Page 24 - 1908-11-12

264 LUCEAFĂRUL Nrul 11—12, 1908.

Dora Priporeanu.*)

IT. să-l plouă şi să-l ningă şi să-l bată vânturile ca
pe mine?!.. Ai dus cuferele, mă?
Două luni de zile s’a sbătut copila lui Ştefan
— Le-am dus, boierule.
Priporeanu intre viaţă şi moarte, dar a dat
— Na, să bei şi tu ceva şi nu mai dormi de-a
Dumnezeu de a biruit boala şi într’o bună zi
’n picioare, Soraneo ... Să mergem.
se dădu jos din pat, albă ca un crin şi slabă
Se urcară in trăsură şi porniră spre Mărgi-
s’o doboare o adiere. Doctorul spusese însă că
neanca. Căruţa cu bagajele veniâ după ei, dar
fata avea nevoie de aer curat spre a se întrema
abia se zăriâ prin norul de praf. Trecură mai
şi, în urma stăruinţelor lui, Aneta scrise unui
întâi prin satul Bivolari, risipit de o parte şi
văr al ei care ţinea cu arendă o moşie în Pra­
de alta a şoselei şi cârniră apoi la dreapta pe
hova. Răspunsul nu întârzii mult. Dobre Cosac
un drum lat de ţară.
scrie că e «bucuros de oaspeţi*, dar că la el
Dora priviâ îngândurată strălucirea îndepăr­
«de!.. ca la ţară !«
tărilor. Din când in când, câte un poponeţe ră-
Şi dupăce înştiinţară din vreme pe arendaş,
săriâ în marginea drumului printre buruienile
Aneta şi cu Dora plecară din Bucureşti într’o
prăfuite, se ridică şi sta in două picioare, privind
dimineaţă din luna Maia. Dora mai fusese odată
ţintă la trăsură cu ochii lui mici şi lucitori ca
la Mărgineanca, dar era micşoară pe atunci şi
două mărgele negre.
numai amintirea unui mare câne ciobănesc, despre
Dela un timp însă, Dobre Cosac nu mai putu
care auzise că «rupe lupul*, îi rămăsese mai lă­
răbda fără să vorbească şi intorcându-se spre
murită.
Dora, o întrebă:
La oiasurile zece şi un sfert trenul se opri
— Şi cât ţi-e ’n gând să stai la noi?
în staţia Bivolari şi cele două călătoare se de-
Fata tresări şi se uită la el încurcată, fără a
teră jos din vagon. Pe peron erau fete cu buchete
şti ce să răspundă. Dar atunci sări Aneta:
de flori de câmp şi chirigii încinşi cu bicele
— Tu ai întrecut pe cel care a zis: «mai
peste brâie ori rezemaţi în codirişti ca ’n nişte
stai, plecar’ai, c’abea venişi, duce-te-ai«.
toiaguri.
— Aşa zău! — făcu arendaşul şi începu a
Dobre Cosac veni râzând spre ele:
râde cu hohote.
— Hehei! Lume nouă, frate. Bine-aţi venit,
Apoi, spre a abate vorba, arătă înspre stânga:
Bucureştencelorl Te-ai făcut fată mare, Dorico.
— Vedeţi plopul cel mare de acolo?
Ai fost cam bolnăvicioasă, hai? Lasă că te ’ntre-
— Da!
mezi la Mărgineanca. Ceva bagaj aveţi ? Ioane!..
— Acolo-i jumătatea drumului. Mai înainte
Mă Ioane, dă fuga şi du bagajul dumnealor la
pe acolo eră calea şi când treceai pe sub plop,
căruţă. Stai, măi hăitoacă, und’ te duci fără bilet?
auziai cum îi zuruie frunzişul ca nişte zale de oţel.
Na!.. Hei, şi zicând: aţi venit la ţară, hai ? Ce
Dora dădu din cap şi nu zise nimic, dar
mai faci tu, Aneto? Tot viespe, tot! Ha, ha, ha,
Aneta văzând că vărul ei are poftă de vorbă,
ha!.. Dar tu, Dorico? .. Oare de când nu ne-am
îl întrebă ce mai e pe la Mărgineanca şi Dobre
văzut noi? Or fi vre-o cinci-şase ani? Stai! De
Cosac atât aşteptă.
când cu anul cel ploios: 97. Tocmai şase ani.
— Am o păreche de cai — începu el — cum
Cum trece vremea, domnule!
n’are nici Vodă. Nişte cai! Maică, maică! Sboară
Şi Dobre Cosac flueră a mirare.
nu altceva? Dar odată eră să-mi puie capul. A !
— Mergem ? — îl întrebă Aneta.
Să vedeţi. Plec cu ei într’o zi la gară şi pe
— Mergem, mergem acum. Numai să ducă ăla
drum se sperie dracu’ de Corbu. Numai ce-şi
cuferele la căruţă. Dar cumnatu’ ce mai face?
pune capu ’n piept, face gâtul coardă şi...
îmi scriai că e cam răcit. Auzi d-ta: răcit! Dar
du-te, băete. Celalalt cal, Puiu, târât de Corbu,
n’are ce face, fuge şi el. Vizitiul ţinea de hăţuri
*) Aflând că numele Prigoreanu a fost întrebuinţat
mai nainte de dl Cazaban într’o schiţă de a d-sale, l-am cât putea, dar telegarii mei mai tare sburau.
schimbat in Priporeanu. «Boierule, apucă şi d-ta de hăţul lui Corbu că