Page 45 - 1908-11-12

Nrul 11-12. 1908. LUCEAFĂKUL 285

acasă, ne plimbam prin curte cu mama, şi eu bură, în toate colorile, se întindea pe un co­
tot plângeam: »Cine ştie dacă îl mai vedem ridor deschis.
la anu ?« ... în sufletul lui Victor nu mai erâ linişte, —
Nu mă puteam obişnui câtva timp cu ideia se vedeâ bolnav, şi nu mai puteâ servi.
că Victor iar se duce pe Mare. Supărat, amărît; şi-a luat concediu nedeter­
Când s’a întors iar, abia în iarna altui an, minat, şi s’a întors cu mama acasă la Lugoj.
eu eram măritată. Veniâ şi la mine la Caran­ De aici s’a dus pe la Worishofen, prin Italia,
sebeş, dar nu mai eră aşa de voios, şi nici aşa dar toate în zadar.
de voinic ca în primul an. Victor al nostru erâ perdut! Nu pe Mare, în
Mi-a adus şi mie din Constantinopol, pantofi valuri, cum gândiam la plecarea lui în călătorii.
cusuţi, cu fir de aur, să-i port la costumul întors acasă, din valurile lumei, a zăcut în
românesc. Ştia el că-mi plăcea să merg la pe­ odaia, — în patul unde a dormit ca copil,—
treceri tot în costum. până a rămas un schelet.
Ne-a arătat schiţele după natură, ce le-a lu­ îi erâ aşa greu să vază că plânge cineva, şi
crat, în culori, şi tipuri de prin Turcia, aşa de când m’am dus şi eu pentru ultima oară să-l
bine, şi naturale, in colori vii — şi descrierea văz, să-mi iau adio dela el, — vai Doamne!
dela fiecare oraş unde a stat cu vaporul. abia îmi stăpâniam plânsul.
Tot gândiam ce bine ar fi fost pentru el să Când tuşeâ, oftă şi suspina! Tăbărît mă ţinea
fi studiat pictura perfect, cu talentul ce se vedeâ, de mână, şi zicea: «Ce bine eşti tu! oşti ca o
din tablourile ce le făcea. Poate ajungea pictor romană; vezi, eu ce am ajuns, şi manii e ca o
renumit. sfântă, aşa e de bună; eu mă prăpădesc, şi nici
Toţi superiorii lui îl admirau, cum lucrează ea nu-mi mai poate ajuta cu nimic*!!
de natural picturile. Vă puteţi închipui ce durere sufletească am
Se obişnuise el şi cu viaţa de marinar. A avut, auzind vorbele lui!
avut ocazie să admire natura, şi să o copieze, Mama venise iar in odaie, că nu ne lăsâ să
de rămânea sănătos, ar mai fi lucrat multe!.. stăm mult cu el.
Mi-a pictat şi mie, aici la Caransebeş, pe o L-am sărutat, şi mi-a zis: «Adio Lucio, cine
pânză, unde încercasem eu o pictură. într’o ştie dacă ne mai vedem !<
oară a lucrat, un soldat marinar, foarte expresiv! Am eşit din odaie, plângând amar, şi am plecat
După concediu acesta s’a dus la »Isaccea« în la Caransebeş, că mă aştepta fetiţa mea cea mică.
Dobrogea, acolo era staţionat, şi de acolo a făcut La câteva zile, două săptămâni înainte de
ultima lui călătorie pe Mare, cu sîncrucişă- ce a murit, s’a cerut să-l ducă cu trăsura, afară
torul Elisabeta«. A mers, pe »Marea Mediterană*, la moşia maicei, »Pietroasa«, lângă Herendeşti,
şi pe »Marea Adriatică*, prin Italia atât dorită să stea la aer, având speranţă ... că totuş se va
de dânsul. face bine.
Şi de acolo a luat schiţe, şi a lucrat un caet Mama i-a împlinit dorinţa. L-au dus încet, pe
întreg, curat pictat, în aquarelle şi cu descrierea perini până afară.
oraşelor, — care a voit să-l prezinte «Regelui*, în 3/15 Maiu când am primit ştirea că a murit,
să obţină o bursă pentru a studia pictura. acolo afară, — am plecat cu Laura, la moşie cu
Boala însă nu l-a lăsat să-şi gate lucrul; a trăsura.
venit bolnav acasă, şi mai lucra câte-odată la Ce zi plină de durere! îmi păreâ jalea şi
peisage, dar de tot apatic deja. mai mare, când vedeam stejarii, cu frunza fra­
Ştiu cum a aruncat penelul odată, şi a zis: gedă verde, şi câmpul cu iarbă, şi grâul ca o
»Nu mai lucrez nimic*. Aşa a rămas caetul cu apă lină verde! Tot plin de viaţă! — şi noi mer­
picturile nesfârşite. Numai descrierile le-a conti­ geam, să vedem un suflet abia întinerit şi pierdut,
nuat mama după manuscriptele rămase dela pe veci!
Victor. Acasă s’a mai recules puţin, şi s’a în­ Vântul sufla prin grâul, care se mişcă ca nişte
tors la Isaccea, cu mama, ca să-l mai îngrijască. valuri uşoare.
Aici a mai stat cu mama o vară, — locuiau într’o Şi azi, când e primăvară în Maiu, mă prinde
căsuţă simplă, undo erâ o linişte plăcută, şi vol­ tristeţa aceea — fără cuvinte! — gândind la el!...