Page 44 - 1908-11-12
P. 44
284 l.rCKAKÂKl'l. Nrul 11—12, UX)8.
Victor la Azil, că-i place în România, şi se va Prin Februarie eram la Lugoj deja şi Victor
face soldat, şi ia pe toţi Ungurii în »ţapă«. Ştia iar la laşi. Intr’o zi primim ştirea că Victor e
el deja de Vlad Ţepeş — numai limba franceză rău bolnav la Iaşi, şi dacă se va face bine, vine
nu o putea uşor învăţa. la Lugoj în concediu. Eram chiar la cină
Uneori mergeam cu mama în oraş, să-l luăm când a venit. Ne-a surprins ce slab era, şi cât
la plimbare, şi directorul îl ţinea închis că nu crescuse, aşa repede. Atunci cred eu că s’a
ştia franţuzeşte. atras boala. Ne spunea el că un profesor l-a
îmi eră aşa milă de el, ea nu poate merge închis, mai mult din antipatie, că e »de dincoaci«,
cu noi. Câteodată veniâ şi el la noi in Azil. şi l-a ţinut două zile într’o odaie rece, să şi
Mergeam cu mama prin parcul Cotroceni, care doarmă.
e lângă Azil, numai gardul ne despărţiâ de parc. M’a cuprins aşa o milă de el atunci!
în vacanţă am venit iar acasă. El s’a preparat Nu ştiam ce sa-i mai facem ca să-l îngrijim
pentru şcoala militară. A plecat prin August la mai bine.
Craiova, şi noi l-am cercetat în Septemvrie, când După o lună s’a recules, şi a plecat înapoi,
am mers iar la Asii. iar cătră vără a trimis o scrisoare acasă, în care
Ce fricos eră, când i-am dat o persecă fru spunea, că e disgustat de viaţa militară, şi roagă
moasă dela via noastră din Lugoj, care am as- pe mama şi pe tata-moşu să-l lase, să plece în
cuns-o eu, aşa sigur, să o pot trece la Vârcio- Italia, să înveţe pictura.
rova; a mâncat-o în cancelarie şi aşa se grăbiâ, Dorinţa asta nu i-au împlinit-o!
să nu-1 vadă vre-un ofiţer. Spunea el cum s’a Erau toţi îngrijaţi, cum să plece el dela ca
dus intr’o Duminecă la un Hotel să întrebe de rieră sigură, la nesigur?
rudenii, dar numai cu intenţia, ca suind treptele El nu se gândiâ în pasiunea lui pentru pic
să vază, în o oglindă mare, cum ii stă uniforma! tură, ce greu va ajunge la vre-un renume!
Un ofiţer ne-a spus că Victor e băiat bun şi Eu aşa de mult voiam să-l lase bătrânii să-şi
învaţă bine. îndeplinească dorinţa, şi ziceam mamei, că-i dau
Aşa a şi fost! în şcoala militară s’a deşteptat zestrea mea numai să-l văd mulţumit, să poată
Victor la studiu şi a eşit la finea anului »gradat studia mai bine pictura.
fruntaş«. Nu s’a învoit mama de fel, — şi Victor a
Dola Craiova a trecut la şcoala din Iaşi pe rămas în şcoala militară mai departe.
3 ani, şi acolo avea un profesor bun de pictură, După ce a isprăvit la laşi, a trecut la Bucu
care lăudă talentul lui Victor. reşti în şcoala de acolo, pe un an. In vacanţe
Spre iarnă noi plecasem din Azil că şi Laura a făcut o călătorie pe sBricul Mircea«, şi la
se bolnăvise, şi a venit maica să o ducă la Lugoj. întoarcere, a eşit sublocotenent la »marină«.
Am stat în Bucureşti la unchiul, Dr. Rădulescu, Tata moşu cu bucurie i-a făgăduit: »Să ştii,
o lună, în care timp s’a închis şcoala militară Victore că primele epolete de aur ce le ai la
Ia Iaşi şi Victor a venit la noi. uniformă, eu ţi le cumpăr*.
jntr’o zi mă plimbam cu el prin oraş. Mer Din Bucureşti s’a oprit întâi pe la mama, caro
geam la o fostă profesoară din Azil. Mie îmi eră cu Laura la Zaizon, lângă Braşov, şi acolo
părea drumul prea lung şi mă durea o măsea. au serbat avansarea lui, apoi a vanit la Lugoj.
Pe drum i-am zis: »Vino la Dr. Lempart să Eu eram acasă cu bătrânii! Ah! ce frumos
mi-o scoată, şi să spun mamei, că nu mi-a era Victor în uniforma aceea, ce înalt şi pu
fost frica!« ternic era atunci! Am avut o zi de sărbătoare
Victor voios, voia să râd şi eu, — îmi răs familiară cu venirea lui! Toţi îl ascultam cu
punse: »Poate crezi tu că ţi-o trage d’afitea!« mult interes cum ne povestiâ de călătoria lui
ca să nu zică d’aficea; credea, adecă ştia el, ce pe »Marea neagră«, şi cum el nu se simţiâ rău
comic sună vorba asta, dacă pune t în loc de pe Mare. Ne arăta schiţe făcute de pe Mare,
c. Noi vorbiam altfel, ca şi în »ţară«. Cu doru cari voia să le picteze în timp liber, şi ne cetiâ
însă de Lugoj, —ne aduceam aminte de vorbe şi câte o poezie nouă de ale lui.
Lugojeneşti, şi râdeam tare, nu ne mai gândiam La plecare, după ce şi-a isprăvit concediu
că suntem pe stradă. nu voia să ne vază triste la gară. Rămânând