Page 8 - 1908-09-10
P. 8

200                        LUCEAFĂRUL                Nrul 9-10. 1908.
            mult  şi  nu  ştia  ce  să  mai  scornească  spre  a  o   atunci  nu  aveau  linişte  căci  mai  la  fiecare  zece
            umili şi a o frânge.             minute  Aneta  —  care  fugiâ  ori  de  câteori  în­
             într’o  dimineaţă  ceru  cafeaua  în  dormitor.   cepeau să vorbească — striga, crăpând uşa:
            Dora  i-o  aduse  şi  plecă.  A  doua  dimineaţă  iar   —   Da’  lung  sfat  mai  aveţi!  Duceţi-vă  la
            aşa.  Dar  acum  voia  ca  fata  să  stea  lângă  ea   culcare.  La  spusele  ei  unchiul  fetei  răspundea
            până  bea  cafeaua.  A  treia  dimineaţă  Aneta   în totdeauna cu un hohot de râs şi cu cuvintele:
            ceru  iar  cafeau  fiind  în  pat.  Şi  deoarece  după   —  Şi  pe  nepoată-ta  eşti  geloasă?!  Să  taci  că
            ce i-o aduse, Dora vrea să plece, ea o opri:  te râd şi curcile.
             — Să faci bine şi să stai aci până beau eu cafeaua.  Apoi către ea: _
             Abiâ  atunci  îşi  dete  seama  Dora  că  această   —  Uite-o: m’a ’mbătrânit cu gelozia ei.
            luare  a  cafelei  în  pat,  nu  e  decât  un  prilej  de   Dora îşi aducea aminte că se făcea văpae
           a  fi  umilită  şi  răspunse:     când îl auziâ aşa.


















                                   N. Vermont, Cristos consolator.
             —  Eu  credeam  că  sunt  nepoata,  nu  servi­  Dar  într'o  zi  mătuşă-sa  începu  să-i  vorbească
           toarea d-tale.                    mai  blajin,  ca  şi  cum  ar  fi  vrut  să-şi  ceară
             —  Ce ai spus? — întrebă furioasă Aneta.  iertare de toate necazurile ce i-a pricinuit.
             —  Am spus că eu nu sunt servitoarea d-tale.  —  Aşa,  fata  mamei,  aşa  —  zicea  ea  —  să
             —  Aşa?... Da’ ce eşti tu?      nu  crezi  tu  că  eu  îţi  vreau  ţie  răul.  Am  şi  eu
             —  Eu sunt fata lui Ştefan Prigoreanu.  toanele  mele:  tu  nu  le  lua  în  seamă  şi  nu  te
             —  Lucru mare!                  supăra.  Nu  te  supăra  că  nu-ţi  vrem  nici  unul
             —  Mare-nemare; eu sunt fata lui.  răul:  nici  eu,  nici  Niţă.  Barem  el:  ai  văzut
             Galbenă şi înveninată, mătuşă-sa sări din pat:  bine că nu-ţi zice nici ,dă-te mai încolo'.
             —  Cui vorbeşti tu aşa?           Atât  i-a  spus  mătuşă-sa  în  ziua  aceea  şi  ea
             Dora  vru  să  răspundă  ,ţie‘,  dar  se  pomeni   n’a  înţeles  niciodată  ce  a  făcut-o  să-i  vorbească
           plângând.                         astfel.  I  se  părea  însă  că  altceva  ar  fi  vrut  să-i
             Şi  ’n  ziua  aceea  se  hotărî  să  spue  unchiului   spue  Aneta,  dar  s’a  oprit.  Ce  anume  ar  fi  vrut
           ei  tot  amarul  ce-i  face  Aneta.  Dar  Silişteanu   să-i spue, aceasta n’o ştia, n’o bănuia ea.
           nu  veni  în  ziua  aceea  la  prânz  acasă  şi  până   Un  lucru  i  se  lămurea  mai  mult  în  minte:
           seara  fata  îngropase  şi  acest  năcaz  în  adâncul   din  zi  in  zi  erâ  mai  duşmănită  şi  mai  umilită.
           fiinţei  ei,  ca  într’o  prăpastie  din  care  nu  se  mai   Ar  fi  vrut  să  plece,  să  fugă  din  casa  asta  în
           ridică nici un ecou.              care  înăbuşă,  în  care  i  se  părea  că  răutatea
             Numai  Niţă  Silişteanu  îi  vorbiâ  ca  un  părinte   înbâcsiâ  aerul,  eşiâ  din  pereţi  ca  egrasia.  Să  se
           şi uneori seara sta cu ea de vorbă. Dar nici  ducă! Ori unde! Ca lucrătoare, ca servitoare chiar!
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13