Page 30 - 1908-11-12

270 LUCEAFĂRUL Nrul 11-12, 1908.

Pe rând cetitu-mi-a Bă uită lung surată la surată
Canoanele lor grele O întrebare tainică să sbate
Şi sărbătoarea mea Ca pentru cea din urmă judecată
E ziua morţii mele. în inimile lor înfiorate
Căci n’a rămas un rău Cea mare pleacă fruntea gânditoare
Să nu-mi fi stat în cale, Cea mică răsuceşte fusu ’n mână —
Dar cea din urmă jale Şi razele sfinţitului de soare
E chinul cel mai greu". Lumină pacinic straşina bătrână.
n.
„în pădurea de mesteacăni Gândurile de ’ndoială ... Eu, mă tem numai de răul
îşi au cuibul ciocârlii; Nu mă pot feri de ele. Cel mai mare: dacă ’n sat,
Tu, să nu te duci la vii, Uin, ca duhurile rele, Rele s’ar vestî de mine
Prin pădurea de mesteacăn. Gândurile de ’ndoială" Şi m’ai crede vinovat.
La izvorul de sub stâncă El, de mijloc o cuprinde Dezi, eşti mare printre fete,
Apa, spun că-i fermecată; Şi la peptu-i o ridică — Dar eşti mică lângă mine.
Tu, să nu bei nici odată „Ce-ai păţit, copila badei, „Şi-acum spune-mi pe ’ndelete,
Din izvorul de sub stâncă. Şi de care rău ţi-e frică?" Spune dragă ce-i cu tine?"
Ea-I cuprinde fermecată într’o curte ’nvecinată
Cu ’ndoiala ei să ’ngână ... Plânge-o fată la fântână.

Rugăciune.
Stăpânul templului în care Presar’ o milostiv pe cale
Copiii noştri să ’ncunună, S’o afle cel care tânjeşte,
întinde dreapta ta din zare Anafura iubirei tale,
Şi mâna pune-mi-o pe strună, Ce din cuvânt se plămădeşte.
Ca unul din curata turmă, Stăpânul bolţilor sub care
Ca unul din cei traşi pe roate, S’au botezat şi dorm străbunii,
Cărare, daţilor în urmă întinde dreapta ta din zare ...
Le fă, cu pieptul tău prin gloate. Şi ’n mână dă-i viaţă strunii.

Cântec.
Frunză verde rămurea, Jurământul l-ai călcat
Rămurea plecată, Ca pe-o frunză moartă
Mi-ai jurat că vei tăcea, Să te j>ată ce-ai lucrat —
Inimă şireată. Grijea ce mă poartă.
M. Cunţan.