Page 39 - 1908-09-10

Nrul 9-10, 1908. LUCEAFĂRUL 231

aşa se tângue Radianu. Do fapt vina cea mare o au ei, şi o numit prefect al Zarandului. îşi caută oameni har­
pricina nenorocirii este întâi în firea lor neputincioasă nici şi Români tari, astfel îşi aduce aminte şi de Stoie.
Sunt amândoi feciori de plugar. Au trăit multă vreme II face mai întâi notar, pe urmă subprefect. Ci steaua
’n sărăcie, muncind crunt ca să-şi facă o carieră. Au comitatului menit să străjuiască Ardealul dinspre partea
avut minte ageră, dar au fost slabi de înger. Au trecut, ungurească, apune în curând. Zarandul se desfiinţează,
— unul din ei mai greu încercat, — prin nefericiri de alipindu-se la două comitate vecine. Slujbaşii români
dragoste. Mai departe, povestea nu li se aseamănă decât rămân pe drumuri, iar Stoie pleacă ’n România, în cău­
într’un punct: şi unul şi altul e lipsit de voinţă. Hotărîri tarea «pământului şi apei».
mântuitoare, de bărbătească demnitate, nu încap în su­ Da, pământ şi apă! Aşa se numeau, când au fost pu­
fletul lor. Radianu, ce e drept, e plin de venin şi de blicate mai întâi, paginile d-nei Hodoş. Titlu vag şi sugestiv,
răutate, şi din adâncimile prăpastiei în care s’a prăbuşit, cuprinzând toate întâmplările din volumul acesta, lămurind
îşi geme uneori blăstemele împotriva celor ce l-au nefe­ ţinta lor. Căci pentru a găsi undeva pământ şi apă pleacă
ricit, cum ar ridică cineva pumnii spre celce i-a răpit Chirii al badii Costan din Maramurăş. Ca să aibă cândva
o comoară scumpă. Lui Manea îi lipseşte şi un astfel de şi copilul ei pământ şi apă, îşi duce Aniţa băiatul Ia
izvor de energie. Firea îi este atât de moale încât aproape scoală. Pământ şi apă caută şi mulţimea îndârjită, îi fă-
ne mirăm de scrupulele morale dela sfârşitul romanului, găduesc conducătorii ei. Şi tot pentru asigurarea acestor
— cu toate că sunt arătate cu artă subtilă şi încheie ad­ elemente pe seama familiei, trece Stoie ’n Ţara româ­
mirabil istoria unei vieţi, deschizând perspective asupra nească.
monotoniei care nu mai e nevoie să fie arătată. Numai cât, dintre toţi acei cari luptă să câştige ceva,
Dintre celelalte persoane ale cărţii e schiţat vioiu şi Ilie singur e de croială războinică. Figura lui se desface
exact Leonard Uiescu, tipul în embrion al politicianului puternic dintre celelalte, se ridică deasupra şi le stăpâ­
vulgar. Astăzi liberal care declară cu mândrie că la ale­ neşte. Chipul lui e făcut cu o singură culoare, — doar
geri «liberalii nu se trântesc aşa, cu una cu două«, mâne, odată se vede, foarte discret, un colţişor care nu se
când vin alegerile, conservator, caracterizându-şi foştii aseamănă cu ceeace vedem totdeauna. Caracterizarea
tovarăşi ca «o şleahtă care a cucerit totul în ţara asta, aceasta romantică, covârşiroa sentimentelor, in orice îm­
făgăduind tuturora orice şi făcând iama in averea ţării». prejurare, de unul singur, cu toată unilateralitatea şi lipsa
De asemenea e prins bine, dar şi mai din fugă, bătrânul ei de natural uneori, îi dă viaţă intensă lui Ilie. Simţul
Roman, un înţelegător, în sens strâmt şi cam vechiu, al vremii în care a trăit acesta încă se vede. Căci Ilie are
datoriei. mult din sufletul, din firea generaţiei în care a luptat,
Romanul e scris în formă autobiografică, — formă cel puţin atâta cât are şi din figura vizionarului. Glasul
des folosită în Apus, având şi la noi precedent (d. e. «Ră­ lui are accentele vechilor prooroci posomoriţi din Israel.
tăcire» de 1. Adam). Are multe înlesniri, îngăduie pre­ Cetiţi articolele lui, dupăce s’a dărăburit Zarandul şi el
sărarea unor observaţii fără să ne jicnească acost ame­ »s’a închis în casa lui din Baia de Criş, întunecat ca un
stec al autorului în povestire, ici-colo ia un aer do in­ cioclu»:
timitate forma aceasta, dar are şi neajunsul de a cădea — »Omorîţi-vă mai bine, copiii şi nevestele, spânzu­
adesea în monotonie. Dl Sadoveanu însă ne fură eu ura- raţi-vă de sălciile înşirate dealungul Crişului, cei cari
sicalitatea limbei, cu vălul de poezie în care ’mbracă tot n’aveţi putere in voi să înfruntaţi bătaia de joc, dar nu
ceeace scrie, şi c'o uşoară sensaţie de vis, care încearcă vă daţi satanei... Hrăniţi-vă cu ciupercile din pădure
pe cetitor. Ca ’ntr’o umbră străvezie se văd toate. şi cu mierea mesteacănului, dacă duşmanii vă iau po­
Volumul are şi ilustraţii, mi-se pare de dl Gh. Stoica, rumbul pentru dare« ...
— unele bune, altele cam băţoase 1 ). Pe Stoie îl întâlnim mai adeseori şi între împrejurări
* • mai felurite. Am avea prilej să-l înţelegem mai deplin,
Celalalt roman este al d-neî Constanţa Hodoş: Mar­ şi totuş nu-1 înţelegem. Adecă îl înţelegem, dar nu-1 vedem
tirii. O luugâ serie de tablouri, cari încearcă să zugră­ consecvent, dintr’o bucată, acelaş totdeauna. Azi se îm­
vească viaţa Zarandului în primele două decenii de după bărbătează la fapte de jertfă sublimă, iar mâne n’are cu­
1848; nisuinţele de a forma din ţinutul acela o cetate rajul şi puterea de a privi lucrurile în faţă. Uneori e
tare a Românismului, — paralel cu descrierea vieţii lui soldat credincios al idealului pentru care trăieşte, alteori
Stoie Murăşanu. De fapt autoarea stărue mai mult asupra lucrează împotriva lui.
părţii din urmă. Pentru aceea îşi începe cartea cu bu­ Lipsa aceasta de unitate în sufletul lui Stoie rezultă
nicul acestui om, dela anul 1812, cu toate că mai potrivit din caracterul cărţii d-nei Hodoş. D-sa n’a privit odată,
s’ar fi putut începe cu clipa în care Stoie şi Ilie termină în întreagă ’ntinderea lui, câmpul faptelor pe cari le po­
gimnaziul, şi li-se deschid ochii asupra unei lumi nouă. vesteşte. A văzut numai postată după postată, pe rând.
Amândoi prietinii aceştia ajung între fruntaşii noştri Când era Stoie ’n Arad nu şi-l închipuiâ cum va fi la
din patruzeci şi opt. Iau parte la ciocniri, intr’o luptă Aciuva, iar când s’a aşezat aici, nu prevedea ce va face
sunt răniţi. Stoie îşi crede mort tovarăşul, el însuş ajunge ca subprefect la Hălmagiu. Pentru aceea «Martirii» nu
în îngrijirea unei vechi familii polone care s'a ungurit. sunt o operă închegată, ci o serie de vioaie schiţe scurte,
Dupăce se întremează ia de nevastă o fată din familia de tablouri cu trăsăturile puţine şi repezi. Schiţele şi ta­
aceasta şi-şi câştigă pânea ca învăţător. Ilie însă trăieşte blourile acestea se urmează cu o straşnică iuţeală. Cetitorul
trebue să le urmărească fără pauze, par’că chiar fără
') Vezi la cronică despre «Frumseţea cărţii». i putinţă de a face popasuri, — o calitate aceasta, de sigur.