Page 20 - 1908-11-12

260 LUCEAFĂRUL Nrul 11-12, 1908.
Romanii au cucerit Tarantul la 272. în al 11-lea respiră o nuanţă mai severă. Jur împrejur se
resbel punic, a fost cucerit de Hanibal, dar la înalţă dealurile Ciriaco şi Astagno in formă
207 iar pun Romanii mâr a pe el după ce jefuesc de amfiteatru, acoperite în întregime de case,
întâi şi ruinează întreg oraşul. La 123 fu po­ forturi şi grădini. Mai aproape de malul mării,
pulat oraşul cu cetăţeni romani şi porni iarăşi sunt magazii, căi ferate şi cheiurile de debarcare
pe cale de înflorire. ale portului. Mult la dreapta intrării, se vede la
în evul mediu a aparţinut Tarantul imperiului poalele dealurilor, frumoasa ruină «Porta pia«,
bizantin dar fu cucerit de Saraceni şi în fine, ridicată pe timpul domniei papilor; şi azi ser­
căzând sub regatul celor două Sicilii, a trecut, veşte încă ca poartă de cetate. De aici se în­
la 1860, la regatul Italiei. tinde, în jurul portului, un arc colosal de clă­
diri mari cu faţadele lor ciuruite de mii şi mii de
După un popas de aproape o săptămână, in
ferestre, toate cu privirea spre răsărit. între aceste
care timp se face cunoştinţă cu căldura nesuferită
clădiri este şi o biserică cu un turn de o formă
a Italiei de Sud, ridică »Mircea« ancora, în vara
bizară, răsucit in chipul unei budinee.
anului 1894, iese din baia de Taranto şi se în-
Apoi, spre capul din stânga intrării, se ridică
dreptează spre Nord-Vest, punând capul pe falnic, frumosul «Arco Traiano«, clădit din po­
Ancona.
runca divului împărat, la anul 115 d. Hristos
Adriatica, mare frumoasă ca un lac, oferă timp
de cătră Apollodor.
de vre-o două zile şi câteva vântuleţe uşoare,
Este făcut din marmoră albă; avea odinioară
răcoritoare, după atâta amar de căldură.
ca ornamente, nişte figuri de bronz, cari au pierit
deja şi din cari azi nu se păstrează în muzee
decât un cal de bronz. Inscriipţiile se păstrează
şi acum bine, căci sunt săpate adânc în marmoră
şi guvernul italian are grijă să păstreze în bună
stare arcul.
Istoria ne afirmă că, dela acest arc plecă
divul împărat Traian, cu coloniile sale spre Dacia
fericită.
Ancona eră un loc de adunare, de unde a
pornit Traian cu moşii şi strămoşii noştri spre
Banatul, Transilvania şi provinciile române de
astăzi. Timp îndelungat a trecut de când ple­
cară moşii de aici, şi lucrul naibei că astăzi
vin nepoţii cu vasele lor proprii, să-şi plece
genunchii înaintea sfintelor monumente cari vor­
besc de originea lor!!!
Apropiindu-te din mare de acest port, vezi, Aici îşi găsesc aceşti nepoţi pe fraţii lor de
înainte de a distinge casele sau conturele us­ acelaş neam; fraţi buni, cari se cunosc bine
catului, o mulţime de bărci de pescari, cu pânzele deşi sunt depărtaţi, inimile lor simpatizează
lor care de care mai fantastic colorate, pornind cu căldură şi cu toţii se aprind de acelaş en-
în toate direcţiunile; una este albă cu făşii negre, tusiasm, la auzul trecutului neamului roman,
roşii’; alta galbenă cu câte o iniţială uriaşă; alta pe care cu toţii îl povestesc în acelaş fel.
portocalie cu câte o stea cu coadă, altele iar au Poftească aici potrivnicii neamului românesc să
luna, soarele şi alte figuri ca marcă. Cele mai susţie teorii contrare şi zăpăcite, despre originea
multe pânze însă, poartă ca marcă câte un cot noastră, dar bine voiască întâi să-şi zgâiască
care este şi marca portului. ochii la inscripţiile de pe »Arcul Traiano«. —
— Ancona!!! Ce vedere splendidă — dar far­ Ar veni ei, dar— «dracul fuge de tămâie!!!«
mecul Tarantulni lipseşte. Din toată vederea