Page 41 - 1908-09-10
P. 41
Nrul 9-10, 1908. LUCEAFĂRUL 233
calitate pentru a fi iubita şi totuşi... Poate chiar nega In orice caz «Ostateca Imp. Carol» nu se va menţine
tivul acesta de morală îl îndeamnă pe îmblânzitorul de pe scenă.
popoare »barbare«, să o iubească. Nici Sudermann nu se arată în culori briliante. Ciclul
In orice caz însă faptul acesta n u e de loc dramatic. de piese într’un act, a căror premieră a fost în Lipsea
Mai bine zis n u e dramatic felul cum a fost tratat. în 21 Fobr., se numeşte: Roze (Rosen.) Legătura între-
înainte de toate e nenatural şi prin urmare nedra olaltă e nulă: o simplă întâmplare, că în fiecare piesă
matic, un moşneag de G0 do ani amorezat de o fată vine vorba de roze. într'una aduce o fată roze în odaia
de 1G ani. (Se poate întâmplă, nu-i vorbă, dar atunci e iubitului, în a doua oferă «princesa îndepărtată» o roză,
patologic. Ce săvârşeşte Carol e mai mult ridicol — ceeace dar e refuzată şi intr’a treia, aduce iubita unui oficer,
n’a vrut autorul) mort în duel pentru ea, roze pe cosciug. Atât.
Bătrânii sunt bineveniţi pe scenă ca regi, ca cerşitori, Cea mai puternică din cele 3 piese — în volume au
ca burghezi, ca orice, plini de ură, de dragoste părin apărut patru, dar se joacă numai trei — mi se pare a fi
tească, de dragoste de neam, de erudiţie — dar au ceva «UI ti ma vizită» Un oficer a fost împuşcat în duel
tragi-comio în iubirea lor de un erotism tineresc, nepo pentru o contesă, cu care avea relaţii. Prietinul lui,
trivit cu etatea lor. camarad de arme, îngrijeşte înmormântarea. Ne aflăm
O observaţie nimerită face un critic când susţine că în casa mortului. în odaia din fund e catafalcul. înainte
subiectul e potrivit pentru o baladă. In baladă s’ar fi putut de a fi îngropat contesa voia să-l mai vadă odată. Fata
trată escelent dragostea înfocată faţă de G., sclava osta- gazdei, unde locuia cel mort, eră confidenta lui de mult
tocă, plină de dragoste nepotolită şi, mai cu seamă, tonul timp. Ea îngrijeşte să nu vină nimeni nechemat în odaie,
adânc, misterios al otrăvirii ei din partea cancelarului cât timp stă fosta iubită lângă catafalc. Contesa aduce
Ercambald, mâna dreaptă a lui Carol, când ea îşi pe roze — un buchet întreg, e învăluită în voal negru şi
trece desfrânat cu marinarii la marginea oraşului, bă- e copleşită de durere. Prietinul o consolează. Femeia-de-
tându-şi joc de domnitorul ei. lume însă — trecând dela catafalcul iubitului, care a murit
De altfel, e dramatic faptul când un bărbat observă pentru ea — cearcă chiar în odaia aceasta să-şi dea în
că nu mai e capabil să iubească sufleteşte ca în tinereţe. tâlniri cu prietinul celui mort, îl înduplecă să-i caute
Asupra punctului acestuia a voit să insiste şi H , scoţând scrisorile adresate mortului.
în relief această stare sufletească. Şi aici se şi găsesc Scrisorile însă nu sunt nicăiri. Cine le a luat? Cine
indicii de elemente autobiografice la autorul german. vrea să o compromită? Isbucneşte şi insultă pe mort,
Subiectul se poate întrevedea din cele înşirate. G. e care n’a fost «otn de onoare», căci nu i-a dat scrisorile
otrăvită şi moare în braţele călugăriţelor, in mănăstirea de cu vreme. Daisy, fata gazdei, păşeşte înaintea lor.
Auf dem Plan. Ercambald o face aceasta în credinţa fa Ea are scrisorile. Dela cine? Dela el. Cum? I le-a dat
natică că numai astfel scapă ţara de acest flagel at Dom înainte de a plecă la duel fiindcă a ştiut că se află în
nitorului. mâni bune Daisy i le predă doamnei — desfăcute. Ce
Simţind şi II. imposibilitatea unei astfel de iubiri, aduce obrăsnicie! Aşa i le-a încredinţat el, căci ştiă, credeă cu
în actul al 3-lea — penultim — un inel în joc, trecându-1 tărie că ea nu le va ceti. La întrebările contesei şi a
in mâna Gersuindei. Inelul aie darul să păstreze iubirea oficerului ea răspunde firm, cu ochii inundaţi de lacrimi:
împăratului celei ce-1 poartă. Dar povestea cu inelul e «Am fost iubită de el. De ieri am fost nevastă şi bărbat.
prea târzie. Ne-am cununat laolaltă». Iar când contesa vrea să iasă
Carol, primind inelul înapoi, după ce a murit G., îşi batjocoritoare, dupăce a fost respinsă şi de camaradul
recapătă voinţa. E iarăş cel de mai nainte. Cel din istoria celui mort, căci: «omul de onoare a murit pentru D-ta»,
universală. Dupăce graţiazâ pe Ercambald, care-i mărtu Daisy aleargă la cosciug, ia rozele, întinde mâna rezolut
riseşte omorul «pro patria», dupăce pricepe mugetele mul şi arată uşa contesei, aruncându-i florile în faţă, fieri,
ţimii, care aleargă la porţile mănăstirii ca să omoare pe cari pângăresc memoria Lui.
Saxona «vrăjitoare», din cauza căreia Domnitorul lor nu Deşi piesa e prea învecinată cu efectele crasse de
mai e cel de mai nainte, Carol c. M. se ridică, întinde scenă — amintind şi scene din romanul de colportaj —
spada în aer şi pleacă la luptă, căci s’au răsculat Danezii. are figuri bine caracterizate şi poate să aibă puţintică viaţă.
Lupta lui sufletească a trecut — e iarăş Carolus Magnus... «Princesa îndepărtată» e o comedioara inofensivă,
Aceasta e «piesa legendară»: cu unele calităţi de limbă, care face bucurie «marelui public».
deşi e prea mare exuberanţa retorică a bătrânului şi a Un motiv vechili, uzitat de sute de ori: adevărata prin-
tinerei fete, cu scheletul dramatic prea unitar — hpsiudu-i cesă idne incognito şi nu e recunoscută de o bunătate de
cu desăvârşire episoadele dramatice — şi cu o prea slabă om, care are pe buze, tot ce-i zace la inimă. în cazul
caracterizare a psihologiei specifice a timpului, în care nostru ne aflam la băi, princesa e anemică şi ţinută ca
se petrece acţiunea. intr’o cuşcă, de minciunile convenţionale. înfr’un restau
Şi totuşi — e ceva ce te ţine locului. Sunt accentele rant, unde vrea să odihuească puţin, nu e cunoscută de
caide, cari licăresc ici şi colo. Când vorbeşte Carol cu un biet candidat de profesor. Ei i-a reuşit să se refu
ostateca, în act. 11-lea, sau când îşi ia rămas bun dela gieze de dama de curte, voind să iasă la aer curat. O
ea, în faţa cosciugului. conversaţie drăguţă între candidat, care fantazeazâ de
De altfel, e ciudat cât de puţin dramatică e desvoltarea princesă, pe care nu o cunoaşte, şi-i povesteşte de frum-
piesei. Nu e nici o ascensiuue. Capacitări peste capacitari seţile ei, până când ea e în faţa lui.
— actul întâi, al doilea, al treilea. Nu vezi nici o evoluţie. în sfârşit iese la iveală greşala, el e plouat — ţinuse
