Page 36 - 1908-11-12

276 LUCEAFĂRUL Nrul 11 — 12, 1908.

Cui l’o doborî’n ţărînă Gîfăîa neamţu, — a silă
Işîa că i plăceşce ’n mînă, Dar lu Blegia nu-î fu milă.
O hîrcie d’a d’o sută Hopa-ţupa, ţupa-hopa!
Fără dă nişî o dispută. Ş'o găsît nemţonu popa!
Dar cum mi ce pun! cu îieamţu, Ţîhe-1, lasâ-ll Ia-1 dă mînăl
Care ’n ghinţ îţ rupe lanţu? Zdup — cu neamţu în ţărînă!
Să lovîau fişîoriî ’n coace Bravo! — Sandu — să trăiască 1
„Şîine-î? Unge-î? Care poace?* Dar când fu să îi plăcească
Când d’odată, — îacâ-amarul Işie neamţu: „ Abăr frace ...
Sandu Blegia, — tăbăcaru, Nu să pringe că-î pă spacel*
Să sufulcă şî tuşeşce Vrea: Că-î pungă şî că-î ceacă
Lîngă „comegianţ* să-opreşce. Suta zuîtată s’o facă!
Să rîgea îieamţu dă Sandu „Nu ce jîoşî cu mine dragă
Dară Sandu, fişîorandu, Asta vledz în cap ţ’o bagă
Mi-1 cuprinsă dă subsoară N’ascult vorbe Io, — şî glume,
Şî nu să lăsa cu „doară* ! Cînd mi-s Io mal tare’n lume,
Strînjîe-11 Suşle-l! Zii pă nume! Şi’Adă suta!* — Işîe Blegia,
Ăluî' mal tare din lume! „Că de nu —: ’ţ fac prau comegia! I!“

Tuca ’1 mosu.
„Ţucă ’l moşu, ţucă ’l moşul* într’o Iarnă d’a cumplită
Iera vorba unui moş. Iar veni moşu ’n oraş
Cînd vegea copil drăcos’ Gîrbovit, zdrenţos, golaş,
Tot cutrierînd Logoju. După zîlnica lui pită.
Moşului l-o fost zănatu Fiin’c-o vint la noi, — vezi bine
Să şîerşască la criţarl. Baş în zîua dă ajiun:
N aduna Iei bunuri mari, N’o fi moşu „moş creşîun“ ?
Dar îl milula tot natu. Mă gîngeam ascuns în mine.
„Vîaţa-mî Ieste spră osîndă Sara ’n vremea dă colindă
Pîn' la-o sută am vr’un an,“ Cînd sărbătoream la pom
Să jelea Iei în givan Ies afară ş’ — aud un om
Cu vorba lui bună, blîndă. Spunînd slujlilor dîn tindă:
Chipu lui, bătrân şî dulşîe „Ia săriţ’ afară ’n stradă,
Samănă, mă gîngeam leu, Oameni buni a lu Cristos
Baş’ cu a lu Dumnezeu Şî vegeţ că colo jos
Şî’m venea să'm fac şî cruşîe. O căzut un om grămadă!*
Toţ’ copil ’l luam cu buna L’or adus omu ’n căldură
Nu ca p’ăîalalţ’ călişi Şî l or pus la sluji pă pat,
„Moşu ţucă ’piil mişl* „Ţucă ’l moşu“-î înghleţatl
Răspungea şî Iei întruna. Am strîgat Io ca d’arsură.
Dă colaşî şî vr'un ou roşu Şî frecatu-lor cu neauă
Cînd pomana să împarce Şî l or dat să bea vin fiert,
Pă la Paşci, îl făşîam parce Dar tîrzîu şî în deşert . . .
Şî lu bîetu „Ţucă ’1 moşu.* După şerî căzusă-o steauă.
„Dumîiezău să ce trăiască! Şî s’o stîns moşu, — fireşce I
Şî pă voi pă toţ d’aişî. Un biet suflet chinuit.
Moşu ţucă ’piiî mişîl* Pămîntu i’o înghiţit,
Zîşea Iei să mulţămească. Dar — pomina ’l mal trăîeşce!