Page 37 - 1908-11-12
P. 37
X iul 11—12^, 1908. LUCEAFĂRUL 277
împrejurimile Constanţei. )
1
Legenda laccilui Tekir-Ghiol. ) — Da ce faci pe-aici?
s
— Ia pasc oiţele astea.
Intr’o după amiază de vară, am luat-o aşa
— Şi de mult eşti cioban?
razna pe malul de sus al lacului.
— Poi... eu m’ara trezit la coada oaiei.
In drumul meu, petreceam din ochi apele în
— Şi de unde, de loc?
chise, care se ’nşirau în trâmbe sucite. Scăldătorii,
— De pe-aici...
unşi cu nămol, stăteau la soare în lungul ţăr
— Vechiu Dobrogean ...
mului, negri cu totul, ca nişte vinovaţi cari au
— De pe timpul Turcului; şi tata tot pe-aici
eşit din muncile iadului, ca să se mai odihnească.
a trăit.
încolo linişte şi arşiţă toropitoare... Luntrele
— Aha ... te-ai scăldat atunci dela început
pescuitorilor de nămol, îşi încrucişau vâslitul
in ghiol, de aceea te ţii aşa de bine...
în căutarea amestecului fermecat de pe fundul
Moşneagul face o mişcare de silă:
lacului. Dintr’una mai răslăţită se iidică un
Ba să mă ferească Dumnezeu, să nu mai
băetan înalt şi subţiratic, care se răzimă obosit
am şi nevoia asta.
în lopată, proectându-şi silueta intr’o răsfrân
• M’am pus şi eu jos bucuros c’arn dat peste
gere lungă de umbră întinsă pe oglinda aburită
un bătrân, dela care poţi auzi multe.
a apei.
— Şi de când se scaldă oamenii bolnavi aici?
Kâsul sbucnit al unora şi vorba tare a al
Ciobanul meu işi duce mâneca cămăşii la mus-
tora, răsunau în adâncatura malurilor dimprejur,
teaţă şi râde anapoda:
ca dintr’o văgăună închisă.
— Tocmai la asta mă gândiam adinioare, ui
Câmpurile do sus, culese, se întindeau în toate
tând u-mă la pusderia prăpădiţilor cari vin să se
părţile, uscate şi nesfârşite. Ici şi colea mai ră
caute. Râdeam singur ca prostul şi ziceam:
măsese căpiţe neridicate. Dintr’un loc, s’auziâ
Boierii se strâng aici, da ei nu ştiu de unde
sbârnăitul unei maşini de treerat, de par’că bâ-
vine leacul ghiolului...
zâiâ un bondar enorm, prins între geamuri. Dacă
— Da d-ta ştii ?
te-ai fi uitat bine intr’acolo, ai fi văzut cum
— Apoi eu ştiu, că mi-a spus tata — Dum
se scarmănă, de după zare, o aburire de fum.
nezeu să-l erte.
îmi purtam privirile dela lac la împrejurimi,
— Şi cum e?
mergând înainte prin ploaia încropită a razelor,
— Să vezi dumneata...
ca printr’o baie fierbinte de aburi.
Şi moşneagul clătină din cap, potrivindu-şi
Umblând aşa prin miriştea nouă, întâlnesc o
pletele albe şi încâlcite:
turmă de oi care păştea p’acolo. Dela un rno-
— Acu de-o fi minciună, ca minciună ţi-o
şuroi s’aude lătratul unui câne. Când ridic capul,
vând, că şi tata zicea c’o ştie tot din spuse.
văd culcat într’o rână, un moşneag bătrân cât
toate zilele, care mă petrecea din ochi pe sub
Povestitorul meu întinde odată gâtul, înghite
marginea largă a pălăriei.
pe urmă în sec şi-şi suge buzele, ca înaintea
Vârsta omului aceluia şi oboseala mea, mi-au
unei mâncări bune.
legat picioarele şi m’au făcut să m’apropiu de
— Zice că, în vremea Turcului ici pe valea
moşneag ca să mă odihnesc şi eu:
Muratanului, întârziase în zile un Turc tare bă
— Bună vremea, moşule.
trân, Tekir Efendi, care fusese om bogat in
— Mulţămesc dumitale.
vremea lui.
') Din volumul «Constanta Pitoreasoă« care va Satul de acolo se risipise aşa cu încetul, ba
apare la vară. prin moartea unora, ba prin înstrăinarea altora
*) In apropierea Constanţei, cam la o depărtare de 15 km.
şi, într’un târziu, se pomeneşte Tekir singur în
înspre miază-zi, tot pe malul mării, este lacul mira
sat, cu dărâmăturile celorlalte case prin prejur
culos Tekirghiol, ale cărui apă şi nămol, încărcat cu
şi cu ţintirimul părăsit în spate. Turcului însă îi
seruri regeneratorii, vindecă o mulţime de boale, între cari,
tt mai ales, reumatismul. murise cadânele, feciorii îi pierise în război, rude
