Page 28 - 1908-11-12

268 LUCEAFĂRUL Nrul 11-12, 1908.

de două brazde în moşia boierească. Adevărul — Par’ că-i după cum vrei d-ta?
era că moşia nu fusese muşuroită cum se cade — Doar n’a fi precum vreţi voi. Sapă înainte,
până la venirea lui Cosac, dar oamenii nu căl- mă! Ce te uiţi ca un nătărău?
caseră hotarul. Arendaşul începu însă a intră Trei Români se repeziră atunci şi smuciră
încet, foarte încet in pământurile omeneşti şi casmaua din mâinile argatului pe când cercul
într’o bună zi îşi muşuroi moşia pe hotarul cel de oameni se strângea în jurul arendaşului. Dora
nou, care veniâ acum pe locurile sătenilor. îngălbeni şi picioarele începură a-i tremura. în
Arând muşuroaiele noului hotar, oamenii nu acest timp Gruia răsări deodată chiar lângă
făceau decât să-şi ia înapoi pământul la care se arendaş:
lăcomise arendaşul. — Ascultă, dle Cosac! — zise el — Nu te
Tot dând ocol muşuroiului, arendaşul bom- mai pune de pricină acum. Chemaţi cu toţii un
băniâ furios, pe când Uie Olteanu aştepta po­ inginer hotarnic, să va descurce.
runcile stăpânului, cu hârleţul în mână. — Inginer hotarnic, pe moşia mea, sunt eu!
Dar vizitiul care se sculase în picioare pe — răspunse ţâfnos arendaşul.
capra trăsurei şi priviâ spre miază-zi, spuse: — Tot aşa pot să spue şi oamenii ăştia.
— Straşnică negură de oameni vine dinspre — Puşi la cale de d o m n u ’nvăţător?
Mărginean ca. — Ba de loc.
Arendaşul se prefăcu a n’auzi şi arătând mu­ — Lasă, logofete, că n’oiu muri eu.
şuroiul arat, zise: — Vrei să mă sperii ? De sperieturi de-astea
— Să-mi ridicaţi aci o movilă. mi-e podul casei plin.
Apoi scoţându-şi tabachera şi apropiindu se — Ia ascultă, măi opincarule, cui vorbeşti t u
de Dora: aşa?
— Mi-aş pune capul pe tăietor că Gruia i-a Gruia se dete şi mai aproape de el, îl privi
pus la cale. drept în luminile ochilor câteva clipe şi răspunse:
Fata tăcu. — Ţ i e !
— Vin încoace, boierule, la te uită! — zise — Aşa-mi vorbeşti tu mie, mămăligarule? —
iar vizitiul. se răsti la el arendaşul şi se repezi să-l lovească.
într’adevăr sătenii se vedeau acum venind Dar atunci se întâmplă următorul lucru: un
grămadă. Glasurile lor se amestecau într’o larmă om din marginea cetei îmbrânci pe cel dinaintea
nedesluşită. Apoi deodată se liniştiră ca la o co­ lui, acesta pe altul, care la rândul lui îmbrânci
mandă şi atunci o tăcere grea, tăcerea clipelor pe altul dinaintea lui şi tot aşa până când cel
apăsătoare dinaintea oricărei ciocniri, începu a ce nu mai avea nici un rând înainte se pomeni
domni peste tot. Dora se uită la ei. Erau acum svârlit spre arendaş. Acesta şovăi şi isbi intr’un
aproape de tot şi ea zări şi pe învăţător printre om din cealaltă parte a cercului, dar acela îl
ei. Arendaşul părea a nu băgă în seamă apro­ respinse cu umărul înapoi, aşa încât bietul Cosac
pierea lor. Dar vizitiul zise iar: eră ca o minge, iar Dora începu a ţipa.
— E şi învăţătorul cu ei, boierule. — Lăsaţi-1 in pace! — strigă Gruia. Lăsaţi-1
Atunci Dobre Cosac nu mai putu fi stăpân în pace că nu dă el în mine.
pe el. Cu vocea sugrumată de furie el zise: Dar Cosac se prefăcu a scoate revolverul din
— îl trage aţa să moară pe semne. tocul atârnat pe după gât. Atunci un Român îi
Oamenii se opriră şi unul din ei întrebă pe tăiS cureaua cu care era atârnat şi i-1 smulse cu
Ilie Olteanu: toc cu tot.
— Da’, ce faci acolo, mă? — Uitaţi mă: a venit cu l i v o r v e r u ’ să ne
Argatul stătu din săpat şi se rezimă ’n casma. ’mpuşte.
Iar arendaşul răspunse: Se născu atunci o îmbulzeală grozavă, împo­
— Face ce i-am spus eu. triva căreia nu puteai lupta şi Dobre Cosac se
— Da’ ce i-ai spus să facă? pomeni lovit în cap.
— Ce vezi! — Pe el măi, că nu mai are cu ce da.
— Aşa? Şi omul care luase tocul, scoase revolverul
— Aşa! din el şi vru să tragă un foc în vânt spre a