Page 38 - 1908-11-12

278 LUCEAFĂRUL Nrul 11 — 12, 1908.

nu mai avea pe nicăiri, aşa încât s’a trezit picioarele umflate ca două buturugi de de-abia
singur, bătrân, în tot pustiul văii aceleia. Dacă se mai putea târî până afară. Pe lângă slăbi­
avea zile ce era să facă, trebuia să le trăiască, ciune însă, mai eră şi sărăcie şi când te prind
bune-rele cum i le lăsase Dumnezeu. Ş’aşa se nevoile acestea două, în braţe, apoi nu mai e
proslăviâ Tekir în cocioaba lui cu lipitura căzută, de trăit. —Dar ce să te faci cu zilele cari nu
fără altă vietate la casa lui, decât o gloabă de vor să se sfârşească? Stăteâ Turcul bolnav şi
cal alb, pe care îl avea din tinereţă. Bătrân prostit, trântit afară, dinaintea dărâmăturii lui
stăpânul, dar bătrân şi calul şi când îi vedeai de casă şi se lăsa prăjit de soare. Belghir eră
pe amândoi trecând cu căruţa cea hodorogită, slobod şi-şi trăgea cu anevoe picioarele lui îno-
n’ai fi ştiut cui să-i plângi de milă. Da Turcul date, împrejurul stăpânului beteag, ciugulind
şi cu bălanul lui trăiau ca doi moşnegi, cari câte un ogrinj putred adus de vânt.
au crescut de copii împreună. Intr’o dimineaţă, Turcul se scoală mai înviorat
Turcul înalt şi scofâlcit, adus mult de umeri şi eşind până afară, vede câmpurile verzi nă­
ca într’o plecăciune, abia putea să ridice mâna pădite de soare. Pe semne că el tot nu se în­
până la coama calului ca să-l netezească. To­ dură să moară, că s’a dus la Belghir şi apucându-1
varăşul lui părea şi mai ajuns. Avea capul buhos de după gât, l-a rugat să-l ajute.
şi prea mare pentru trupul acela supt, cetluit — Numai un drum, bre Belghir, — ştii aşa
în coaste şi îmbrăcat în păr lânos şi crescut, de-un hatâr ...
ca în nişte miţe albe atârnate. Picioarele boto- Calul a nechezat şi a tremurat bucuros.
cănoase, aveau noduri la încheieturi şi copitele Turcul a pus atunci cum a putut pe cal
crescute şi crăpate, de se suflecau ca o scoarţă sforile inodate în chip de hamuri şi a prins
cojită. Cu toate păcatele lor, Tekir şi cu Bel- apoi calul la căruţa lui hodorogită. Ce se întâm­
ghir, — c’aşa îi zicea calului, — se iubiau şi se plase? Tekir îşi adusese aminte că la Lazmahale,
îngrijau cu toată inima. Tekir ci-că adună măză- eră un hoge bătrân ascultat de Alah, care ştia
riche şi iarbă grasă şi le dădea calului din mână: şi leacuri şi cu care se cunoştea demult. Voia şi
— Mănâncă, bre Belghir, că pentru tine dă el să-şi încerce norocul, să nu zică c’a murit
Alah mâncare mai uşor ... cu zile.
Cei doi tovarăşi duceau vara cum o duceau, Cum s’a făcut, cum s’a nemerit, — da Belghir
dar iarna le era mai tristă şi mai grea. Valea a dus pe stăpân până la hoge.
părăginită a Muratanului rămânea atunci largă Când s’au văzut cei doi cunoscuţi a ridicat
şi deschisă în bătaia vânturilor şi-a viforniţei. fiecare mânile în sus cu bucurie. Hogea care
Dărâmăturile şi ţintirimul s’arătau, pe o vreme se ţinea mai bine, strigă de departe cu sgomot
ca aceea, urâte şi pline de groază. Cu toate şi vesel...
acestea Tekir eşiâ din casă şi-şi strângea lai- — Heee... tot mai trăieşti, bre Tekir ?
bărul la gât, ca să nu i-1 ia vântul şi răzi- — Tot...
mându-se în mers de peretele casei, se ducea Turcul a spus hogei păcatul care-1 aduce
la coşmaga de alături, ca să-şi vadă calul şi până la el.
să-l îngrijască. Belghir se ’ncercâ să necheze şi — Trebue să fie acolo la coran şi leacul meu,
să se scuture de bucurie la apropierea celuilalt că Mohamed s’a gândit la toate.
bătrân. Hogea a rămas ci-că pe gânduri, întristat
Tekir se ridică cu greu de şale şi apucă bă­ dinaintea celuilalt bătrân ş’apoi fără să zică vre-o
lanul pe sub fălci ş’aşa unul cu vorba, celălalt vorbă, ia coranul şi-l deschide pe genunchi,
cu tremuratul buzelor... se sfătuiau şi se mân- întoarce foile, suceşte cartea, se pleacă pe slove
găiau amândoi, de par’că nu se văzuse de mult... să le vadă mai bine şi când ajunge la un loc,
Aici ciobanul se opreşte un moment din po­ tresare şi ridică capul. Tekir a tresărit şi el
vestire şi scuturându-se ca dintr’o părere de rău, înviorat:
face amărît: — Ei ce-i ?
— Ehei... dar bătrâneţele aduc cu ele şi — Este leac şi pentru tine...
boaie şi când n’ai pe nimeni lângă tine, e greu — Cum ?
să zaci. — Ş’aşa s’a trezit într’o primăvară, cu — Leac de bătrâneţe.