Page 40 - 1908-11-12

280 LUCEAFĂRUL Nrul 11-12, 1908.

durile dela picioare îi dădeau tot înapoi. Capul întâmplarea asta a mers de-a vestea, de-a
nu-i mai era aşa buhos şi speriat, căci se eu- umplut lumea.
răţise de păr şi veniâ mai potrivit cu trupul Betegii cum aflau alergau la Tekir, ca să-i
care i se împlinise. Cei doi tovarăşi se îndreptau înveţe scăldătoarea lui.
văzând cu ochii, stârnind mirare în toţi eare-i Ş’aşa, domnule, a rămas numele de Tekir-
văzuse dela început. Ghiol la toată balta asta amară şi făcătoare de
Turcul prinsese acum la curaj de viaţă şi se minuni. Turcul cel bătrân a mai trăit după
încerca par’că să se îndrepte de şale şi să-şi aceea şi a vindecat pe toţi cari au venit să se
ridice capul iar pe umeri, ca ’n tinereţe. caute. împrejurul casei lui, s’a făcut pe urmă
— Alah e mare şi Mahomed a ştiut ce scrie sat şi azi, după cum vezi şi d-ta, a ajuns târg
acolo la coran !.. unde vin şi boierii şi săracii din toate părţile,
Bătrânul Tekir după ce s’a însănătoşat, nu s’a strânşi la un loc de aceeaşi nevoe ca să-şi caute
mai întors pe valea pustie a Muratanului, ci a sănătatea in balta lui Tekir.
rămas acolo pe malul lacului cu minunea, unde loan Aclam.
şi-a înjghebat un bordeiaş şi-o coşmagă pentru cal.

De nu mă poţi i u b i . . .
De nu mâ poţi iubi, frumoaso, — în prefâeuta-mi nepăsare
Câei altul ţi-e stăpân pe ueci — în genele mereu plecate,
De ee eând te ’ntâlnese în eale ţu nu ’nţelegi mărturisirea
0 elipă — oehii nu ţi-i pleei? lubirei mele sbueiumatc?
De nu mă poţi iubi, frumoaso, De nu mă poţi iubi, femeie,
Inţoaree-ţi oehii dela mine; întoarec-ţi oehii — căci mă tem
ispita ec s’aseundc Să nu le ’ntuneec lumina
în fundul apelor senine ... întâiul dragostei blestem I . . .
Victor Eflimiu.

Vee soli.
Uitat de mine însu-mi, pe aşternut de paie, 0 lieărire slabă, de-mi năzăreşte n minte
Ltas gândul să goneaseâ un şir de alte gânduri. Doi oeh: senini, albaştri, un jsimbet de fecioară,
Ce-mi oţell durerea în nesfârşite rânduri, kumină e în noapte şi noaptea stă să moară; —
Şi 'n cumpănă ţin uiaţa cu moartea, la bătae... Şi uiaţa? uiaţa-i scumpă, cu fericiri mă minte.

j’ttât amar de ureme m’a înălbit ea neaua. Jle urma unei clipe de mulţămiri se-aşterne
Şi de-mi adue aminte de cele îndurate, Fţegretui şi durerea cu palidele feţe,
Uşor, uşor eu moartea s'apleaeă să-mi arate Şi face ca sudoarea pe fruntea mea să ngheţe. —
jfctât amar de ureme, eâ stinsu-mi-s’a steaua. înuingătoare-i moartea; pustiule te cerne...
C. Ardelcanu.