucureşti 1908. mahalaua, să arate atmosfera viciată în care trăiesc cei
C. Hodoş, Martirii, Minerea, Bucureşti 1908. doi profesori? Dar aceasta s’ar fi văzut mai bine, mai
sigur dac’ar fi fost mai puţin încărcat tabloul, dac’ar fi
Terenul pe care se munceşte, -poate nu mai puţin, dar
lipsit măcar vr’o patru-cinci dintre istoriile despre «Bur
mai fără succes, în literatura noastră, este fără îndoială
acela al romanului. S’ar părea că e lipsită de adevăr, sucii» şi «Chiţigoii» uliţei Dealul-Mărului. Ori vreau să
constatarea aceasta, fiindcă cei mai buni, cei mai lău explice, prin contagiune, patimile, decadenţa morală
daţi autori din zilele noastre, cu foarte puţine excepţii, a acestor doi oameni? Şi atunci sunt lungimi necarac-
teristice, lucruri de prisos, fără semnificaţie, cari împie
au scris şi romane. Câte unul sau mai multe. începând
cu domnii Slavici şi Vlahuţâ, sfârşind cu dl I. Adam, decă înaintarea povestirii.
Altfel Neculai Manea e bine zugrăvit. De când era
seria «romanţierilor» este destul de lungă. Dar fără a
în casa părintească băieţel, de-şi vâră «degetele cele mari
ţinea seamă de împrejurarea că nici unul dintre ei nu
şi-a întemeiat reputaţia prin opere scrise în genul acesta, ale mânilor în chimiraş», până la zilele de îndestulare
nici chiar dl Duiliu Zamfirescu, deşi d-sa şi-o menţine lângă Maria Cumpătă, nevasta lui Grigore, sufletul i se
vede lămurit. Şi trebue să se însemne ca o deosebită
aproape numai prin »Viaţa la ţară», — avem noi un
roman pe care să-l cetească toţi oamenii cu carte, care calitate la dl Sadoveanu, ca un simţ artistic fin, cumpătul,
să trăiască în sufletul opiniei noastre publice culte? Avem economia de amintiri, aproape zgârcenia ou care ne vor
vr’un roman pe urma căruia să rămână mai mult decât beşte de copilăria lui Manea la sat. Nici tovarăşi de joacă,
un dulce parfum uşor, o sensatie de chinuri amare, o nici întâmplări cari luminează în suflet şi te fac să plângi
fugară amintire de tablouri din alte vremi, — în cazul vremea lor senină, nici colţuri de natură în cari îţi ră
cel mai bun câteva pagini frumos şi bine scrise? mâne o parte a inimii, nimic, — doar odată ’n treacăt,
ca o scăpare din condeiu, par’că, întâlnim «prundişurile
Neputinţa de a da un răspuns afirmativ acestor în
Moldovei şi desişurile liuceagurilor». împrejurarea aceasta
trebări n’o explică numai stângăciile începuturilor acestui
gen — de vr’o jumătate de veac suntem tot la început ne trezeşte un fior de bănuială: Manea nu se va don
şi aproape mai rău decât atunci, — sau numai copilăria acasă, la satul lui, niciodată. Chiar când îl va purtă vântul
aceea că prea ne este puţin desvoltată, complicată viaţa înspre pădurea Miroslavei, va trece fără emoţii, vorba
în toate manifestările ei, încât nu poate da subiecte de lui: strein. în multele lui nenorociri, dupăce i se spul
romane. Nici chiar învinuirea că n’avem talente — doar beră întâiul vis, după ce-i mor copilul şi nevasta, dupăce
dovada contrarului să face de atâtea ori într'un an! — nu-şi află atât amar de vreme liniştea, deşi trece de
vr’o două ori pe la părinţi, gândul nu i se ’ndreaptă spre
nu lămureşte seceta de care ne plângem, cât mai ales
casa scundă. Căci acolo era odată sărăcie, «ploduri» multe
firea scriitorilor români: lipsa de stăruinţă în observare
şi ’n studii, lipsa rodnicei îndelungrăbdări la muncă. şi zile grele, iar astăzi traiu fără bunăînţelegere în fa
Sărăcia aceasta, recunoscută de toţi, a făcut să fie pri milia sorei lui Manea.
mite şi înregistrate cu bunăvoinţă toate cărţile cu eti Procedeul acesta însă nu-mi pare că s’ar potrivi şi
cheta «roman». Sentiment foarte creştinesc, de bună seamă, lui Ion Radianu. Tatăl acestuia «are boi, are pământ, e
gospodar fruntaş», prin urmare băiatul a trebuit să aibă
dar care nu este îndreptăţit decât atunci când valoarea
o copilărie mai luminoasă. Odată, când se plângea de lume,
operei se ridică peste tot felul de încercări şi nu co-
îşi şi mărturiseşte o credinţa: «Ce fericite vor fi fiind
rumpe gustul, formarea gustului literar. Caz, iarăş, nu
fiinţele acestea cari vin dela ţară» ... Şi totuş, pe el
prea des.
* nu-1 cuprinde nostalgia, dorul nebun, foarte natural, după
Acum de curând au apărut două romane, iscălite de viaţa aceea fericită 1 Din trăsăturile cari alcătuesc sufletul
nume cunoscute şi preţuite. Unul este »însemnările lui lui Radian, lipseşte aceasta.
Neetdai Manea* de dl M. Sad o v ea nu. Volumul arc şi Pe urmă ar fi trebuit arătate mai cu de-amănuntul şi
un fel de prefaţă, un amestec de multe lucruri cari au mai cu putere cauzele (şi acestea, psihologiceşte, prea
stârnit râsul dlui Scurtu, dar a căror înţelepciune ă la Til puţine) cari au tîrît în urieioasa patimă a beţiei un bărbat
Buhoglindă trebuia sacrificată, fără pagubă. cu însuşiri atât de alese ca ale acestuia. Căci e o dispro
însemnările acestea cuprind povestea vieţii unui pro porţie izbitoare intre lumina tare, aproape brutală, în
fesor, dela cele dintâi amintiri şi până în clipa când nu care-1 vedem pe Radianu, (ca ’n acele splendide pagini
va mai urină nimic ce ar putea aduce vr’o schimbare în ce-1 zugrăvesc în seara de dinaintea morţii, pp. 182—4),
sufletul lui. Cuprind crâmpeie din viaţa altor oameni, şi motivarea lunecării lui.
ceeace se împleteşte firesc cu zilele lui Manea, şi unele Amândoi oamenii aceştia sunt, după credinţa lor, vic
momente cari n’au de a face cu el. Astfel sunt, de pildă, timele societăţii în care trăiesc. «Cercând să desluşesc
unele în acel «şir de istorii» pe care-1 spune Radianu şi din ce a izvorît nenorocirea mea, mă gândesc că pricina
cucoana Smaranda Pacu. Pot să fie «foarte adevărate n’o fost alta decât noutatea vieţii în care intrăm»,. —
întâmplările» din familia mustăciosului domn Avramescu, scrio Manea. «Lumea aceasta m’a zdrobit şi m’a ucis»,
