Page 29 - 1908-11-12
P. 29

Nrul 11-12, 1908.          LUCEAFĂRUL                        269
       speria pe arendaş. Dar revolverul, nefiind încărcat,   Iar rănitul se văieta:
       nu  se  auzi  decât  ţăcănitura  percutorului.  Mai   —  Aoleo! M’a mâncat fript câinele.
       apăsă  odată  pe  trăgaci  u  şi  iar  nu  se  auzi  nimic.   Cercul  de  oameni  începu  iar  a  se  strânge,
       Când  se  încredinţa  că  revolverul  nu  vrea  să  ia   dar Gruia strigă:
       foc, îl desfăcu şi văzu că n’are nici un glonţ în el.  —  Staţi, oameni buni, staţi!
         —  Pe el mă că n’are cu ce da.    O  altă  îmbrâncitură  pomi  din  adâncul  mul-
         Dar  arendaşul  nu  se  mişca.  Sta  acolo  încremenit   ţimei,  trecu  din  om  în  om  ca  un  val  şi  svârlî
       şi  nu  zicea  nimic.  Unul  ridică  hârleţul  să-l  iz­  pe  învăţător  peste  arendaş.  Acesta  şovăi  dar  nu
       bească  în  cap  şi  Dora  dete  un  ţipăt.  Atunci   căzu.  In  acelaş  timp  unul  din  oameni  îi  prinse
       Cosac  îşi  scoase  revolverul  cel  încărcat  şi  trase   braţul,  venind  pe  la  spate  şi  un  altul  îl  apucă
       în  unul  ce  era  să-l  doboare.  Omul  căzu,  îm­  de  piept.  Oamenii  se  năpustiră  atunci  spre  el
       puşcat  in  tluerul  piciorului  drept  şi  începu  să   într’o îmbulzeală grozavă. învăţătorul fu iar svârlit
       se  vaete.  Dora  se  repezi  la  arendaş  şi  vru  să-i   spre  arendaş.  Acesta  se  smuci  din  strânsoarea
       ia braţul:                        celor  doi  oameni  şi  îndreptă  revolverul  spre
         —  Ce faci, nene Dobre? Stai. Nu mai trage!  învăţător.  Dora,  care  văzu  mişcarea,  se  aruncă
         Cercul de oameni se dădu acum înapoi pe  înaintea  revolverului  spre  a  nu  lăsă  pe  arendaş
       când furia lor creştea.           să  tragă.  Dar  focul  pornise  şi  glonţul  o  nemerî
         —  Luaţi-i 1 i v o r v e r u, mă!  în  piept.  Ea  scoase  un  ţipăt  şi  căzu  pe  spate
         —  Daţi-i la cap!               sfinţind astfel cu sângele ei hotarul unei moşii.
         —  Să-l facem una cu pământul, băeţi!                 C. Sandu-flldea



                                  Poveşti în prag.

                                        i.
               H’ai întrebat odată,            Aşteaptă c’o să ’nvie
               Ce-i dragostea mai ştii?        Ca mâne cele văi
               Ţi-am spus înflăcărată          Şi poate, cine ştie .. .
               Că nu ştiu ce va fi.            Norocu ’n ochii tăi.
               Eram atunci copile,             Şi cum o să te lege
               Acum suntem femei               Doi ochi şi două mâni.. .
               Şi vezi, de-un an de zile       Atunci vei înţelege
               O ştiu, surată, ce-i.           Povestea din bătrâni,
               Aşa te schimbă ’n toate         Că nu e sărbătoare,
               Că nu mai eşti a ta,            Să n’aibă sfântul ei...
               Şi nime nu te poate             Nici om nu e sub soare
               Desmetecî din ea.               Ca dragul inimei.
               Ai vrea mereu să plângă         „De dragoste n’am frică
               Vre-un fluer ca să plângi,      Să ’nvie cele văi,
               De mână să te strângă,          Şi-a inimei văpăi"
               Şi mâna să i-o strângi.         Răspunde cea mai mică.
               Din păsurile mele,              „Durerea m’a lăptat
               Tu n’ai s’o înţelegi,           Şi dascăl mi-a fost chinul.
               Dar n’o fi scris în stele,      Căinţele mi-au dat,
               5ă treacă ani întregi;          Din cupa lor, veninul
   24   25   26   27   28   29   30   31   32   33   34