Page 40 - 1908-11-12
P. 40

280                         LUCEAFĂRUL              Nrul 11-12, 1908.

            durile  dela  picioare  îi  dădeau  tot  înapoi.  Capul   întâmplarea  asta  a  mers  de-a  vestea,  de-a
            nu-i  mai  era  aşa  buhos  şi  speriat,  căci  se  eu-   umplut lumea.
            răţise  de  păr  şi  veniâ  mai  potrivit  cu  trupul   Betegii  cum  aflau  alergau  la  Tekir,  ca  să-i
            care  i  se  împlinise.  Cei  doi  tovarăşi  se  îndreptau   înveţe scăldătoarea lui.
            văzând  cu  ochii,  stârnind  mirare  în  toţi  eare-i   Ş’aşa,  domnule,  a  rămas  numele  de  Tekir-
            văzuse dela început.              Ghiol  la  toată  balta  asta  amară  şi  făcătoare  de
             Turcul  prinsese  acum  la  curaj  de  viaţă  şi  se   minuni.  Turcul  cel  bătrân  a  mai  trăit  după
            încerca  par’că  să  se  îndrepte  de  şale  şi  să-şi   aceea  şi  a  vindecat  pe  toţi  cari  au  venit  să  se
            ridice capul iar pe umeri, ca ’n tinereţe.  caute.  împrejurul  casei  lui,  s’a  făcut  pe  urmă
             —  Alah  e  mare  şi  Mahomed  a  ştiut  ce  scrie   sat  şi  azi,  după  cum  vezi  şi  d-ta,  a  ajuns  târg
            acolo la coran !..                unde  vin  şi  boierii  şi  săracii  din  toate  părţile,
             Bătrânul  Tekir  după  ce  s’a  însănătoşat,  nu  s’a   strânşi  la  un  loc  de  aceeaşi  nevoe  ca  să-şi  caute
            mai  întors  pe  valea  pustie  a  Muratanului,  ci  a   sănătatea in balta lui Tekir.
            rămas  acolo  pe  malul  lacului  cu  minunea,  unde    loan Aclam.
            şi-a înjghebat un bordeiaş şi-o coşmagă pentru cal.




                                 De nu mă poţi i u b i . . .
            De nu mâ poţi iubi, frumoaso, —   în prefâeuta-mi nepăsare
            Câei altul ţi-e stăpân pe ueci —  în genele mereu plecate,
            De ee eând te ’ntâlnese în eale   ţu nu ’nţelegi mărturisirea
            0 elipă — oehii nu ţi-i pleei?   lubirei mele sbueiumatc?
            De nu mă poţi iubi, frumoaso,    De nu mă poţi iubi, femeie,
            Inţoaree-ţi oehii dela mine;     întoarec-ţi oehii — căci mă tem
                   ispita ec s’aseundc       Să nu le ’ntuneec lumina
                în fundul apelor senine ...  întâiul dragostei blestem I . . .
                                                              Victor Eflimiu.



                                        Vee soli.
            Uitat de mine însu-mi, pe aşternut de paie,   0 lieărire slabă, de-mi năzăreşte n minte
            Ltas gândul să goneaseâ un şir de alte gânduri.   Doi oeh: senini, albaştri, un jsimbet de fecioară,
            Ce-mi oţell durerea în nesfârşite rânduri,  kumină e în noapte şi noaptea stă să moară; —
            Şi 'n cumpănă ţin uiaţa cu moartea, la bătae...  Şi uiaţa? uiaţa-i scumpă, cu fericiri mă minte.

            j’ttât amar de ureme m’a înălbit ea neaua.   Jle urma unei clipe de mulţămiri se-aşterne
            Şi de-mi adue aminte de cele îndurate,  Fţegretui şi durerea cu palidele feţe,
            Uşor, uşor eu moartea s'apleaeă să-mi arate   Şi face ca sudoarea pe fruntea mea să ngheţe. —
            jfctât amar de ureme, eâ stinsu-mi-s’a steaua.  înuingătoare-i moartea; pustiule te cerne...
                                                                    C. Ardelcanu.
   35   36   37   38   39   40   41   42   43   44   45